Rasfoire documente

Decizia 1484/13-oct-2020 privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană şi Republica Cuba în temeiul articolului XXVIII din Acordul general pentru tarife şi comerţ (GATT) din 1994 referitor la modificarea concesiilor privind toate contingentele tarifare incluse în lista CLXXV a UE ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2020

Regulamentul 1485/12-oct-2020 de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2236 de stabilire, pentru 2020, a posibilităţilor de pescuit pentru anumite stocuri de peşte şi grupuri de stocuri de peşte, aplicabile în Marea Mediterană şi în Marea Neagră

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2020

Decizia 1486/06-oct-2020 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE cu privire la modificarea Protocolului 31 la Acordul privind SEE privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăţi

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2020

Decizia 1487/06-oct-2020 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE, referitor la modificarea Protocolului 31 la Acordul privind SEE privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăţi

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2020

Decizia 1488/06-oct-2020 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE, referitor la modificarea Protocolului 31 la Acordul privind SEE privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăţi

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2020

Decizia 1489/06-oct-2020 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE, referitor la modificarea Protocolului 31 la Acordul privind SEE privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăţi

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2020

Decizia 1490/12-oct-2020 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului APE constituit prin Acordul de parteneriat economic preliminar dintre Côte d'Ivoire, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte, cu privire la adoptarea procedurilor de soluţionare a litigiilor şi a codului de conduită pentru arbitri

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2020

Decizia 1491/12-oct-2020 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului APE constituit prin Acordul de parteneriat economic preliminar dintre Côte d'Ivoire, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte, cu privire la adoptarea listei de arbitri

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2020

Decizia 1492/12-oct-2020 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene, în cadrul comitetului mixt instituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană pentru crearea unei legături între respectivele lor scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în ceea ce priveşte adoptarea procedeelor comune de funcţionare

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2020

Decizia 1493/12-oct-2020 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene, în cadrul comitetului mixt instituit prin Acordul dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană pentru crearea unei legături între respectivele lor scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în ceea ce priveşte modificarea anexelor I şi II la acord şi adoptarea standardelor tehnice de creare a legăturii

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2020

Decizia 1494/12-oct-2020 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului de gestiune instituit prin Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR) în ceea ce priveşte anumite amendamente la convenţia respectivă

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2020

Decizia 1495/13-oct-2020 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului vamal instituit prin Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Coreea, pe de altă parte, în ceea ce priveşte o recomandare privind aplicarea articolului 27 din Protocolul privind definirea noţiunii de ''produse originare'' şi metode de cooperare administrativă

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2020

Decizia 1496/13-oct-2020 privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană şi Regatul Norvegiei în temeiul articolului XXVIII din Acordul general pentru tarife şi comerţ (GATT) din 1994 referitor la modificarea concesiilor privind toate contingentele tarifare incluse în lista CLXXV a UE ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2020