Rasfoire documente

Norma din 2011 privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. j), j^1), k), l) şi m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi la art. X şi XI din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002

publicat in M.Of. 597 din 24-aug-2011

Decizia 749/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente

publicat in M.Of. 597 din 24-aug-2011

Decizia 764/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente

publicat in M.Of. 597 din 24-aug-2011

Hotarirea 812/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.347/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Bacău, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Bacău şi pentru modificarea altor acte normative

publicat in M.Of. 597 din 24-aug-2011

Hotarirea 819/2011 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţie ''Sală de sport multifuncţională'' - Complexul Sportiv Naţional ''Lia Manoliu'' din cadrul Programului ''Săli de sport'', realizat prin Compania Naţională de Investiţii ''C.N.I.'' - S.A.

publicat in M.Of. 597 din 24-aug-2011

Ordinul 2389/2011 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. j), j^1), k), l) şi m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi la art. X şi XI din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002

publicat in M.Of. 597 din 24-aug-2011