Cont nou
Autentificare
Cautare noua
Rasfoire documente
Monitoare oficiale
Istoric Judiciar
Rasfoire documente
Legislatia Uniunii Europene
2013
Jurnalul Oficial 201L din 26-iul-2013
Regulamentul 715/25-iul-2013
de stabilire a criteriilor de determinare a condiţiilor în care deşeurile de cupru nu mai constituie deşeuri în sensul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Directiva 2013/42/UE/22-iul-2013
de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce priveşte un mecanism de reacţie rapidă împotriva fraudelor în materie de TVA
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Regulamentul 714/25-iul-2013
privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane şi entităţi în vederea combaterii terorismului şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1169/2012
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Decizia 2013/395/PESC/25-iul-2013
de actualizare şi de modificare a listei persoanelor, grupurilor şi entităţilor care intră sub incidenţa articolelor 2, 3 şi 4 din Poziţia comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului şi de abrogare a Deciziei 2012/765/PESC
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Directiva 2013/43/UE/22-iul-2013
de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce priveşte aplicarea facultativă şi temporară a mecanismului de taxare inversă în legătură cu furnizarea anumitor bunuri şi servicii care prezintă risc de fraudă
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Notificare din 26-iul-2013
privind aplicarea provizorie între Uniunea Europeană şi Columbia a Acordului comercial între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Columbia şi Peru, pe de altă parte
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Regulamentul 713/23-iul-2013
de stabilire a posibilităţilor de pescuit pentru hamsie în Golful Biscaya pentru sezonul de pescuit 2013-2014
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Regulamentul 717/25-iul-2013
de modificare a Regulamentului (UE) nr. 142/2011 în ceea ce priveşte rubricile referitoare la bunăstarea animalelor în anumite modele de certificate de sănătate
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Regulamentul 718/25-iul-2013
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 privind etichetarea produselor alimentare şi a ingredientelor alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli şi/sau esteri de fitostanol
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Regulamentul 719/25-iul-2013
de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Regulamentul 720/25-iul-2013
privind eliberarea licenţelor de import de orez în cadrul contingentelor tarifare deschise pentru subperioada iulie 2013 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1273/2011
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Recomandarea 2013/396/UE/11-iun-2013
privind principii comune aplicabile acţiunilor colective în încetare şi în despăgubire introduse în statele membre în cazul încălcării drepturilor conferite de legislaţia Uniunii
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Decizia 2013/397/CE/26-mai-2009
de aprobare, în numele Comunităţii Europene, a anumitor modificări aduse anexei V la Acordul între Comunitatea Europeană şi Guvernul Canadei privind măsurile sanitare pentru protecţia sănătăţii publice şi animale în comerţul cu animale vii şi produse de origine animală
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Acord din 16-apr-2010
sub forma unui schimb de scrisori privind modificările aduse anexei V la Acordul dintre Guvernul Canadei şi Comunitatea Europeană cu privire la măsurile sanitare pentru protecţia sănătăţii publice şi animale în comerţul cu animale vii şi produse de origine animală
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013
Regulamentul 716/25-iul-2013
de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea şi protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 201L din 2013