Rasfoire documente

Decizia 2463/03-nov-2023 privind publicarea ghidului utilizatorului care stabileşte etapele necesare participării la sistemul UE de management de mediu şi audit (EMAS) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Regulamentul 2490/30-oct-2023 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Regulamentul 2489/30-oct-2023 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Decizia (PESC) 2023/2503/09-nov-2023 privind punerea în aplicare a Deciziei (PESC) 2015/1333 privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Libia

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Decizia 1/29-iun-2023 de modificare a apendicelui 2 (Lista prelucrărilor sau transformărilor care trebuie aplicate materialelor neoriginare pentru ca produsul fabricat să poată dobândi caracterul de produs originar) şi a apendicelui 2A (Addendum la lista prelucrărilor şi transformărilor care trebuie aplicate materialelor neoriginare pentru ca produsul transformat să poată dobândi caracterul de produs originar) la anexa II (Privind definiţia noţiunii de ''produse originare'' şi metodele de cooperare administrativă) la Acordul de de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi America Centrală, pe de altă parte [2023/2442]

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Decizia (PESC) 2023/2487/09-nov-2023 de modificare a Deciziei 2013/798/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Republica Centrafricană

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Decizia (PESC) 2023/2499/09-nov-2023 privind punerea în aplicare a Deciziei (PESC) 2015/1333 privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Libia

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Regulamentul 2506/09-nov-2023 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 224/2014 privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Republica Centrafricană

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Decizia (PESC) 2023/2488/09-nov-2023 de modificare a Deciziei (PESC) 2019/1894 privind măsuri restrictive având în vedere activităţile de foraj neautorizate desfăşurate de Turcia în estul Mării Mediterane

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Regulamentul 2504/09-nov-2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/44 privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Libia

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Decizia 2505/26-iul-2022 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului specializat în comerţ privind cooperarea vamală şi regulile de origine, în ceea ce priveşte consultarea prevăzută la articolul 63 alineatul (3) din Acordul comercial şi de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Regulamentul 2491/08-nov-2023 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Regulamentul 2501/09-nov-2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/44 privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Libia

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Regulamentul 2507/09-nov-2023 de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1890 privind măsuri restrictive având în vedere activităţile de foraj neautorizate desfăşurate de Turcia în estul Mării Mediterane

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Decizia 2508/08-nov-2023 de numire a doi judecători şi a unui avocat general în cadrul Curţii de Justiţie

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Decizia 2484/09-nov-2023 de modificare a Deciziei de punere în aplicare 2012/715/UE în ceea ce priveşte includerea Taiwanului (*1) în lista ţărilor terţe stabilită prin decizia respectivă

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023

Decizia 2432/26-oct-2023 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 517/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind gazele fluorurate cu efect de seră, a valorilor de referinţă pentru perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024 pentru fiecare producător sau importator care a introdus hidrofluorocarburi în mod legal pe piaţă în Uniune începând cu 1 ianuarie 2015 conform rapoartelor transmise în temeiul regulamentului respectiv

publicat in Jurnalul Oficial seria L din 10-nov-2023 din 2023