Rasfoire documente

Informare din 12-oct-2020 privind semnarea şi aplicarea provizorie a unui protocol la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Tunisiană, pe de altă parte, pentru a se ţine seama de aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană

publicat in Jurnalul Oficial 331L din 2020

Regulamentul 1431/14-iul-2020 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 658/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte ajustarea în funcţie de rata inflaţiei a cuantumurilor taxelor datorate Agenţiei Europene pentru Medicamente pentru desfăşurarea de activităţi de farmacovigilenţă cu privire la medicamentele de uz uman

publicat in Jurnalul Oficial 331L din 2020

Regulamentul 1432/14-iul-2020 de completare a Regulamentului (UE) 2019/1700 al Parlamentului European şi al Consiliului prin specificarea numărului şi a titlurilor variabilelor pentru domeniul statisticilor privind utilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor pentru anul de referinţă 2021

publicat in Jurnalul Oficial 331L din 2020

Regulamentul 1434/09-oct-2020 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului, în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Raportare Financiară 16

publicat in Jurnalul Oficial 331L din 2020

Regulamentul 1435/09-oct-2020 privind obligaţiile care le revin solicitanţilor înregistrării de a-şi actualiza înregistrările în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH)

publicat in Jurnalul Oficial 331L din 2020

Decizia 1436/07-oct-2020 de autorizare a Germaniei să aplice o rată redusă a taxei pentru energia electrică furnizată în mod direct navelor aflate la dană în port, în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96/CE

publicat in Jurnalul Oficial 331L din 2020

Regulamentul 1433/05-oct-2020 de aprobare a unei modificări care nu este minoră a caietului de sarcini al unei denumiri înregistrate în Registrul denumirilor de origine protejate şi al indicaţiilor geografice protejate [''Pouligny-Saint-Pierre'' (DOP)]

publicat in Jurnalul Oficial 331L din 2020