Rasfoire documente

Rectificare din 05-ian-2023 la Decizia (PESC) 2021/2181 a Consiliului din 9 decembrie 2021 de modificare a Deciziei 2010/788/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Republicii Democratice Congo

publicat in Jurnalul Oficial 3L din 2023

Rectificare din 12-ian-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2581 al Comisiei din 20 iunie 2022 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte transmiterea de informaţii în cererile de autorizare ca instituţie de credit

publicat in Jurnalul Oficial 10L din 2023

Rectificare din 12-ian-2023 la Regulamentul delegat (UE) 2022/2580 al Comisiei din 17 iunie 2022 de completare a Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare care precizează informaţiile care trebuie furnizate în cererea de autorizare ca instituţie de credit şi obstacolele care ar putea împiedica exercitarea efectivă a funcţiilor de supraveghere de către autorităţile competente

publicat in Jurnalul Oficial 10L din 2023

Rectificare din 12-ian-2023 la Regulamentul delegat (UE) 2021/2268 al Comisiei din 6 septembrie 2021 de modificare a standardelor tehnice de reglementare prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2017/653 al Comisiei în ceea ce priveşte metodologia aplicată şi prezentarea scenariilor de performanţă, prezentarea costurilor şi metodologia de calculare a indicatorilor sintetici de cost, prezentarea şi conţinutul informaţiilor privind performanţa anterioară şi prezentarea costurilor aferente produselor de investiţii individuale structurate şi bazate pe asigurări (PRIIP) care oferă o gamă de opţiuni de investiţii şi alinierea dispoziţiei tranzitorii pentru creatorii de PRIIP care oferă unităţile de fonduri menţionate la articolul 32 din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului ca opţiuni de investiţii suport cu dispoziţia tranzitorie a cărei durată de aplicare a fost prelungită, prevăzută la articolul respectiv

publicat in Jurnalul Oficial 10L din 2023

Rectificare din 12-ian-2023 la Regulamentul delegat (UE) 2022/1288 al Comisiei din 6 aprilie 2022 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2088 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare care precizează detaliile referitoare la conţinutul şi prezentarea informaţiilor în legătură cu principiul de ''a nu aduce prejudicii semnificative'', care precizează conţinutul, metodologia şi prezentarea informaţiilor în legătură cu indicatorii de durabilitate şi efectele negative asupra durabilităţii, precum şi conţinutul şi prezentarea informaţiilor în legătură cu promovarea caracteristicilor de mediu sau sociale şi a obiectivelor de investiţii durabile în documentele precontractuale, pe site-urile web şi în rapoartele periodice

publicat in Jurnalul Oficial 10L din 2023

Rectificare din 16-ian-2023 la Directiva (UE) 2022/2523 a Consiliului din 14 decembrie 2022 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaţionale şi a grupurilor naţionale de mari dimensiuni în Uniune

publicat in Jurnalul Oficial 13L din 2023

Rectificare din 18-ian-2023 la Regulamentul (UE) 2022/1104 al Comisiei din 1 iulie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 68/2013 privind Catalogul cu materii prime pentru furaje

publicat in Jurnalul Oficial 16L din 2023

Rectificare din 19-ian-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1859 al Consiliului din 16 octombrie 2017 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1509 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene

publicat in Jurnalul Oficial 17L din 2023

Rectificare din 19-ian-2023 la Regulamentul (UE) 2022/1363 al Comisiei din 3 august 2022 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte limitele maxime de reziduuri pentru 2,4-D, azoxistrobin, cihalofop-butil, cimoxanil, fenhexamid, flazasulfuron, florasulam, fluroxipir, iprovalicarb şi siltiofam din sau de pe anumite produse

publicat in Jurnalul Oficial 17L din 2023

Rectificare din 02-feb-2023 la Directiva (UE) 2017/2455 a Consiliului din 5 decembrie 2017 de modificare a Directivei 2006/112/CE şi a Directivei 2009/132/CE în ceea ce priveşte anumite obligaţii privind taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii şi vânzările de bunuri la distanţă

