Rasfoire documente

Decizia 2012/15/UE/20-dec-2011 de abrogare a Deciziei 2011/491/UE privind semnarea în numele Uniunii Europene şi aplicarea provizorie a Protocolului între Uniunea Europeană şi Regatul Maroc de stabilire a posibilităţilor de pescuit şi a contribuţiei financiare prevăzute în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană şi Regatul Maroc

publicat in Jurnalul Oficial 6L din 2012

Regulamentul 11/09-ian-2012 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 6L din 2012

Decizia 2012/16/UE/21-dec-2011 privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituţional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară (cererea EGF/2009/019 FR/Renault introdusă de Franţa)

publicat in Jurnalul Oficial 6L din 2012

Decizia 2012/17/UE/14-dec-2011 privind stabilirea poziţiei care urmează a fi adoptată de către Uniunea Europeană în cadrul organelor competente ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului privind aderarea Federaţiei Ruse la OMC

publicat in Jurnalul Oficial 6L din 2012

Decizia 2012/18/UE/14-dec-2011 de stabilire a poziţiei care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Conferinţei ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului referitor la aderarea Samoa la OMC

publicat in Jurnalul Oficial 6L din 2012

Decizia 2012/19/UE/16-dec-2011 privind adoptarea, în numele Uniunii Europene, a declaraţiei privind acordarea de posibilităţi de pescuit în apele UE navelor de pescuit aflate sub pavilionul Republicii Bolivariene a Venezuelei în zona economică exclusivă din largul coastei Guyanei Franceze

publicat in Jurnalul Oficial 6L din 2012

Decizia 2012/20/UE/06-ian-2012 de stabilire a normelor şi procedurilor referitoare la experţii în contabilitatea naţională care asistă Comisia în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 479/2009 al Consiliului privind aplicarea Protocolului privind procedura aplicabilă deficitelor excesive anexat la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene

publicat in Jurnalul Oficial 6L din 2012

Rectificare din 10-ian-2012 la Decizia de punere în aplicare 2011/698/PESC a Consiliului din 20 octombrie 2011 privind punerea în aplicare a Deciziei 2011/486/PESC privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane, grupuri, întreprinderi şi entităţi având în vedere situaţia din Afganistan

publicat in Jurnalul Oficial 6L din 2012

Rectificare din 10-ian-2012 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1049/2011 al Consiliului din 20 octombrie 2011 privind punerea în aplicare a articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 753/2011 privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane, grupuri, întreprinderi şi entităţi având în vedere situaţia din Afganistan

publicat in Jurnalul Oficial 6L din 2012