Rasfoire documente

Decizia EUJUST LEX/1/2009 /03-iul-2009 de numire a şefului misiunii pentru misiunea integrată a Uniunii Europene de sprijinire a statului de drept în Irak

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Orientarea BCE/2009/18/17-iul-2009 de modificare a Orientării BCE/2006/16 privind cadrul juridic al procedurilor contabile raportării financiare din Sistemul European al Băncilor Centrale

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Acord din 27-iul-2009 între Uniunea Europeană şi Republica Croaţia privind participarea Republicii Croaţia la operaţia militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuţii la descurajarea, prevenirea şi reprimarea actelor de piraterie şi de jaf armat din largul coastelor Somaliei (operaţia Atalanta)

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Directiva 2009/80/CE/13-iul-2009 privind identificarea comenzilor, a martorilor şi a indicatoarelor autovehiculelor cu două sau trei roţi

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Decizia BCE/2009/19/17-iul-2009 de modificare a Deciziei BCE/2006/17 privind conturile anuale ale Băncii Centrale Europene

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Regulamentul 700/03-aug-2009 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Regulamentul 701/03-aug-2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1182/2008 de stabilire în avans a valorii ajutorului pentru depozitarea privată a untului pentru anul 2009

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Regulamentul 702/03-aug-2009 de modificare şi rectificare a Regulamentului (CE) nr. 555/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului privind organizarea comună a pieţei vitivinicole în ceea ce priveşte programele de sprijin, comerţul cu ţările terţe, potenţialul de producţie şi privind controalele în sectorul vitivinicol

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Decizia 2009/592/CE/13-iul-2009 de modificare a Deciziei 2009/290/CE de acordare a unei asistenţe financiare comunitare pe termen mediu Letoniei

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Decizia 2009/593/CE/27-iul-2009 de modificare a Deciziei 1999/70/CE privind auditorii externi ai băncilor centrale naţionale, în ceea ce priveşte auditorii externi ai Banka Slovenije

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Decizia 2009/597/PESC /27-iul-2009 privind semnarea şi aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului între Uniunea Europeană şi Republica Croaţia privind participarea Republicii Croaţia la operaţia militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuţii la descurajarea, prevenirea şi reprimarea actelor de piraterie şi de jaf armat din largul coastelor Somaliei (operaţia Atalanta)

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Directiva 2009/97/CE/03-aug-2009 de modificare a Directivelor 2003/90/CE şi 2003/91/CE de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a articolului 7 din Directivele 2002/5 3/CE şi, respectiv, 2002/5 5/CE ale Consiliului în ceea ce priveşte caracteristicile minime de analizat şi condiţiile minime de verificare a anumitor soiuri de specii de plante agricole şi specii de legume

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Decizia 2009/590/CE/07-iul-2009 privind existenţa unui deficit excesiv în România

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Decizia 2009/586/CE/16-feb-2009 privind încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul practicilor anticoncurenţiale

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Acord din 23-mai-2009 între Comunitatea Europeană şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul practicilor anticoncurenţiale

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Decizia 2009/587/CE/07-iul-2009 privind existenţa unui deficit excesiv în Malta

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Decizia 2009/588/CE/07-iul-2009 privind existenţa unui deficit excesiv în Lituania

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Decizia 2009/589/CE/07-iul-2009 privind existenţa unui deficit excesiv în Polonia

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009

Decizia 2009/591/CE/07-iul-2009 privind existenţa unui deficit excesiv în Letonia

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2009