Rasfoire documente

Regulamentul 1934/27-oct-2015 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite accesorii de ţevărie, din fier sau oţel, originare din Republica Populară Chineză în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009

publicat in Jurnalul Oficial 282L din 2015

Decizia 1936/08-iul-2015 privind sistemele aplicabile pentru evaluarea şi verificarea constanţei performanţei pentru conductele de ventilaţie şi ţevile de ventilare a aerului în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 282L din 2015

Informare din 28-oct-2015 cu privire la intrarea în vigoare a Acordului de cooperare ştiinţifică şi tehnologică dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Confederaţia Elveţiană de asociere a Confederaţiei Elveţiene la Programul-cadru pentru cercetare şi inovare - Orizont 2020 şi la Programul pentru cercetare şi formare al Comunităţii Europene a Energiei Atomice de completare a programului Orizont 2020 şi care reglementează participarea Confederaţiei Elveţiene la activităţile ITER desfăşurate de întreprinderea comună Fusion for Energy

publicat in Jurnalul Oficial 282L din 2015

Regulamentul 1930/28-iul-2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime în ceea ce priveşte criteriile pentru stabilirea nivelului corecţiilor financiare şi pentru aplicarea corecţiilor financiare forfetare, şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 665/2008 al Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 282L din 2015

Regulamentul 1931/23-oct-2015 de aprobare a unei modificări care nu este minoră a caietului de sarcini al unei denumiri înregistrate în Registrul denumirilor de origine protejate şi al indicaţiilor geografice protejate [Huile d'olive de Nice (DOP)]

publicat in Jurnalul Oficial 282L din 2015

Regulamentul 1932/26-oct-2015 de suspendare a depunerii de cereri de licenţe de import în cadrul contingentului tarifar deschis prin Regulamentul (CE) nr. 1918/2006 pentru uleiul de măsline originar din Tunisia până la sfârşitul anului de cotă 2015

publicat in Jurnalul Oficial 282L din 2015

Regulamentul 1933/27-oct-2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1881/2006 în ceea ce priveşte nivelurile maxime pentru hidrocarburile aromatice policiclice din fibrele de cacao, chipsurile de banane, suplimentele alimentare, ierburile aromate uscate şi mirodeniile uscate

publicat in Jurnalul Oficial 282L din 2015

Regulamentul 1935/27-oct-2015 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 282L din 2015

Orientarea BCE/2015/27/27-aug-2015 de modificare a Orientării (UE) 2015/510 a Băncii Centrale Europene privind punerea în aplicare a cadrului de politică monetară din Eurosistem ((UE) 2015/1938)

publicat in Jurnalul Oficial 282L din 2015

Decizia 1937/21-oct-2015 de instituire a unui Consiliu bugetar european independent cu rol consultativ

publicat in Jurnalul Oficial 282L din 2015