Rasfoire documente

Regulamentul 1767/06-oct-2021 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1367/2006 privind aplicarea, pentru instituţiile şi organismele comunitare, a dispoziţiilor Convenţiei de la Aarhus privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justiţie în domeniul mediului

publicat in Jurnalul Oficial 356L din 2021

Regulamentul 1768/23-iun-2021 de modificare, în scopul adaptării la progresul tehnic, a anexelor I, II, III şi IV la Regulamentul (UE) 2019/1009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a normelor privind punerea la dispoziţie pe piaţă a produselor fertilizante UE

publicat in Jurnalul Oficial 356L din 2021

Regulamentul 1769/05-oct-2021 de stabilire a încetării activităţilor de pescuit de crevetele din specia Aristaeomorpha foliacea în subzonele geografice ale CGPM 9, 10 şi 11 de către nave care arborează pavilionul Italiei şi care au o lungime totală mai mare sau egală cu 18 metri şi mai mică de 24 de metri

publicat in Jurnalul Oficial 356L din 2021

Regulamentul 1770/05-oct-2021 de stabilire a încetării activităţilor de pescuit de crevetele din specia Aristaeomorpha foliacea în subzonele geografice ale CGPM 9, 10 şi 11 de către nave care arborează pavilionul Italiei şi care au o lungime totală mai mare sau egală cu 12 metri şi mai mică de 18 metri

publicat in Jurnalul Oficial 356L din 2021

Regulamentul 1771/07-oct-2021 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte frunzele de ridichi

publicat in Jurnalul Oficial 356L din 2021