Rasfoire documente

Regulamentul 387/22-apr-2013 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

publicat in Jurnalul Oficial 117L din 2013

Decizia 2013/202/UE/23-iul-2012 privind semnarea, în numele Uniunii, şi aplicarea cu titlu provizoriu a unui protocol la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Regatul Haşemit al Iordaniei, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană şi Regatul Haşemit al Iordaniei privind principiile generale de participare a Regatului Haşemit al Iordaniei la programele Uniunii

publicat in Jurnalul Oficial 117L din 2013

Protocol din 19-dec-2012 la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Regatul Haşemit al Iordaniei, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană şi Regatul Haşemit al Iordaniei privind principiile generale de participare a Regatului Haşemit al Iordaniei la programele Uniunii

publicat in Jurnalul Oficial 117L din 2013

Decizia 2013/203/UE/22-apr-2013 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a unui acord între Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană privind cooperarea în domeniul aplicării legislaţiilor acestora în domeniul concurenţei

publicat in Jurnalul Oficial 117L din 2013

Regulamentul 384/22-apr-2013 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

publicat in Jurnalul Oficial 117L din 2013

Regulamentul 385/22-apr-2013 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

publicat in Jurnalul Oficial 117L din 2013

Regulamentul 386/22-apr-2013 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

publicat in Jurnalul Oficial 117L din 2013

Regulamentul 388/26-apr-2013 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 117L din 2013

Decizia 2013/204/UE/25-apr-2013 privind neincluderea formaldehidei pentru tipul de produs 20 în anexa I, I^A sau I^B la Directiva 98/8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind introducerea pe piaţă a produselor biocide

publicat in Jurnalul Oficial 117L din 2013

Decizia 2013/205/UE/25-apr-2013 de autorizare a statelor membre să prelungească autorizaţiile provizorii acordate pentru noile substanţe active acequinocil, aminopiralid, acid ascorbic, flubendiamidă, gama-cihalotrin, ipconazol, metaflumizonă, ortosulfamuron, Pseudomonas sp. tulpina DSMZ 13134, piridalil, piroxsulam, spiromesifen, tiencarbazon şi topramezon

publicat in Jurnalul Oficial 117L din 2013

Rectificare din 27-apr-2013 la Directiva 2011/77/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 septembrie 2011 de modificare a Directivei 2006/116/CE privind durata de protecţie a dreptului de autor şi a anumitor drepturi conexe

publicat in Jurnalul Oficial 117L din 2013