Rasfoire documente

Orientarea BCE/2015/35/18-nov-2015 privind marjele de ajustare a valorii aplicate pentru punerea în aplicare a cadrului politicii monetare a Eurosistemului ((UE) 2016/65)

publicat in Jurnalul Oficial 14L din 2016

Regulamentul 60/19-ian-2016 de modificare a anexelor II şi III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte conţinuturile maxime de reziduuri pentru clorpirifos din sau de pe anumite produse

publicat in Jurnalul Oficial 14L din 2016

Regulamentul 61/20-ian-2016 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 14L din 2016

Regulamentul 62/20-ian-2016 de stabilire a coeficientului de alocare care urmează să fie aplicat cantităţilor ce fac obiectul cererilor de licenţe de import şi al cererilor de drepturi de import depuse în perioada 1-7 ianuarie 2016 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul (CE) nr. 616/2007 în sectorul cărnii de pasăre

publicat in Jurnalul Oficial 14L din 2016

Decizia 63/15-ian-2016 privind aderarea Croaţiei la Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană privind lupta împotriva corupţiei care implică funcţionari ai Comunităţilor Europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene

publicat in Jurnalul Oficial 14L din 2016

Orientarea BCE/2015/34/18-nov-2015 de modificare a Orientării (UE) 2015/510 a Băncii Centrale Europene privind punerea în aplicare a cadrului de politică monetară a Eurosistemului (Orientarea privind documentaţia generală) ((UE) 2016/64)

publicat in Jurnalul Oficial 14L din 2016

Orientarea BCE/2015/40/26-nov-2015 de modificare a Orientării BCE/2013/24 privind cerinţele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale ((UE) 2016/66)

publicat in Jurnalul Oficial 14L din 2016