Rasfoire documente

Regulamentul 2235/04-dec-2017 de derogare de la Regulamentele (CE) nr. 2305/2003, (CE) nr. 969/2006 şi (CE) nr. 1067/2008, de la Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2015/2081 şi (UE) 2017/2200, de la Regulamentul (CE) nr. 1964/2006, de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 480/2012 şi de la Regulamentul (CE) nr. 1918/2006 în ceea ce priveşte datele de depunere a cererilor şi de eliberare a licenţelor de import în 2018 în cadrul contingentelor tarifare privind cerealele, orezul şi uleiul de măsline

publicat in Jurnalul Oficial 320L din 2017

Regulamentul 2236/05-dec-2017 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 3199/93 privind recunoaşterea reciprocă a procedurilor pentru denaturarea completă a alcoolului în scopul scutirii de la plata accizelor

publicat in Jurnalul Oficial 320L din 2017

Decizia 2238/05-dec-2017 privind echivalenţa cadrului juridic şi de supraveghere aplicabil pieţelor pentru contracte desemnate şi sistemelor de executare a swapurilor din Statele Unite ale Americii, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 320L din 2017

Decizia BCE/2017/36/16-nov-2017 de modificare a Deciziei (UE) 2016/2247 privind conturile anuale ale Băncii Centrale Europene ((UE) 2017/2239)

publicat in Jurnalul Oficial 320L din 2017

Rectificare din 06-dec-2017 la Decizia (UE) 2017/1246 a Comisiei din 7 iunie 2017 de aprobare a schemei de rezoluţie pentru Banco Popular Espanol S.A.

publicat in Jurnalul Oficial 320L din 2017

Decizia 2237/30-nov-2017 de numire a doi membri, propuşi de Regatul Suediei, în cadrul Comitetului Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 320L din 2017