Rasfoire documente

Regulamentul 777/27-aug-2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 872/2004 al Consiliului privind noi măsuri restrictive împotriva Liberiei

publicat in Jurnalul Oficial 231L din 2012

Decizia 2012/489/UE/24-aug-2012 de modificare a Deciziei 2007/453/CE în ceea ce priveşte situaţia ESB în Belgia, Austria, Brazilia, Columbia, Croaţia şi Nicaragua

publicat in Jurnalul Oficial 231L din 2012

Decizia 2012/488/UE/22-iun-2012 privind poziţia care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Comitetului pentru comerţ şi dezvoltare durabilă, instituit prin Acordul de liber schimb între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Coreea, pe de altă parte, cu privire la funcţionarea Forumului societăţii civile, precum şi instituirea grupului de experţi care să examineze aspectele din domeniile care intră în sfera de competenţă a Comitetului pentru comerţ şi dezvoltare durabilă

publicat in Jurnalul Oficial 231L din 2012

Regulamentul 775/23-aug-2012 de interzicere a pescuitului de sabie neagră în apele UE şi apele internaţionale din zonele VIII, IX şi X de către navele care arborează pavilionul Spaniei

publicat in Jurnalul Oficial 231L din 2012

Regulamentul 776/27-aug-2012 privind avansurile care trebuie plătite începând cu 16 octombrie 2012 din plăţile directe enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori

publicat in Jurnalul Oficial 231L din 2012

Regulamentul 778/27-aug-2012 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 231L din 2012

Decizia 2012/490/UE/24-aug-2012 referitoare la modificarea anexei I la Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul gazelor naturale

publicat in Jurnalul Oficial 231L din 2012