Cont nou
Autentificare
Cautare noua
Rasfoire documente
Monitoare oficiale
Istoric Judiciar
Rasfoire documente
Legislatia Uniunii Europene
2020
Jurnalul Oficial 441L din 30-dec-2020
Decizia 2234/23-oct-2020
privind semnarea, în numele Uniunii şi al statelor membre ale acesteia, şi punerea în aplicare cu titlu provizoriu a Protocolului la Acordul de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi America Centrală, pe de altă parte, pentru a se ţine seama de aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 441L din 2020
Protocol din 26-nov-2020
la Acordul de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi America Centrală, pe de altă parte, pentru a se ţine seama de aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 441L din 2020