Rasfoire documente

Ordinul 1696/2013 pentru completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 449/2008 privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial şi metodele de pescuit comercial în apele maritime şi continentale

publicat in M.Of. 443 din 19-iul-2013

Decretul 685/2013 privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, şi Regatul Norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie 2011 şi, respectiv, 21 iunie 2011 la Luxemburg şi Oslo, precum şi a Acordului auxiliar dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca primă parte, Islanda, ca a doua parte, şi Regatul Norvegiei, ca a treia parte, referitor la aplicarea Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, şi Regatul Norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie 2011 şi, respectiv, 21 iunie 2011 la Luxemburg şi Oslo

publicat in M.Of. 443 din 19-iul-2013

Decizia 266/2013 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din Legea audiovizualului nr. 504/2002

publicat in M.Of. 443 din 19-iul-2013

Decizia 300/2013 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

publicat in M.Of. 443 din 19-iul-2013

Decizia 305/2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 din Legea nr 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sancţionarea corupţiei

publicat in M.Of. 443 din 19-iul-2013

Ordinul 4205/2013 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.644/2012 privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare

publicat in M.Of. 443 din 19-iul-2013