Rasfoire documente

Regulamentul 625/27-iun-2013 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 177L din 2013

Regulamentul 624/27-iun-2013 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 32/2000 al Consiliului în ceea ce priveşte un nou contingent tarifar al Uniunii consolidat în cadrul GATT, pentru preparate alimentare nedenumite şi necuprinse în altă parte, alocat Statelor Unite ale Americii

publicat in Jurnalul Oficial 177L din 2013

Decizia 2013/331/UE/22-apr-2013 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în ceea ce priveşte adoptarea regulamentului de procedură al Comitetului APE, al Comitetului de cooperare vamală şi al Comitetului mixt pentru dezvoltare, prevăzute de Acordul interimar de instituire a unui cadru pentru un acord de parteneriat economic între state din Africa de Est şi de Sud, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 177L din 2013

Decizia 2013/332/UE/10-iun-2013 privind încheierea în numele Uniunii Europene a Protocolului privind aplicarea Convenţiei alpine din 1991 în domeniul transporturilor (Protocolul privind transporturile)

publicat in Jurnalul Oficial 177L din 2013

Regulamentul 621/21-mar-2013 de rectificare a versiunii în limba polonă a Regulamentului (CE) nr. 809/2004 de punere în aplicare a Directivei 2003/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte informaţiile conţinute în prospectele, structura prospectelor, includerea de informaţii prin trimiteri, publicarea prospectelor şi difuzarea comunicatelor cu caracter publicitar

publicat in Jurnalul Oficial 177L din 2013

Regulamentul 622/25-iun-2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2368/2002 al Consiliului de punere în aplicare a sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comerţul internaţional cu diamante brute

publicat in Jurnalul Oficial 177L din 2013

Regulamentul 623/27-iun-2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1238/95 în ceea ce priveşte nivelul taxei anuale datorate Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante

publicat in Jurnalul Oficial 177L din 2013

Decizia 2013/333/UE/25-iun-2013 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE, în ceea ce priveşte modificarea Protocolului 30 la Acordul privind SEE referitor la dispoziţiile specifice privind organizarea cooperării în domeniul statisticii

publicat in Jurnalul Oficial 177L din 2013

Decizia 2013/334/UE/25-iun-2013 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE cu privire la modificarea anexei XXI la Acordul privind SEE

publicat in Jurnalul Oficial 177L din 2013

Decizia 2013/335/UE/25-iun-2013 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE referitor la o modificare a Protocolului 31 la Acordul privind SEE, în ceea ce priveşte cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăţi

publicat in Jurnalul Oficial 177L din 2013