Rasfoire documente

Decizia 2012/256/PESC/14-mai-2012 privind punerea în aplicare a Deciziei 2011/782/PESC a Consiliului privind măsuri restrictive împotriva Siriei

publicat in Jurnalul Oficial 126L din 2012

Regulamentul 409/14-mai-2012 de suspendare a aplicării anumitor măsuri restrictive prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 194/2008 de reînnoire şi de întărire a măsurilor restrictive instituite împotriva Birmaniei/Myanmar

publicat in Jurnalul Oficial 126L din 2012

Regulamentul 410/14-mai-2012 privind punerea în aplicare a articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Siria

publicat in Jurnalul Oficial 126L din 2012

Regulamentul 411/14-mai-2012 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 126L din 2012

Decizia 2012/255/PESC/14-mai-2012 de modificare a Deciziei 2011/427/PESC de prelungire a mandatului Reprezentatului Special al Uniunii Europene în Afganistan

publicat in Jurnalul Oficial 126L din 2012

Decizia 2012/257/UE/11-mai-2012 privind neincluderea naledului pentru tipul de produs 18 în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind comercializarea produselor biocide

publicat in Jurnalul Oficial 126L din 2012

Decizia BCE/2012/7/26-apr-2012 de modificare a Deciziei BCE/2010/22 privind procedura de acreditare a calităţii pentru producătorii de bancnote euro

publicat in Jurnalul Oficial 126L din 2012

Decizia BCE/2012/8/26-apr-2012 de modificare a Deciziei BCE/2011/8 privind procedurile de acreditare în materie de mediu şi de sănătate şi securitate pentru producerea de bancnote euro

publicat in Jurnalul Oficial 126L din 2012