publicat in Jurnalul Oficial 30L din 2023

Rectificare din 02-feb-2023 la Regulamentul (UE) 2016/1199 al Comisiei din 22 iulie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 965/2012 în ceea ce priveşte aprobarea operaţională a navigaţiei bazate pe performanţe, certificarea şi supravegherea furnizorilor de servicii de date şi operaţiunile deasupra mării cu elicoptere, precum şi de rectificare a regulamentului respectiv

publicat in Jurnalul Oficial 30L din 2023

Rectificare din 02-feb-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/403 al Comisiei din 24 martie 2021 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (UE) 2016/429 şi (UE) 2017/625 ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte modelele de certificate de sănătate animală şi modelele de certificate de sănătate animală/oficiale pentru intrarea în Uniune şi circulaţia între statele membre a transporturilor de anumite categorii de animale terestre şi de material germinativ provenit de la acestea, certificarea oficială privind astfel de certificate şi de abrogare a Deciziei 2010/470/UE

publicat in Jurnalul Oficial 30L din 2023

Rectificare din 02-feb-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/174 al Comisiei din 26 ianuarie 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1793 privind intensificarea temporară a controalelor oficiale şi măsurile de urgenţă care reglementează intrarea în Uniune a anumitor bunuri din anumite ţări terţe, de punere în aplicare a Regulamentelor (UE) 2017/625 şi (CE) nr. 178/2002 ale Parlamentului European şi ale Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 30L din 2023

Rectificare din 07-feb-2023 la Regulamentul ONU nr. 154 – Dispoziţii uniforme privind omologarea vehiculelor uşoare pentru pasageri şi a vehiculelor uşoare comerciale în ceea ce priveşte emisiile de referinţă, emisiile de dioxid de carbon şi consumul de combustibil şi/sau măsurarea consumului de energie electrică şi a autonomiei electrice (WLTP) [2022/2124]

publicat in Jurnalul Oficial 35L din 2023

Rectificare din 09-feb-2023 la Regulamentul (UE) 2021/2278 al Consiliului din 20 decembrie 2021 de suspendare a taxelor din Tariful vamal comun menţionate la articolul 56 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 pentru anumite produse agricole şi industriale şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1387/2013

publicat in Jurnalul Oficial 39L din 2023

Rectificare din 09-feb-2023 la Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91

publicat in Jurnalul Oficial 39L din 2023

Rectificare din 09-feb-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1193 al Comisiei din 11 iulie 2022 de stabilire a unor măsuri de eradicare şi prevenire a răspândirii Ralstonia solanacearum (Smith 1896) Yabuuchi et al. 1996 emend. Safni et al. 2014

publicat in Jurnalul Oficial 39L din 2023

Rectificare din 09-feb-2023 la Decizia (PESC) 2022/582 a Consiliului din 8 aprilie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei

publicat in Jurnalul Oficial 39L din 2023

Rectificare din 09-feb-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/581 al Consiliului din 8 aprilie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei

publicat in Jurnalul Oficial 39L din 2023

Rectificare din 09-feb-2023 la Regulamentul (UE) 2016/2336 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 decembrie 2016 de stabilire a unor condiţii specifice privind pescuitul stocurilor de specii de adâncime din Atlanticul de Nord-Est şi a unor dispoziţii referitoare la pescuitul în apele internaţionale din zona Atlanticului de Nord-Est şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2347/2002 al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 39L din 2023

