Rasfoire documente

Decizia (Euratom) 2021/390/20-feb-2020 de aprobare a încheierii de către Comisia Europeană a Acordului dintre Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Guvernul Republicii India de cooperare în materie de cercetare şi dezvoltare în domeniul utilizării în scopuri paşnice a energiei nucleare

publicat in Jurnalul Oficial 77L din 2021

Regulamentul 391/04-mar-2021 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entităţi şi organisme având în vedere situaţia din Ucraina

publicat in Jurnalul Oficial 77L din 2021

Regulamentul 392/04-mar-2021 privind monitorizarea şi raportarea datelor referitoare la emisiile de CO2 ale autoturismelor şi ale vehiculelor utilitare uşoare în temeiul Regulamentului (UE) 2019/631 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 1014/2010, (UE) nr. 293/2012, (UE) 2017/1152 şi (UE) 2017/1153 ale Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 77L din 2021

Decizia 393/01-mar-2021 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt al SEE instituit prin Acordul privind Spaţiul Economic European în ceea ce priveşte modificările capitolului IIa din Protocolul 10 la acordul respectiv şi ale anexelor I şi II la protocolul în cauză, privind simplificarea controalelor şi formalităţilor la transportul de mărfuri

publicat in Jurnalul Oficial 77L din 2021

Decizia (PESC) 2021/394/04-mar-2021 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entităţi şi organisme având în vedere situaţia din Ucraina

publicat in Jurnalul Oficial 77L din 2021

Decizia 395/04-mar-2021 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/668 în ceea ce priveşte standardele armonizate pentru proprietăţile electrostatice ale îmbrăcămintei de protecţie, ale îmbrăcămintei de protecţie pentru pompieri şi pentru motociclişti, ale îmbrăcămintei de protecţie pentru snowboarding, ale îmbrăcămintei de protecţie purtate de lucrătorii care aplică pesticide şi de lucrătorii expuşi la pesticidele aplicate, ale echipamentelor cu vizibilitate sporită pentru situaţii de risc moderat, ale echipamentelor pentru alpinism şi escaladare şi ale îmbrăcămintei de protecţie împotriva pericolelor termice ale unui arc electric

publicat in Jurnalul Oficial 77L din 2021

Rectificare din 05-mar-2021 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2151 al Comisiei din 17 decembrie 2020 de stabilire a unor norme referitoare la specificaţiile armonizate privind marcarea produselor din plastic de unică folosinţă indicate în partea D din anexa la Directiva (UE) 2019/904 a Parlamentului European şi a Consiliului privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului

publicat in Jurnalul Oficial 77L din 2021