Rasfoire documente

Informare din 15-oct-2021 privind intrarea în vigoare a Protocolului la Acordul euro-mediteraneean de stabilire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Tunisiană, pe de altă parte, pentru a ţine seama de aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană

publicat in Jurnalul Oficial 366L din 2021

Regulamentul 1810/14-oct-2021 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte limitele maxime pentru reziduurile de ciprodinil din afine, merişoare, coacăze şi agrişe

publicat in Jurnalul Oficial 366L din 2021

Decizia 1813/14-oct-2021 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2019/436 în ceea ce priveşte standardele armonizate pentru echipamente de deservire la sol a aeronavelor, macarale, unelte miniere şi alte echipamente tehnice elaborate în sprijinul Directivei 2006/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/27 a Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 366L din 2021

Regulamentul 1811/14-oct-2021 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de silicocalciu originar din Republica Populară Chineză

publicat in Jurnalul Oficial 366L din 2021

Regulamentul 1812/14-oct-2021 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de anumite sisteme de electrozi de grafit originare din Republica Populară Chineză

publicat in Jurnalul Oficial 366L din 2021