Rectificare din 23-feb-2023 la Regulamentul delegat (UE) 2023/398 al Comisiei din 14 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2446 în ceea ce priveşte extinderea posibilităţilor de efectuare a declaraţiilor vamale verbal sau prin orice alt act considerat a fi o declaraţie vamală, invalidarea declaraţiilor în cazuri specifice şi stabilirea modalităţilor de efectuare a schimbului de informaţii pentru declaraţiile sumare de intrare

publicat in Jurnalul Oficial 56Lbis din 2023

Rectificare din 23-feb-2023 la Decizia (UE) 2022/2571 a Consiliului din 24 noiembrie 2022 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE, în ceea ce priveşte modificarea anexei XI (Comunicaţii electronice, servicii audiovizuale şi societatea informaţională) şi a Protocolului 37 (care cuprinde lista prevăzută la articolul 101) la Acordul privind SEE (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale)

publicat in Jurnalul Oficial 56L din 2023

Rectificare din 23-feb-2023 la Regulamentul (UE) 2022/2583 al Consiliului din 19 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) 2021/2278 de suspendare a taxelor din Tariful vamal comun menţionate la articolul 56 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 privind anumite produse agricole şi industriale

publicat in Jurnalul Oficial 56L din 2023

Rectificare din 02-mar-2023 la Regulamentul delegat (UE) 2022/262 al Comisiei din 7 septembrie 2022 de modificare a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 1233/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului privind aplicarea anumitor orientări în domeniul creditelor la export care beneficiază de susţinere oficială

publicat in Jurnalul Oficial 66L din 2023

Rectificare din 02-mar-2023 la Regulamentul (UE) 2015/2314 al Comisiei din 7 decembrie 2015 de autorizare a unei menţiuni de sănătate înscrise pe produsele alimentare, alta decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire şi la dezvoltarea şi sănătatea copiilor, precum şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 432/2012

publicat in Jurnalul Oficial 65L din 2023

Rectificare din 02-mar-2023 la Regulamentul (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 iunie 2013 privind alimentele destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică, alimentele destinate unor scopuri medicale speciale şi înlocuitorii unei diete totale pentru controlul greutăţii şi de abrogare a Directivei 92/52/CEE a Consiliului, a Directivelor 96/8/CE, 1999/21/CE, 2006/125/CE şi 2006/141/CE ale Comisiei, a Directivei 2009/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Regulamentelor (CE) nr. 41/2009 şi (CE) nr. 953/2009 ale Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 65L din 2023

Rectificare din 02-mar-2023 la Directiva de punere în aplicare (UE) 2022/1647 a Comisiei din 23 septembrie 2022 de modificare a Directivei 2003/90/CE în ceea ce priveşte o derogare pentru soiurile ecologice de specii de plante agricole adecvate pentru producţia ecologică

publicat in Jurnalul Oficial 65L din 2023

Rectificare din 03-mar-2023 la Decizia (PESC) 2023/432 a Consiliului din 25 februarie 2023 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei

publicat in Jurnalul Oficial 67L din 2023

Rectificare din 03-mar-2023 la Regulamentul (UE) 2023/426 al Consiliului din 25 februarie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei

publicat in Jurnalul Oficial 67L din 2023

Rectificare din 06-mar-2023 la Regulamentul delegat (UE) 2023/444 al Comisiei din 16 decembrie 2022 de completare a Directivei (UE) 2018/1972 a Parlamentului European şi a Consiliului cu măsuri de asigurare a accesului efectiv la serviciile de urgenţă prin intermediul comunicaţiilor de urgenţă către numărul european unic pentru apeluri de urgenţă ''112''

publicat in Jurnalul Oficial 68L din 2023

Rectificare din 06-mar-2023 la Regulamentul (UE) 2023/427 al Consiliului din 25 februarie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina

publicat in Jurnalul Oficial 68L din 2023

Rectificare din 08-mar-2023 la Decizia (PESC) 2023/421 a Consiliului din 24 februarie 2023 de modificare a Deciziei 2012/642/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Belarus şi implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

publicat in Jurnalul Oficial 70L din 2023

Rectificare din 09-mar-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/419 al Consiliului din 24 februarie 2023 privind punerea în aplicare a articolului 8a din Regulamentul (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Belarus şi implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

