Rasfoire documente

Decizia 2009/494/CE/25-iun-2009 privind anumite măsuri de protecţie referitoare la gripa aviară înalt patogenă de subtip H5N1 din Croaţia şi Elveţia

publicat in Jurnalul Oficial 166L din 2009

Regulamentul 559/26-iun-2009 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 166L din 2009

Regulamentul 561/26-iun-2009 de aprobare a unor modificări care nu sunt minore ale caietului de sarcini al unei denumiri înregistrate în Registrul denumirilor de origine protejate şi al indicaţiilor geografice protejate [Queso Manchego (DOP)]

publicat in Jurnalul Oficial 166L din 2009

Regulamentul 562/26-iun-2009 de modificare a preţurilor reprezentative şi a valorilor taxelor suplimentare de import pentru anumite produse din sectorul zahărului, stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 945/2008 pentru anul de comercializare 2008/2009

publicat in Jurnalul Oficial 166L din 2009

Decizia 2009/493/CE/25-feb-2009 privind schemele de ajutoare prevăzute de orientările comunitare privind ajutoarele de stat care vizează testele pentru depistarea EST, eliminarea animalelor moarte şi a deşeurilor provenite de la abatoare - Neacceptarea de către Luxemburg a propunerilor de măsuri adecvate (C 13/04)

publicat in Jurnalul Oficial 166L din 2009

Decizia 2009/495/CE/26-iun-2009 de modificare a Deciziei 2006/415/CE privind anumite măsuri de protecţie referitoare la gripa aviară înalt patogenă de subtip H5N1 la păsările de curte din Comunitate

publicat in Jurnalul Oficial 166L din 2009

Rectificare din 27-iun-2009 la Regulamentul (CE) nr. 261/2008 al Consiliului din 17 martie 2008 privind instituirea unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite compresoare originare din Republica Populară Chineză

publicat in Jurnalul Oficial 166L din 2009

Regulamentul 560/26-iun-2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 874/2004 de stabilire a normelor de politică publică privind punerea în aplicare şi funcţiile domeniului de nivel superior ''.eu'' şi a principiilor de înregistrare

publicat in Jurnalul Oficial 166L din 2009

Directiva 2009/74/CE/26-iun-2009 de modificare a Directivelor 66/401/CEE, 66/402/CEE, 2002/55/CE şi 2002/57/CE ale Consiliului în ce priveşte denumirile botanice ale plantelor, denumirile ştiinţifice ale altor organisme, precum şi a anumitor anexe la Directivele 66/401/CEE, 66/402/CEE şi 2002/57/CE ca urmare a progreselor ştiinţifice şi tehnice

publicat in Jurnalul Oficial 166L din 2009