Rasfoire documente

Informare din 02-dec-2020 privind data semnării şi aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană şi Republica Islamică Mauritania privind prelungirea protocolului de stabilire a posibilităţilor de pescuit şi a contribuţiei financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană şi Republica Islamică Mauritania care a expirat la 15 noiembrie 2020

publicat in Jurnalul Oficial 404L din 2020

Regulamentul 1810/25-nov-2020 de aprobare a unei modificări care nu este minoră a caietului de sarcini al unei denumiri înregistrate în Registrul denumirilor de origine protejate şi al indicaţiilor geografice protejate [''Figue de Sollies'' (DOP)]

publicat in Jurnalul Oficial 404L din 2020

Regulamentul 1811/01-dec-2020 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 684/2009 în ceea ce priveşte identificarea operatorilor economici din Irlanda de Nord

publicat in Jurnalul Oficial 404L din 2020

Decizia (PESC) 2020/1813/26-nov-2020 privind reconfirmarea autorizării operaţiei militare a Uniunii Europene în zona Mării Mediterane (EUNAVFOR MED IRINI) (EUNAVFOR MED IRINI/2/2020)

publicat in Jurnalul Oficial 404L din 2020

Decizia 1814/28-iun-2019 privind ajutorul de stat SA.33846 – (2015/C) (ex 2014/NN) (ex 2011/CP) pus în aplicare de Finlanda în favoarea întreprinderii Helsingin Bussiliikenne Oy

publicat in Jurnalul Oficial 404L din 2020

Regulamentul 1812/01-dec-2020 de stabilire a normelor privind schimbul de date online şi notificarea omologărilor UE de tip în temeiul Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 404L din 2020