publicat in Jurnalul Oficial 71L din 2023

Rectificare din 09-mar-2023 la Regulamentul (UE) 2022/123 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 ianuarie 2022 privind consolidarea rolului Agenţiei Europene pentru Medicamente în ceea ce priveşte pregătirea pentru situaţii de criză în domeniul medicamentelor şi al dispozitivelor medicale şi gestionarea acestora

publicat in Jurnalul Oficial 71L din 2023

Rectificare din 10-mar-2023 la Decizia (PESC) 2023/387 a Consiliului din 20 februarie 2023 în sprijinul unui mecanism global de raportare privind armele convenţionale ilicite şi muniţiile aferente pentru a reduce riscul deturnării şi al transferului ilicit al acestora (''iTrace V'')

publicat in Jurnalul Oficial 73L din 2023

Rectificare din 16-mar-2023 la Regulamentul (UE) 2022/576 al Consiliului din 8 aprilie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina

publicat in Jurnalul Oficial 77L din 2023

Rectificare din 16-mar-2023 la Regulamentul delegat (UE) 2021/2268 al Comisiei din 6 septembrie 2021 de modificare a standardelor tehnice de reglementare prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2017/653 al Comisiei în ceea ce priveşte metodologia aplicată şi prezentarea scenariilor de performanţă, prezentarea costurilor şi metodologia de calculare a indicatorilor sintetici de cost, prezentarea şi conţinutul informaţiilor privind performanţa anterioară şi prezentarea costurilor aferente produselor de investiţii individuale structurate şi bazate pe asigurări (PRIIP) care oferă o gamă de opţiuni de investiţii şi alinierea dispoziţiei tranzitorii pentru creatorii de PRIIP care oferă unităţile de fonduri menţionate la articolul 32 din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului ca opţiuni de investiţii suport cu dispoziţia tranzitorie a cărei durată de aplicare a fost prelungită, prevăzută la articolul respectiv

publicat in Jurnalul Oficial 77L din 2023

Rectificare din 23-mar-2023 la Adoptarea definitivă (UE, Euratom) 2023/278 a bugetului anual al Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2023

publicat in Jurnalul Oficial 84L din 2023

Rectificare din 23-mar-2023 la Regulamentul (UE, Euratom) 2022/2434 al Parlamentului European şi al Consiliului din 6 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) 2018/1046 în ceea ce priveşte stabilirea unei strategii de finanţare diversificate ca metodă generală de împrumut

publicat in Jurnalul Oficial 84L din 2023

Rectificare din 27-mar-2023 la Decizia (UE) 2023/670 a Consiliului din 21 martie 2023 de modificare a Deciziei 1999/70/CE privind auditorii externi ai băncilor centrale naţionale, în ceea ce priveşte auditorii externi ai Banc Ceannais na hÉireann/Central Bank of Ireland

publicat in Jurnalul Oficial 89L din 2023

Rectificare din 28-mar-2023 la Decizia (PESC) 2023/421 a Consiliului din 24 februarie 2023 de modificare a Deciziei 2012/642/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Belarus şi implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

publicat in Jurnalul Oficial 90L din 2023

Rectificare din 28-mar-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/419 al Consiliului din 24 februarie 2023 privind punerea în aplicare a articolului 8a din Regulamentul (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Belarus şi implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

publicat in Jurnalul Oficial 90L din 2023

Rectificare din 30-mar-2023 la Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

publicat in Jurnalul Oficial 92L din 2023

Rectificare din 30-mar-2023 la Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE a Comisiei din 15 octombrie 2014 de punere în aplicare a Directivei 2008/90/CE a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele specifice pentru genurile şi speciile de plante fructifere menţionate în anexa I la directivă, cerinţele specifice pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii şi normele detaliate privind inspecţiile oficiale

publicat in Jurnalul Oficial 92L din 2023

Rectificare din 30-mar-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2515 al Comisiei din 15 decembrie 2022 de acordare, pentru anul 2023, a accesului nelimitat şi scutit de taxe vamale în Uniune pentru anumite mărfuri originare din Norvegia şi rezultate din transformarea produselor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 510/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 92L din 2023

