Rasfoire documente

Protocolul 3/29-apr-2008 privind definiţia noţiunii de ''produse originare'' şi metodele de cooperare administrativă pentru aplicarea dispoziţiilor prezentului acord între Comunitate şi Serbia

publicat in Jurnalul Oficial 278L din 2013

Decizia 2013/489/UE, Euratom/22-iul-2013 de stabilire a poziţiei care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene şi al Comunităţii Europene a Energiei Atomice în cadrul Consiliului de stabilizare şi de asociere UE-Serbia privind o decizie a Consiliului de stabilizare şi de asociere UE-Serbia referitoare la adoptarea regulamentului de procedură al acestuia

publicat in Jurnalul Oficial 278L din 2013

Decizia 2013/490/UE, Euratom/22-iul-2013 privind încheierea Acordului de stabilizare şi de asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Serbia, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 278L din 2013

Acord din 29-apr-2008 DE STABILIZARE ŞI DE ASOCIERE între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Serbia, pe de altă

publicat in Jurnalul Oficial 278L din 2013

Protocolul 1/29-apr-2008 privind schimburile comerciale între serbia şi comunitate cu produse agricole transformate

publicat in Jurnalul Oficial 278L din 2013

Protocolul 2/29-apr-2008 privind concesiile preferenţiale reciproce pentru anumite vinuri, recunoaşterea, protecţia şi controlul reciproce ale denumirilor vinurilor, băuturilor spirtoase şi vinurilor aromatizate

publicat in Jurnalul Oficial 278L din 2013

Protocolul 4/29-apr-2008 privind transporturile terestre

publicat in Jurnalul Oficial 278L din 2013

Protocolul 5/29-apr-2008 privind ajutorul de stat acordat industriei siderurgice

publicat in Jurnalul Oficial 278L din 2013

Protocolul 6/29-apr-2008 privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal

publicat in Jurnalul Oficial 278L din 2013

Protocolul 7/29-apr-2008 Soluţionarea litigiilor

publicat in Jurnalul Oficial 278L din 2013

Act Final din 29-apr-2008 la ACORDUL din 29 aprilie 2008 DE STABILIZARE ŞI DE ASOCIERE între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Serbia, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 278L din 2013