Rasfoire documente

Norma din 2021 de aplicare în sistemul administraţiei penitenciare a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat

publicat in M.Of. 1218 din 22-dec-2021

Ordinul 3.785/2021 pentru acreditarea Muzeului Olteniei Craiova

publicat in M.Of. 1218 din 22-dec-2021

Hotarirea 1.266/2021 privind aprobarea cuantumului şi a plăţii contribuţiei financiare voluntare a României la fondul special destinat sprijinirii activităţii Grefei Curţii Europene a Drepturilor Omului

publicat in M.Of. 1218 din 22-dec-2021

Hotarirea 1.267/2021 privind aprobarea celei de-a doua plăţi parţiale a contribuţiei financiare restante a României pentru anul 2019 la programele opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA)

publicat in M.Of. 1218 din 22-dec-2021

Hotarirea 1.268/2021 privind actualizarea valorii de inventar pentru unele imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ''Mr. Constantin Ene'' al Judeţului Bacău

publicat in M.Of. 1218 din 22-dec-2021

Ordinul M.226/2021 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.70/2016 pentru aprobarea Condiţiilor şi a Metodologiei privind chemarea/rechemarea în activitate, în corpul ofiţerilor, în vederea ocupării posturilor de medic, medic dentist, farmacist, biolog, biochimist şi chimist, în unităţile şi structurile sanitare din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale şi a Instrucţiunilor privind chemarea/rechemarea în activitate, în corpul ofiţerilor, al maiştrilor militari sau al subofiţerilor, în vederea încadrării unor funcţii de execuţie din structurile Ministerului Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.124/2017

publicat in M.Of. 1218 din 22-dec-2021

Decizia 1.100/2021 privind aprobarea Normelor de aplicare în sistemul administraţiei penitenciare a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat

publicat in M.Of. 1218 din 22-dec-2021