Rectificare din 05-apr-2023 la Regulamentul (UE) 2023/334 al Comisiei din 2 februarie 2023 de modificare a anexelor II şi V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte limitele maxime de reziduuri pentru clotianidin şi tiametoxam din sau de pe anumite produse

publicat in Jurnalul Oficial 96L din 2023

Rectificare din 13-apr-2023 la Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă

publicat in Jurnalul Oficial 100L din 2023

Rectificare din 13-apr-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/254 al Comisiei din 6 februarie 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/761 în ceea ce priveşte anumite norme tehnice referitoare la gestionarea contingentelor tarifare

publicat in Jurnalul Oficial 100L din 2023

Rectificare din 13-apr-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/453 al Comisiei din 2 martie 2023 de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/141 la importurile de anumite accesorii de ţevărie pentru sudat cap la cap, din oţel inoxidabil, chiar finisate, originare din Republica Populară Chineză, asupra importurilor de anumite accesorii de ţevărie pentru sudat cap la cap din oţel inoxidabil, chiar finisate, expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Malaysia

publicat in Jurnalul Oficial 100L din 2023

Rectificare din 13-apr-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/429 al Consiliului din 25 februarie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei

publicat in Jurnalul Oficial 100L din 2023

Rectificare din 13-apr-2023 la Decizia (PESC) 2023/432 a Consiliului din 25 februarie 2023 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei

publicat in Jurnalul Oficial 100L din 2023

Rectificare din 14-apr-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/741 al Comisiei din 5 aprilie 2023 privind nereînnoirea aprobării substanţei active oxamil, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 101L din 2023

Rectificare din 20-apr-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/573 al Comisiei din 10 martie 2023 de modificare a anexelor V, XIV şi XV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 în ceea ce priveşte rubricile referitoare la Argentina, la Regatul Unit şi la Statele Unite din listele conţinând ţările terţe autorizate pentru intrarea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de material germinativ provenit de la păsări de curte, de carne proaspătă şi de produse din carne provenite de la păsări de curte şi de la vânat cu pene

publicat in Jurnalul Oficial 105L din 2023

Rectificare din 20-apr-2023 la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/749 a Comisiei din 14 aprilie 2023 de modificare a anexelor I şi II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/260 privind măsurile naţionale care se aplică în Danemarca în ceea ce priveşte boala bacteriană a rinichiului (BKD) şi necroza pancreatică infecţioasă (IPN) şi măsurile naţionale care se aplică în Regatul Unit (Irlanda de Nord) în ceea ce priveşte virusul herpetic al stridiilor-1ar (OsHV-1ar)

publicat in Jurnalul Oficial 105L din 2023

Rectificare din 20-apr-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei din 24 martie 2021 de stabilire a listelor cu ţările terţe, teritoriile sau zonele din acestea din care introducerea în Uniune de animale, material germinativ şi produse de origine animală este autorizată în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 105L din 2023

Rectificare din 04-mai-2023 la Regulamentul (UE) 2021/1173 al Consiliului din 13 iulie 2021 privind instituirea întreprinderii comune pentru calculul european de înaltă performanţă şi de abrogare a Regulamentului (UE) 2018/1488

publicat in Jurnalul Oficial 116L din 2023

Rectificare din 04-mai-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/265 al Comisiei din 9 februarie 2023 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de plăci din ceramică originare din India şi Turcia

publicat in Jurnalul Oficial 116L din 2023

Rectificare din 11-mai-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1860 al Comisiei din 10 iunie 2022 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele, formatele, frecvenţa, metodele şi modalităţile de raportare

