Rasfoire documente

Decizia 11/2015 [A] privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti cu privire la modul de recalculare a drepturilor la pensie potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de 30 de ani, potrivit art. 8, persoanelor pensionate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, pornind de la modul de interpretare a dispozitivului şi considerentelor Deciziei nr. 40 din 22 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, date în recursul în interesul legii

publicat in M.Of. 522 din 14-iul-2015

Decretul 644/2015 privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996

publicat in M.Of. 522 din 14-iul-2015

Decizia 171/2015 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Toma Alina Mihaela a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului

publicat in M.Of. 522 din 14-iul-2015

Legea 196/2015 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996

publicat in M.Of. 522 din 14-iul-2015