Cont nou
Autentificare
Cautare noua
Rasfoire documente
Monitoare oficiale
Istoric Judiciar
Rasfoire documente
Legislatia Uniunii Europene
2018
Jurnalul Oficial 260L din 17-Oct-2018
Regulamentul 1551/16-oct-2018
de invalidare a facturilor emise de către doi producători-exportatori care au încălcat angajamentul abrogat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1570
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 260L din 2018
Decizia 1549/11-oct-2018
privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Regatul Norvegiei, Republica Islanda, Confederaţia Elveţiană şi Principatul Liechtenstein, pe de altă parte, privind participarea acestor state la Agenţia Europeană pentru Gestionarea Operaţională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spaţiul de Libertate, Securitate şi Justiţie
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 260L din 2018
Regulamentul 1550/16-oct-2018
privind reînnoirea autorizării acidului benzoic ca aditiv în hrana purceilor înţărcaţi şi a porcilor pentru îngrăşat şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1730/2006 şi (CE) nr. 1138/2007 (titularul autorizaţiei: DSM Nutritional Products Ltd)
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 260L din 2018
Decizia 1552/28-sept-2018
privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Consiliului de cooperare instituit prin Acordul de parteneriat şi cooperare dintre Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Azerbaidjan, pe de altă parte, cu privire la adoptarea priorităţilor parteneriatului UE-Azerbaidjan
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 260L din 2018
Rectificare din 17-oct-2016
la Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2018 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 260L din 2018
Decizia 1553/15-oct-2018
privind condiţiile de recunoaştere a certificatelor fitosanitare electronice eliberate de organizaţiile naţionale pentru protecţia plantelor din ţări terţe [notificată cu numărul C(2018) 5370]
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 260L din 2018