Rasfoire documente

Regulamentul 774/10-mai-2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 389/2012 privind cooperarea administrativă în domeniul accizelor în ceea ce priveşte conţinutul registrelor electronice

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2021

Regulamentul 775/11-mai-2021 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte derogările de la normele privind ''produsele originare'' prevăzute în Acordul comercial şi de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2021

Regulamentul 776/11-mai-2021 de stabilire a modelelor pentru anumite formulare, precum şi a normelor tehnice pentru schimbul eficace de informaţii în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1672 al Parlamentului European şi al Consiliului privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniune

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2021

Decizia 777/10-mai-2021 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene, în cadrul Consiliului Internaţional al Cerealelor, în ceea ce priveşte prelungirea Convenţiei privind comerţul cu cereale din 1995

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2021

Decizia 778/06-mai-2021 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene cu ocazia celei de a 103-a sesiuni a Comitetului pentru siguranţă maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale şi a celei de a 76-a sesiuni a Comitetului pentru protecţia mediului marin al Organizaţiei Maritime Internaţionale în ceea ce priveşte adoptarea unor amendamente la Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart, la Codul internaţional privind programul intensificat de inspecţii efectuate cu ocazia inspecţiilor la vrachiere şi petroliere, la Codul internaţional pentru instalaţiile de protecţie contra incendiului i la Convenţia internaţională privind controlul sistemelor antivegetative dăunătoare utilizate la nave

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2021

Decizia 779/10-mai-2021 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului pentru comerţ al Acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Columbia, Peru şi Ecuador, pe de altă parte, în ceea ce priveşte modificarea Deciziilor nr. 1/2014, nr. 2/2014, nr. 3/2014, nr. 4/2014 şi nr. 5/2014 ale Comitetului pentru comerţ pentru a ţine seama de aderarea Ecuadorului la acordul comercial şi pentru a actualiza listele arbitrilor şi experţilor în materie de comerţ şi dezvoltare durabilă

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2021

Decizia 780/10-mai-2021 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului pentru aspectele legate de comerţ ale drepturilor de proprietate intelectuală al Organizaţiei Mondiale a Comerţului

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2021

Decizia 781/10-mai-2021 privind publicarea unei liste cuprinzând anumite valori ale emisiilor de CO2 per producător, precum şi a mediei emisiilor specifice de CO2 pentru toate vehiculele grele noi înmatriculate în Uniune şi a nivelului de referinţă al emisiilor de CO2 în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1242 al Parlamentului European şi al Consiliului pentru perioada de raportare a anului 2019

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2021