Rasfoire documente

Hotarirea 49/2010 privind reglementarea situaţiei juridice a unor părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Ordinul 183/2010 privind constituirea şi atribuţiile Comisiei fiscale centrale

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Precizari din 2010 pentru efectuarea modificărilor în execuţia bugetului de stat pe anul 2010, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Ordinul 202/2010 pentru modificarea anexei nr. 6 la Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.007/2008 privind aprobarea componenţei Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, precum şi a Normelor de organizare, funcţionare şi control vamal al activităţii de comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi/sau duty-free diplomatic şi a Criteriilor referitoare la autorizarea funcţionării unităţilor emitente de tichete

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Hotarirea 5/2010 privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Hotarirea 3/2010 pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 71/2008 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Decizia 1536/2009 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Hotarirea 85/2010 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010, pentru judeţul Botoşani

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Hotarirea 87/2010 pentru completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2008 privind aprobarea Programului naţional de asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri - 2009-2012

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Decizia 91/2010 privind stabilirea atribuţiilor doamnei Iuliana Lascu, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Decizia 92/2010 privind stabilirea atribuţiilor domnului Sorin Florea, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Ordinul 197/2010 privind aprobarea Precizărilor pentru efectuarea modificărilor în execuţia bugetului de stat pe anul 2010, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Decizia 89/2010 privind autorizarea funcţionării ca broker de asigurare a Societăţii Comerciale GRANT INSURANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Decizia 90/2010 privind autorizarea funcţionării ca broker de asigurare a Societăţii Comerciale MB EUROPA BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010

Ordinul 6/2010 pentru aprobarea cadrului general privind stingerea focarelor de boli la animale

publicat in M.Of. 99 din 12-feb-2010