Rasfoire documente

Regulamentul 459/30-mar-2020 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 95/93 al Consiliului privind normele comune de alocare a sloturilor orare pe aeroporturile comunitare

publicat in Jurnalul Oficial 99L din 2020

Regulamentul 460/30-mar-2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013 şi (UE) nr. 508/2014 în ceea ce priveşte anumite măsuri specifice menite să mobilizeze investiţii în sistemele de sănătate ale statelor membre şi în alte sectoare ale economiilor acestora ca reacţie la epidemia de COVID-19 (Iniţiativa pentru investiţii ca reacţie la coronavirus)

publicat in Jurnalul Oficial 99L din 2020

Regulamentul 461/30-mar-2020 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului în vederea acordării de asistenţă financiară statelor membre şi ţărilor care negociază aderarea la Uniune ce sunt grav afectate de o situaţie de urgenţă majoră de sănătate publică

publicat in Jurnalul Oficial 99L din 2020

Decizia 462/20-feb-2020 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului de asociere instituit prin Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Regatul Maroc, pe de altă parte, cu privire la schimbul de informaţii în vederea evaluării impactului acordului sub forma unui schimb de scrisori de modificare a acordului menţionat

publicat in Jurnalul Oficial 99L din 2020