publicat in Jurnalul Oficial 125L din 2023

Rectificare din 22-mai-2023 la Decizia (UE) 2023/702 a Consiliului din 21 martie 2023 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt înfiinţat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în ceea ce priveşte adoptarea unei decizii şi formularea unor recomandări şi declaraţii comune şi unilaterale

publicat in Jurnalul Oficial 134L din 2023

Rectificare din 22-mai-2023 la Decizia (UE) 2023/701 a Consiliului din 21 martie 2023 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene, în cadrul grupului de lucru consultativ mixt înfiinţat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în ceea ce priveşte modificarea regulamentului de procedură al grupului de lucru

publicat in Jurnalul Oficial 134L din 2023

Rectificare din 25-mai-2023 la Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă

publicat in Jurnalul Oficial 137L din 2023

Rectificare din 25-mai-2023 la Regulamentul (UE) 2023/195 al Consiliului din 30 ianuarie 2023 de stabilire a posibilităţilor de pescuit pentru anumite stocuri de peşte şi grupuri de stocuri de peşte aplicabile, pentru anul 2023, în Marea Mediterană şi în Marea Neagră, şi de modificare a Regulamentului (UE) 2022/110 în ceea ce priveşte posibilităţile de pescuit aplicabile, pentru anul 2022, în Marea Mediterană şi în Marea Neagră

publicat in Jurnalul Oficial 137L din 2023

Rectificare din 31-mai-2023 la Decizia (UE) 2023/992 a Consiliului din 16 mai 2023 de numire a 16 membri în Consiliul de administraţie al Agenţiei Europene pentru Produse Chimice (ECHA)

publicat in Jurnalul Oficial 141L din 2023

Rectificare din 01-iun-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/192 al Consiliului din 30 ianuarie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei

publicat in Jurnalul Oficial 142L din 2023

Rectificare din 01-iun-2023 la Decizia (PESC) 2023/193 a Consiliului din 30 ianuarie 2023 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei

publicat in Jurnalul Oficial 142L din 2023

Rectificare din 01-iun-2023 la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 şi (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 142L din 2023

Rectificare din 01-iun-2023 la Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1684 a Comisiei din 28 septembrie 2022 privind echivalenţa cadrului de reglementare aplicabil contrapărţilor centrale din Taiwan (1) cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte casele de compensare pentru contracte futures aflate sub supravegherea Comisiei de Supraveghere Financiară

publicat in Jurnalul Oficial 142L din 2023

Rectificare din 08-iun-2023 la Directiva (UE) 2018/410 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 martie 2018 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea rentabilizării reducerii emisiilor de dioxid de carbon şi a sporirii investiţiilor în acest domeniu şi a Deciziei (UE) 2015/1814

publicat in Jurnalul Oficial 148L din 2023

Rectificare din 08-iun-2023 la Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătăţirii şi extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră

publicat in Jurnalul Oficial 148L din 2023

Rectificare din 08-iun-2023 la Directiva 2008/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru a include activităţile de aviaţie în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii

publicat in Jurnalul Oficial 148L din 2023

Rectificare din 08-iun-2023 la Directiva 2004/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 octombrie 2004 de modificare a Directivei 2003/87/CE de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii, în temeiul mecanismelor bazate pe proiectul din Protocolul de la Kyoto

publicat in Jurnalul Oficial 148L din 2023

Rectificare din 08-iun-2023 la Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 148L din 2023

