Cont nou
Autentificare
Cautare noua
Rasfoire documente
Monitoare oficiale
Istoric Judiciar
Rasfoire documente
Legislatia Uniunii Europene
2017
Jurnalul Oficial 336L din 16-dec-2017
Informatia din 16-dec-2017
privind data semnării Protocolului de stabilire a posibilităţilor de pescuit şi a contribuţiei financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană şi Republica Mauritius
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Notificare din 16-dec-2017
privind intrarea în vigoare a Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Mongolia, pe de altă parte
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Regulamentul 2349/15-dec-2017
de modificare a Regulamentului (UE) 2016/2080 în ceea ce priveşte data intrării în depozit a laptelui praf degresat vândut printr-o procedură de licitaţie
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Decizia 2350/09-aug-2016
privind impunerea unei amenzi Portugaliei pentru nerespectarea obligaţiei de a lua măsuri eficace în scopul remedierii unui deficit excesiv
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Regulamentul 2339/12-dec-2017
de interzicere a pescuitului de vulpi şi pisici-de-mare în apele Uniunii din zona VIId de către navele care arborează pavilionul Belgiei
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Decizia 1/08-dec-2017
cu privire la punerea în aplicare a articolului 68 din Acordul de parteneriat ACP-UE [2017/2357]
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Regulamentul 2340/12-dec-2017
de interzicere a pescuitului de ton cu aripioare galbene în zona de competenţă a IOTC de către navele care arborează pavilionul Spaniei
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Regulamentul 2341/12-dec-2017
de interzicere a pescuitului de ton alb din zone nordice în Oceanul Atlantic, la nord de 5° N, de către navele care arborează pavilionul Spaniei
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Regulamentul 2342/12-dec-2017
de interzicere a pescuitului de merlucius (Ling american) în apele Uniunii şi în apele internaţionale din zonele VIII şi IX de către navele care arborează pavilionul Portugaliei
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Regulamentul 2343/12-dec-2017
de interzicere a pescuitului de rechini de adâncime în apele Uniunii şi în apele internaţionale din zona X de către navele care arborează pavilionul Portugaliei
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Regulamentul 2344/12-dec-2017
de interzicere a pescuitului de beryx în apele Uniunii şi în apele internaţionale din zonele III, IV, V, VI, VII, VIII, IX, X, XII şi XIV de către navele care arborează pavilionul Portugaliei
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Regulamentul 2345/12-dec-2017
de interzicere a pescuitului de mihalţ-de-mare în apele Uniunii şi internaţionale din zonele I şi II de către navele care arborează pavilionul Franţei
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Decizia 2356/15-dec-2017
privind recunoaşterea raportului Australiei, care include emisiile tipice de gaze cu efect de seră provenite din cultivarea materiilor prime agricole în temeiul Directivei 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Regulamentul 2346/12-dec-2017
de interzicere a pescuitului de hamsie în zonele IX şi X şi în apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1 de către navele care arborează pavilionul Portugaliei
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Regulamentul 2347/12-dec-2017
de interzicere a pescuitului de vulpi şi pisici de mare în apele Uniunii din zonele VIa, VIb, VIIa-c şi VIIe-k de către navele care arborează pavilionul Spaniei
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Regulamentul 2348/12-dec-2017
de interzicere a pescuitului de eglefin în zonele VIIb-k, VIII, IX şi X şi în apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1 de către navele care arborează pavilionul Belgiei
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Decizia 2351/09-aug-2016
privind aplicarea unei amenzi Spaniei pentru nerespectarea obligaţiei de a lua măsuri eficace pentru a remedia un deficit excesiv
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Decizia 2352/14-dec-2017
de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/789 privind măsuri de prevenire a introducerii în Uniune şi a răspândirii în interiorul acesteia a Xylella fastidiosa (Wells et al.)
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Decizia 2353/14-dec-2017
de autorizare a introducerii pe piaţă a uleiului de Calanus finmarchicus ca ingredient alimentar nou în temeiul Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European şi al Consiliului
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Decizia 2354/14-dec-2017
de autorizare a extinderii utilizării seminţelor de Chia (Salvia hispanica) ca ingredient alimentar nou în temeiul Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European şi al Consiliului
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017
Decizia 2355/14-dec-2017
de autorizare a introducerii pe piaţă a ciupercilor tratate cu ultraviolete ca aliment nou în temeiul Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European şi al Consiliului
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 336L din 2017