Cont nou
Autentificare
Cautare noua
Rasfoire documente
Monitoare oficiale
Istoric Judiciar
Rasfoire documente
Legislatia Uniunii Europene
2021
Jurnalul Oficial 240L din 07-iul-2021
Decizia 1113/28-iun-2021
privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE cu privire la modificarea anexei XI (Comunicaţii electronice, servicii audiovizuale şi societatea informaţională) şi a Protocolului 37 care cuprinde lista prevăzută la articolul 101 din acord la Acordul privind SEE
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 240L din 2021
Decizia 1/17-iun-2021
privind actualizarea anexei XIII (Apropierea legislaţiilor vamale) la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte [2021/1114]
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 240L din 2021
Decizia 1/01-iun-2021
în ceea ce priveşte modificările apendicelor I şi III la Convenţia privind regimul de tranzit comun
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 240L din 2021