Rectificare din 09-iun-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1100 al Comisiei din 5 iunie 2023 de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina

publicat in Jurnalul Oficial 149L din 2023

Rectificare din 15-iun-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/860 al Comisiei din 25 aprilie 2023 de modificare şi rectificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/128 în ceea ce priveşte transparenţa, declaraţia de gestiune, organismul de coordonare, organismul de certificare şi anumite dispoziţii referitoare la FEGA şi FEADR

publicat in Jurnalul Oficial 154L din 2023

Rectificare din 22-iun-2023 la Regulamentul (UE) 2015/340 al Comisiei din 20 februarie 2015 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la licenţele şi certificatele controlorilor de trafic aerian în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului, de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 805/2011 al Comisiei

publicat in Jurnalul Oficial 159L din 2023

Rectificare din 22-iun-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/591 al Comisiei din 16 martie 2023 de acceptare a unei cereri de acordare a tratamentului de nou producător-exportator cu privire la măsurile antidumping definitive instituite la importurile de biciclete electrice originare din Republica Populară Chineză şi de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/73

publicat in Jurnalul Oficial 159L din 2023

Rectificare din 22-iun-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1998 al Comisiei din 20 septembrie 2022 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun

publicat in Jurnalul Oficial 159L din 2023

Rectificare din 22-iun-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1110 al Comisiei din 6 iunie 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1793 privind intensificarea temporară a controalelor oficiale şi măsurile de urgenţă care reglementează intrarea în Uniune a anumitor bunuri din anumite ţări terţe, de punere în aplicare a Regulamentelor (UE) 2017/625 şi (CE) nr. 178/2002 ale Parlamentului European şi ale Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 159L din 2023

Rectificare din 22-iun-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/250 al Comisiei din 21 februarie 2022 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/403 în ceea ce priveşte adăugarea unui nou model de certificat de sănătate animală/oficial pentru intrarea în Irlanda de Nord a ovinelor şi caprinelor din Marea Britanie şi de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/404 în ceea ce priveşte lista ţărilor terţe autorizate pentru introducerea în Uniune a ovinelor şi caprinelor

publicat in Jurnalul Oficial 159L din 2023

Rectificare din 22-iun-2023 la Regulamentul (UE) 2023/194 al Consiliului din 30 ianuarie 2023 de stabilire, pentru anul 2023, a posibilităţilor de pescuit pentru anumite stocuri de peşte, aplicabile în apele Uniunii şi, pentru navele de pescuit ale Uniunii, în anumite ape din afara Uniunii, precum şi de stabilire, pentru anii 2023 şi 2024, a acestor posibilităţi de pescuit pentru anumite stocuri de peşti de adâncime

publicat in Jurnalul Oficial 159L din 2023

Rectificare din 29-iun-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1747 al Comisiei din 15 octombrie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1178/2011 în ceea ce priveşte cerinţele pentru anumite licenţe şi certificate de echipaj de zbor, normele privind organizaţiile de pregătire şi autorităţile competente

publicat in Jurnalul Oficial 163L din 2023

Rectificare din 29-iun-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/893 al Comisiei din 21 aprilie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) 2015/340 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la licenţele şi certificatele controlorilor de trafic aerian

publicat in Jurnalul Oficial 163L din 2023

Rectificare din 29-iun-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/.. al Consiliului din 26 iunie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 359/2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entităţi şi organisme având în vedere situaţia din Iran

publicat in Jurnalul Oficial 163L din 2023

Rectificare din 29-iun-2023 la Regulamentul (UE) 2022/2400 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 noiembrie 2022 de modificare a anexelor IV şi V la Regulamentul (UE) 2019/1021 privind poluanţii organici persistenţi

publicat in Jurnalul Oficial 163L din 2023

Rectificare din 04-iul-2023 la Regulamentul (UE) 2023/1230 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2023 privind maşinile şi de abrogare a Directivei 2006/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 73/361/CEE a Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 169L din 2023

Rectificare din 06-iul-2023 la Regulamentul delegat (UE) 2022/1622 al Comisiei din 17 mai 2022 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare pe pieţele emergente şi în economiile avansate

publicat in Jurnalul Oficial 171L din 2023

Rectificare din 13-iul-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1248 al Comisiei din 29 iulie 2021 referitor la măsurile privind bunele practici de distribuţie pentru produsele medicinale veterinare în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/6 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 178L din 2023

