Rasfoire documente

Decizia 2054/08-nov-2021 privind documentul de referinţă sectorial referitor la cele mai bune practici de management de mediu, la indicatorii de performanţă de mediu şi la parametrii de excelenţă pentru sectorul serviciilor de telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), în sensul Regulamentului (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 420L din 2021

Regulamentul 2048/23-nov-2021 privind suspendarea temporară a taxelor autonome din Tariful vamal comun asupra importurilor anumitor produse industriale în Insulele Canare

publicat in Jurnalul Oficial 420L din 2021

Regulamentul 2049/24-nov-2021 de reînnoire a aprobării substanţei active cipermetrin, ca substanţă susceptibilă de înlocuire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare, şi de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 420L din 2021

Regulamentul 2050/24-nov-2021 privind autorizarea preparatului de Bacillus velezensis CECT 5940 ca aditiv în hrana curcanilor pentru îngrăşare, a curcanilor crescuţi pentru reproducţie, a speciilor minore de păsări de curte pentru îngrăşare şi crescute pentru reproducţie şi a păsărilor ornamentale (cu excepţia reproducerii) (titularul autorizaţiei: Evonik Operations GmbH)

publicat in Jurnalul Oficial 420L din 2021

Regulamentul 2051/24-nov-2021 privind autorizarea unui preparat de Bacillus velezensis PTA-6507, Bacillus velezensis NRRL B-50013 şi Bacillus velezensis NRRL B-50104 ca aditiv în hrana curcanilor pentru îngrăşare (titularul autorizaţiei: Danisco Animal Nutrition, reprezentată de Genencor International B.V.)

publicat in Jurnalul Oficial 420L din 2021

Regulamentul 2052/24-nov-2021 de specificare a aspectelor tehnice din seturile de date ale anchetei prin sondaj pentru domeniul venitului şi condiţiilor de viaţă în ceea ce priveşte piaţa muncii şi locuinţele, transmiterea între generaţii a avantajelor şi a dezavantajelor şi dificultăţile legate de locuinţe, precum şi subiectul ad hoc pentru 2023 privind eficienţa energetică a gospodăriilor în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1700 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 420L din 2021

Decizia 2053/08-nov-2021 privind documentul de referinţă sectorial referitor la cele mai bune practici de management de mediu, la indicatorii de performanţă de mediu şi la parametrii de excelenţă pentru sectorul fabricării produselor prelucrate din metal, în sensul Regulamentului (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 420L din 2021

Decizia 2055/23-nov-2021 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/182 pentru stabilirea repartizării pe stat membru a resurselor REACT-EU pentru anul 2022

publicat in Jurnalul Oficial 420L din 2021

Decizia 2056/24-nov-2021 de stabilire, în scopul de a facilita exercitarea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Uniunii, a echivalenţei certificatelor privind COVID-19 eliberate de Republica Togoleză cu certificatele eliberate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 420L din 2021

Decizia 2057/24-nov-2021 de stabilire, în scopul de a facilita exercitarea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Uniunii, a echivalenţei certificatelor privind COVID-19 eliberate de Republica Singapore cu certificatele eliberate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 420L din 2021

Rectificare din 25-nov-2021 la Regulamentul (UE) 2021/1149 al Parlamentului European şi al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire a Fondului pentru securitate internă

publicat in Jurnalul Oficial 420L din 2021

Rectificare din 25-nov-2021 la Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)

publicat in Jurnalul Oficial 420L din 2021