Rasfoire documente

Regulamentul 1285/08-dec-2011 de modificare pentru a 161-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a anumitor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane şi entităţi care au legătură cu reţeaua Al-Qaida

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Regulamentul 1288/09-dec-2011 privind notificarea preţurilor angro la banane în cadrul organizării comune a pieţelor agricole

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Nota din 10-dec-2011 privind intrarea în vigoare a Acordului sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană şi Regatul Norvegiei privind acordarea de preferinţe comerciale suplimentare pentru produsele agricole, în temeiul articolului 19 din Acordul privind Spaţiul Economic European

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Regulamentul 1287/09-dec-2011 de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2014/2005 privind certificatele în cadrul regimului de import de banane în Comunitate pentru bananele puse în liberă circulaţie la taxa vamală din Tariful vamal comun

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Regulamentul 1290/09-dec-2011 de modificare a preţurilor reprezentative şi a valorilor taxelor suplimentare de import pentru anumite produse din sectorul zahărului, stabilite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 971/2011 pentru anul de comercializare 2011/12

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Decizia 2011/824/UE/20-oct-2011 privind încheierea Acordului sub forma unui de schimb de scrisori între Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Autoritatea Palestiniană din Cisiordania şi Fâşia Gaza, pe de altă parte, privind liberalizarea în continuare a schimburilor comerciale cu produse agricole, produse agricole transformate, peşte şi produse pescăreşti şi de modificare a Acordului de asociere euro-mediteraneean interimar privind schimburile comerciale şi cooperarea dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OLP), care acţionează în numele Autorităţii Palestiniene din Cisiordania şi Fâşia Gaza, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Regulamentul 1282/28-nov-2011 de modificare şi rectificare a Regulamentului (UE) nr. 10/2011 privind materialele şi obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Regulamentul 1283/05-dec-2011 de interzicere a pescuitului de vulpi şi pisici-de-mare în apele UE din zona VIId de către navele care arborează pavilionul Ţărilor de Jos

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Regulamentul 1284/05-dec-2011 de interzicere a pescuitului care vizează alte specii în apele norvegiene din zona IV de către navele care arborează pavilionul Ţărilor de Jos

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Regulamentul 1286/09-dec-2011 de adoptare a unei metodologii comune de investigare a accidentelor şi incidentelor maritime elaborate în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din Directiva 2009/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Regulamentul 1289/09-dec-2011 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Regulamentul 1291/09-dec-2011 de stabilire a măsurii în care pot fi acceptate cererile de licenţe de import depuse în noiembrie 2011 pentru anumite produse lactate din cadrul anumitor contingente tarifare deschise de Regulamentul (CE) nr. 2535/2001

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Directiva 2011/97/UE/05-dec-2011 de modificare a Directivei 1999/31/CE în ceea ce priveşte criteriile specifice de depozitare a mercurului metalic considerat deşeu

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Decizia 2011/825/UE/08-dec-2011 de modificare a Deciziei 2010/221/UE în ceea ce priveşte măsurile naţionale pentru prevenirea introducerii anumitor boli ale animalelor acvatice în părţi din Irlanda, Finlanda şi Suedia

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Decizia 41/14-nov-2011 referitor la includerea unor organisme de evaluare a conformităţii în anexele sectoriale privind compatibilitatea electromagnetică şi echipamentele de telecomunicaţii

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Rectificare din 10-dec-2011 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei din 8 aprilie 2011 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Rectificare din 10-dec-2011 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1068/2011 al Comisiei din 21 octombrie 2011 privind autorizarea unui preparat enzimatic de endo-1,4-beta-xilanază produsă de Aspergillus niger (CBS 109 713) şi de endo-1,4-beta-glucanază produsă de Aspergillus niger (DSM 18404) ca aditiv furajer pentru puicuţele pentru ouat, curcanii pentru reproducţie, curcanii crescuţi pentru reproducţie, alte specii aviare minore (altele decât raţele pentru îngrăşat) şi păsările ornamentale (titularul autorizaţiei BASF SE)

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011

Acord din 13-apr-2011 sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Autoritatea Palestiniană din Cisiordania şi Fâşia Gaza, pe de altă parte, privind liberalizarea în continuare a schimburilor comerciale cu produse agricole, produse agricole transformate, peşte şi produse pescăreşti şi de modificare a Acordului de asociere euro-mediteraneean interimar privind schimburile comerciale şi cooperarea dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OLP), care acţionează în numele Autorităţii Palestiniene din Cisiordania şi Fâşia Gaza, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 328L din 2011