Rectificare din 13-iul-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1994 al Comisiei din 21 noiembrie 2022 de modificare a standardelor tehnice de punere în aplicare prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/451 în ceea ce priveşte fondurile proprii, grevarea cu sarcini a activelor, lichiditatea şi raportarea în scopul identificării instituţiilor de importanţă sistemică globală

publicat in Jurnalul Oficial 178L din 2023

Rectificare din 20-iul-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/265 al Comisiei din 9 februarie 2023 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de plăci din ceramică originare din India şi Turcia

publicat in Jurnalul Oficial 183L din 2023

Rectificare din 20-iul-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/583 al Comisiei din 15 martie 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/607 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de acid citric originar din Republica Populară Chineză, astfel cum a fost extinsă la importurile de acid citric expediat din Malaysia, indiferent dacă a fost sau nu declarat ca fiind originar din Malaysia, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 183L din 2023

Rectificare din 20-iul-2023 la Regulamentul (UE) 2023/1462 al Consiliului din 17 iulie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Siria

publicat in Jurnalul Oficial 183L din 2023

Rectificare din 27-iul-2023 la Regulamentul delegat (UE) 2021/1706 al Comisiei din 14 iulie 2021 de modificare şi rectificare a Regulamentului delegat (UE) 2020/688 al Parlamentului European şi al Consiliului de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului şi al Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele de sănătate animală pentru circulaţia în interiorul Uniunii a animalelor terestre şi a ouălor pentru incubaţie

publicat in Jurnalul Oficial 188L din 2023

Rectificare din 27-iul-2023 la Regulamentul delegat (UE) 2020/688 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele de sănătate animală pentru circulaţia în interiorul Uniunii a animalelor terestre şi a ouălor pentru incubaţie

publicat in Jurnalul Oficial 188L din 2023

Rectificare din 27-iul-2023 la Regulamentul (UE) 2020/1784 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2020 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor)

publicat in Jurnalul Oficial 188L din 2023

Rectificare din 27-iul-2023 la Directiva (UE) 2020/262 a Consiliului din 19 decembrie 2019 de stabilire a regimului general al accizelor

publicat in Jurnalul Oficial 188L din 2023

Rectificare din 27-iul-2023 la Directiva delegată (UE) 2023/1526 a Comisiei din 16 mai 2023 de modificare a Directivei 2011/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte o derogare pentru plumbul folosit ca stabilizator termic în clorura de polivinil utilizată drept material de bază în senzorii din dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro

publicat in Jurnalul Oficial 188L din 2023

Rectificare din 31-iul-2023 la Regulamentul (UE) 2021/2117 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole, a Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 privind sistemele din domeniul calităţii produselor agricole şi alimentare, a Regulamentului (UE) nr. 251/2014 privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea şi protejarea indicaţiilor geografice ale produselor vitivinicole aromatizate şi a Regulamentului (UE) nr. 228/2013 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii

publicat in Jurnalul Oficial 192L din 2023

Rectificare din 03-aug-2023 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/809 al Comisiei din 13 aprilie 2023 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite accesorii de ţevărie pentru sudat cap la cap, din oţel inoxidabil, chiar finisate, originare din Republica Populară Chineză şi Taiwan în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 195L din 2023

Rectificare din 03-aug-2023 la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/1562 a Comisiei din 27 iulie 2023 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/2323 de stabilire a listei europene a instalaţiilor de reciclare a navelor în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1257/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 195L din 2023

Rectificare din 03-aug-2023 la Orientarea (UE) 2022/1378 a Băncii Centrale Europene din 28 iulie 2022 de modificare a Orientării 2008/596/CE privind administrarea activelor din rezervele valutare ale Băncii Centrale Europene de către băncile centrale naţionale, precum şi documentaţia juridică aferentă operaţiunilor având ca obiect aceste active (BCE/2008/5) (BCE/2022/28)

publicat in Jurnalul Oficial 195L din 2023