Rasfoire documente

Regulamentul 1947/10-nov-2021 privind definirea teritoriului geografic al statelor membre în sensul Regulamentului (UE) 2019/516 al Parlamentului European şi al Consiliului privind armonizarea venitului naţional brut la preţurile pieţei (Regulamentul VNB) şi de abrogare a Deciziei 91/450/CEE, Euratom a Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 109/2005 al Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 398L din 2021

Regulamentul 1948/10-nov-2021 privind tratamentul aplicat rambursărilor de TVA persoanelor neimpozabile şi persoanelor impozabile pentru activităţile lor scutite, în sensul Regulamentului (UE) 2019/516 al Parlamentului European şi al Consiliului privind armonizarea venitului naţional brut la preţurile pieţei (Regulamentul VNB) şi de abrogare a Deciziei 1999/622/CE, Euratom al Comisiei şi a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 116/2005 al Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 398L din 2021

Regulamentul 1949/10-nov-2021 privind principiile de estimare a serviciilor locative în sensul Regulamentului (UE) 2019/516 al Parlamentului European şi al Consiliului privind armonizarea venitului naţional brut la preţurile pieţei (Regulamentul VNB) şi de abrogare a Deciziei 95/309/CE, Euratom a Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 1722/2005 al Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 398L din 2021

Decizia 1954/09-nov-2021 de numire a unui membru, propus de Regatul Belgiei, în Comitetul Economic şi Social European

publicat in Jurnalul Oficial 398L din 2021

Decizia 1955/09-nov-2021 de numire a unui membru, propus de Republica Austria, în Comitetul Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 398L din 2021

Rectificare din 11-nov-2021 la Regulamentul (UE) 2019/2144 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerinţele pentru omologarea de tip a autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate unor astfel de vehicule, în ceea ce priveşte siguranţa generală a acestora şi protecţia ocupanţilor vehiculului şi a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, de modificare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 78/2009, (CE) nr. 79/2009 şi (CE) nr. 661/2009 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentelor (CE) nr. 631/2009, (UE) nr. 406/2010, (UE) nr. 672/2010, (UE) nr. 1003/2010, (UE) nr. 1005/2010, (UE) nr. 1008/2010, (UE) nr. 1009/2010, (UE) nr. 19/2011, (UE) nr. 109/2011, (UE) nr. 458/2011, (UE) nr. 65/2012, (UE) nr. 130/2012, (UE) nr. 347/2012, (UE) nr. 351/2012, (UE) nr. 1230/2012 şi (UE) 2015/166 ale Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 398L din 2021

Rectificare din 11-nov-2021 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/955 al Comisiei din 27 mai 2021 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2019/1156 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte formularele, modelele, procedurile şi modalităţile tehnice necesare pentru publicările şi notificările normelor aplicabile comercializării şi ale taxelor şi comisioanelor, de precizare a informaţiilor de comunicat pentru crearea şi întreţinerea bazei de date centralizate privind comercializarea transfrontalieră a FIA şi a OPCVM, precum şi de precizare a formularelor, modelelor şi procedurilor pentru comunicarea acestor informaţii

publicat in Jurnalul Oficial 398L din 2021

Rectificare din 11-nov-2021 la Regulamentul (UE) 2021/1372 al Comisiei din 17 august 2021 de modificare a anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte interdicţia de a hrăni alte animale de fermă nerumegătoare decât cele de blană cu proteine de origine animală

publicat in Jurnalul Oficial 398L din 2021

Rectificare din 11-nov-2021 la Regulamentul (UE) 2019/876 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce priveşte indicatorul efectului de levier, indicatorul de finanţare stabilă netă, cerinţele privind fondurile proprii şi pasivele eligibile, riscul de credit al contrapărţii, riscul de piaţă, expunerile faţă de contrapărţi centrale, expunerile faţă de organisme de plasament colectiv, expunerile mari şi cerinţele referitoare la raportare şi la publicarea informaţiilor, şi a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

publicat in Jurnalul Oficial 398L din 2021

Regulamentul 1950/10-nov-2021 de modificare a Directivei 2009/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte pragurile pentru contractele de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii

publicat in Jurnalul Oficial 398L din 2021

Regulamentul 1951/10-nov-2021 de modificare a Directivei 2014/23/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte pragurile pentru concesiuni

publicat in Jurnalul Oficial 398L din 2021

Regulamentul 1952/10-nov-2021 de modificare a Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte pragurile de aplicare pentru contractele de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii şi pentru concursurile de proiecte

publicat in Jurnalul Oficial 398L din 2021

Regulamentul 1953/10-nov-2021 de modificare a Directivei 2014/25/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte pragurile de aplicare pentru contractele de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii şi pentru concursurile de proiecte

publicat in Jurnalul Oficial 398L din 2021