Rasfoire documente

Rectificare din 10-sept-2010 la Decizia (UE) nr. 462/2010 a Comisiei din 18 august 2010 referitoare la adoptarea unei decizii financiare privind un proiect-pilot pentru promovarea responsabilizării consumatorilor, a eficienţei şi stabilităţii pieţelor financiare europene prin intermediul formării asociaţiilor de consumatori şi a organizaţiilor similare

publicat in Jurnalul Oficial 239L din 2010

Regulamentul 795/09-sep-2010 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 239L din 2010

Regulamentul 796/09-sep-2010 de modificare a preţurilor reprezentative şi a valorilor taxelor suplimentare de import pentru anumite produse din sectorul zahărului, stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 877/2009 pentru anul de comercializare 2009/10

publicat in Jurnalul Oficial 239L din 2010

Regulamentul 797/09-sep-2010 privind decizia de a nu stabili un preţ minim de vânzare pentru cea de a şasea invitaţie separată de participare la licitaţie pentru vânzarea de unt în cadrul procedurii de licitaţie deschise prin Regulamentul (UE) nr. 446/2010

publicat in Jurnalul Oficial 239L din 2010

Regulamentul 798/09-sep-2010 de stabilire a preţului minim de vânzare pentru laptele praf degresat pentru cea de a 6-a invitaţie separată de participare la licitaţie în cadrul procedurii de licitaţie deschise prin Regulamentul (UE) nr. 447/2010

publicat in Jurnalul Oficial 239L din 2010