Cont nou
Autentificare
Cautare noua
Rasfoire documente
Monitoare oficiale
Istoric Judiciar
Rasfoire documente
Legislatia Uniunii Europene
2020
Jurnalul Oficial 161L din 25-mai-2020
Decizia 678/18-mai-2020
privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt CETA instituit în temeiul Acordului economic şi comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte, în ceea ce priveşte adoptarea unei decizii de stabilire a aspectelor administrative şi organizatorice în ceea ce priveşte funcţionarea Tribunalului de apel
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 161L din 2020
Decizia 679/18-mai-2020
privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt CETA instituit în temeiul Acordului economic şi comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte, în ceea ce priveşte adoptarea unei decizii privind procedura pentru adoptarea unor interpretări în conformitate cu articolul 8.31 alineatul (3) şi articolul 8.44 alineatul (3) litera (a) din CETA ca anexă la Regulamentul său de procedură
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 161L din 2020
Decizia 680/18-mai-2020
privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului pentru servicii şi investiţii instituit în temeiul Acordului economic şi comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte, în ceea ce priveşte adoptarea unui cod de conduită pentru membrii Tribunalului, membrii Tribunalului de apel şi mediatori
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 161L din 2020
Decizia 681/18-mai-2020
privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului pentru servicii şi investiţii instituit în temeiul Acordului economic şi comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte, privind adoptarea unor norme de mediere în vederea utilizării de către părţile în litigiu în cadrul litigiilor în materie de investiţii
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 161L din 2020
Decizia 682/19-mai-2020
de numire a unui supleant propus de Republica Italiană în Comitetul Regiunilor
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 161L din 2020