Rasfoire documente

Decizia 733/2020 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma ''precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv''

publicat in M.Of. 1243 din 17-dec-2020

Ordinul 2.118/2020 pentru aprobarea componenţei, regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru desemnarea asociaţiilor profesionale în domeniul protecţiei mediului în vederea atestării persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi din domeniul gestionării siturilor contaminate, precum şi a procedurii pentru desemnarea asociaţiilor profesionale în domeniul protecţiei mediului în vederea atestării persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi din domeniul gestionării siturilor contaminate

publicat in M.Of. 1243 din 17-dec-2020

Actul din 2020 Componenţa, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru desemnarea asociaţiilor profesionale în domeniul protecţiei mediului în vederea atestării persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi din domeniul gestionării siturilor contaminate, precum şi procedura pentru desemnarea asociaţiilor profesionale în domeniul protecţiei mediului în vederea atestării persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi din domeniul gestionării siturilor contaminate

publicat in M.Of. 1243 din 17-dec-2020

Decizia 70/2020 [R] referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind punerea în funcţiune a Registrului naţional al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

publicat in M.Of. 1243 din 17-dec-2020