Rasfoire documente

Decizia BCE/2021/7/01-mar-2021 de modificare a Deciziei (UE) 2017/1198 privind raportarea de către autorităţile naţionale competente a planurilor de finanţare ale instituţiilor de credit către Banca Centrală Europeană (BCE/2021/7) ((UE) 2021/432)

publicat in Jurnalul Oficial 86L din 2021

Decizia 429/20-ian-2021 de prelungire a mandatului Comisiei de anchetă pentru examinarea presupuselor încălcări şi cazuri de administrare defectuoasă în aplicarea dreptului Uniunii în ceea ce priveşte protecţia animalelor în timpul transportului în interiorul şi în afara Uniunii

publicat in Jurnalul Oficial 86L din 2021

Decizia 430/05-mar-2021 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul celui de al 14-lea Congres al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind prevenirea criminalităţii şi justiţia penală, care va avea loc în perioada 7-12 martie 2021 la Kyoto, Japonia, în legătură cu Declaraţia de la Kyoto referitoare la realizarea de progrese în ceea ce priveşte prevenirea criminalităţii, justiţia penală şi statul de drept: către îndeplinirea obiectivelor Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă

publicat in Jurnalul Oficial 86L din 2021

Decizia 431/10-mar-2021 de acordare a unor derogări anumitor state membre de la Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile comunitare din domeniul migraţiei şi protecţiei internaţionale

publicat in Jurnalul Oficial 86L din 2021

Decizia 2/CE/2020/11-feb-2021 a Comitetului mixt instituit prin Acordul de recunoaştere reciprocă dintre Comunitatea Europeană şi Japonia în legătură cu înregistrarea organismului de evaluare a conformităţii în anexa sectorială privind echipamentele terminale de telecomunicaţii şi echipamentele radio [2021/433]

publicat in Jurnalul Oficial 86L din 2021

Decizia 3/CE/2020/11-feb-2020 a Comitetului mixt instituit prin Acordul de recunoaştere reciprocă dintre Comunitatea Europeană şi Japonia în legătură cu înregistrarea organismului de evaluare a conformităţii în anexa sectorială privind echipamentele terminale de telecomunicaţii şi echipamentele radio [2021/434]

publicat in Jurnalul Oficial 86L din 2021