Rasfoire documente

Acord din 17-iun-2010 între Uniunea Europeană şi Georgia privind facilitarea eliberării vizelor

publicat in Jurnalul Oficial 52L din 2011

Decizia 2011/116/UE/13-dec-2010 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, şi aplicarea cu titlu provizoriu a Protocolului la Acordul de parteneriat dintre Comunitatea Europeană şi Statele Federate ale Microneziei privind pescuitul în Statele Federate ale Microneziei

publicat in Jurnalul Oficial 52L din 2011

Protocol din 07-mai-2010 de stabilire a posibilităţilor de pescuit şi a contribuţiei financiare prevăzute în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană şi Statele Federate ale Microneziei privind pescuitul în Statele Federate ale Microneziei

publicat in Jurnalul Oficial 52L din 2011

Decizia 2011/117/UE/18-ian-2011 privind încheierea Acordului între Uniunea Europeană şi Georgia privind facilitarea eliberării vizelor

publicat in Jurnalul Oficial 52L din 2011

Decizia 2011/118/UE/18-ian-2011 privind încheierea Acordului între Uniunea Europeană şi Georgia privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală

publicat in Jurnalul Oficial 52L din 2011

Acord din 22-nov-2010 între Uniunea Europeană şi Georgia privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală

publicat in Jurnalul Oficial 52L din 2011

Regulamentul 156/13-dec-2010 privind alocarea posibilităţilor de pescuit în conformitate cu Protocolul la Acordul de parteneriat între Comunitatea Europeană şi Statele Federate ale Microneziei privind pescuitul în Statele Federate ale Microneziei

publicat in Jurnalul Oficial 52L din 2011