Rasfoire documente

Regulamentul 246/26-feb-2009 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri, decizii şi practici concertate stabilite între companiile maritime de linie (consorţii)

publicat in Jurnalul Oficial 79L din 2009

Regulamentul 248/19-mar-2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului în ceea ce priveşte notificările referitoare la recunoaşterea organizaţiilor de producători, fixarea preţurilor şi a intervenţiilor în cadrul organizării comune a pieţei în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură (reformare)

publicat in Jurnalul Oficial 79L din 2009

Decizia 2009/291/CE/20-mar-2009 privind proiectul de reglementări din Irlanda referitoare la menţionarea ţării de origine pe etichetele pentru carnea de pasăre, de porc şi de oaie

publicat in Jurnalul Oficial 79L din 2009

Regulamentul 249/23-mar-2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 297/95 al Consiliului în ceea ce priveşte ajustarea taxelor datorate Agenţiei Europene pentru Medicamente la rata inflaţiei

publicat in Jurnalul Oficial 79L din 2009

Regulamentul 247/24-mar-2009 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 79L din 2009

Decizia 2009/289/CE/20-ian-2009 de acordare de asistenţă reciprocă Letoniei

publicat in Jurnalul Oficial 79L din 2009

Decizia 2009/290/CE/20-ian-2009 de acordare a unei asistenţe financiare comunitare pe termen mediu Letoniei

publicat in Jurnalul Oficial 79L din 2009

Decizia 2009/292/CE/24-mar-2009 de stabilire a condiţiilor derogatorii pentru lăzile din plastic şi paleţii din plastic de la nivelurile de concentraţie în metale grele stabilite prin Directiva 94/62/Ce a Parlamentului European şi a Consiliului privind ambalajele şi deşeurile din ambalaje

publicat in Jurnalul Oficial 79L din 2009

Decizia 2009/293/PESC/26-feb-2009 privind un schimb de scrisori între Uniunea Europeană şi Guvernul Kenyei privind condiţiile transferului persoanelor suspectate de săvârşirea unor acte de piraterie şi reţinute de forţele navale aflate sub comanda Uniunii Europene (EUNAVFOR), şi al bunurilor confiscate aflate în posesia EUNAVFOR, de la EUNAVFOR către Kenya, precum şi privind tratamentul acestora ulterior unui astfel de transfer

publicat in Jurnalul Oficial 79L din 2009

Acord din 06-mar-2009 sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană şi Guvernul Kenyei privind condiţiile transferului persoanelor suspectate de săvârşirea unor acte de piraterie şi reţinute de forţele navale aflate sub comanda Uniunii Europene (EUNAVFOR), şi al bunurilor confiscate aflate în posesia EUNAVFOR, de la EUNAVFOR către Kenya, precum şi privind tratamentul acestora ulterior unui astfel de transfer

publicat in Jurnalul Oficial 79L din 2009

Actiunea comuna 2009/294/PESC/23-mar-2009 de modificare a Acţiunii comune 2008/736/PESC privind misiunea de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia, EUMM Georgia

publicat in Jurnalul Oficial 79L din 2009