Rasfoire documente

Ordonanta urgenta 145/2022 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2022 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 350 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat

publicat in M.Of. 1048 din 28-oct-2022

Decizia 421/2022 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri în vederea finalizării procedurilor administrative de soluţionare a cererilor aflate pe rolul comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, şi a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

publicat in M.Of. 1048 din 28-oct-2022

Ordonanta urgenta 144/2022 pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol şi bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome ''Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat''

publicat in M.Of. 1048 din 28-oct-2022

Ordonanta urgenta 146/2022 pentru modificarea şi completarea art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

publicat in M.Of. 1048 din 28-oct-2022

Ordonanta urgenta 147/2022 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului

publicat in M.Of. 1048 din 28-oct-2022

Hotarirea 1.310/2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2022 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă ''C.F.R. MARFĂ'' - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii

publicat in M.Of. 1048 din 28-oct-2022