Rasfoire documente

Regulamentul 1759/27-sep-2017 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de carbonat de bariu originar din Republica Populară Chineză în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 250L din 2017

Decizia 1768/25-sep-2017 de autorizare a Republicii Croaţia să introducă o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

publicat in Jurnalul Oficial 250L din 2017

Regulamentul 1760/27-sep-2017 privind eliberarea licenţelor de import de orez în cadrul contingentelor tarifare deschise pentru subperioada septembrie 2017 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1273/2011

publicat in Jurnalul Oficial 250L din 2017

Decizia (UE, Euratom) 2017/1761/25-sep-2017 de numire a unui membru, propus de Republica Italiană, în cadrul Comitetului Economic şi Social European

publicat in Jurnalul Oficial 250L din 2017

Decizia 1762/25-sep-2017 de numire a doi membri, propuşi de România, în cadrul Comitetului Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 250L din 2017

Decizia 1763/25-sep-2017 de numire a unui membru şi a unui supleant, propuşi de Republica Lituania, în cadrul Comitetului Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 250L din 2017

Decizia 1764/25-sep-2017 de numire a unui supleant, propus de Republica Austria, în cadrul Comitetului Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 250L din 2017

Decizia 1765/25-sep-2017 de numire a doi membri şi a doi supleanţi, propuşi de Regatul Ţărilor de Jos, în cadrul Comitetului Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 250L din 2017

Decizia 1766/25-sep-2017 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului APE instituit prin Acordul interimar de instituire a unui cadru pentru un acord de parteneriat economic între statele din Africa de Est şi de Sud, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte, privind aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană şi modificarea listei ţărilor şi teritoriilor asociate cu Uniunea Europeană

publicat in Jurnalul Oficial 250L din 2017

Decizia 1769/25-sep-2017 de autorizare a Republicii Polone să încheie cu Ucraina un acord care să includă dispoziţii de derogare de la articolul 2 alineatul (1) litera (d) şi de la articolul 5 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în ceea ce priveşte întreţinerea podurilor rutiere de la frontiera Polonia-Ucraina

publicat in Jurnalul Oficial 250L din 2017

Decizia 1767/25-sep-2017 de autorizare a Regatului Unit să aplice rate reduse de impozitare pentru carburanţii consumaţi în Insulele Hebride interioare şi exterioare, insulele nordice (Northern Isles), insulele din Firth of Clyde şi Insulele Scilly, în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96/CE

publicat in Jurnalul Oficial 250L din 2017

Regulamentul 1758/27-sep-2017 de stabilire a formei şi a conţinutului informaţiilor contabile care trebuie transmise Comisiei în scopul verificării conturilor FEGA şi FEADR, precum şi în scopuri de monitorizare şi prognoză

publicat in Jurnalul Oficial 250L din 2017