Rasfoire documente

Decizia 2/17-dec-2019 de acordare a descărcării de gestiune directorului Centrului tehnic pentru cooperare agricolă şi rurală (CTA) cu privire la execuţia bugetului acestuia pentru exerciţiul financiar 2018 [2020/1]

publicat in Jurnalul Oficial 1L din 2020

Decizia 2/10-dec-2019 A COMITETULUI MIXT PENTRU TRANSPORT AERIAN UNIUNEA EUROPEANĂ-ELVEŢIA INSTITUIT ÎN TEMEIUL ACORDULUI DINTRE COMUNITATEA EUROPEANĂ ŞI CONFEDERAŢIA ELVEŢIANĂ PRIVIND TRANSPORTUL AERIAN de înlocuire a anexei la Acordul dintre Comunitatea Europeană şi Confederaţia Elveţiană privind transportul aerian [2020/6]

publicat in Jurnalul Oficial 3L din 2020

Decizia (PESC) 2020/9/07-ian-2020 privind punerea în aplicare a Deciziei (PESC) 2017/1775 privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Mali

publicat in Jurnalul Oficial 4Lbis din 2020

Decizia 13/19-dec-2019 de modificare a directivelor de negociere pentru negocierea acordurilor de parteneriat economic cu ţările şi regiunile din Africa, zona Caraibilor şi Pacific, în măsura în care aceste acorduri intră în sfera de competenţă a Uniunii

publicat in Jurnalul Oficial 6L din 2020

Decizia 14/19-dec-2019 de autorizare a Comisiei Europene să negocieze, în numele statelor membre, acordurile de parteneriat economic dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi ţările şi regiunile din Africa, zona Caraibilor şi Pacific, pe de altă parte, în măsura în care aceste acorduri intră în sfera de competenţă a statelor membre

publicat in Jurnalul Oficial 6L din 2020

Decizia 15/09-ian-2020 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE privind măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite state membre

publicat in Jurnalul Oficial 6L din 2020

Decizia 26/13-ian-2020 de modificare a anexei A la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană şi Principatul Monaco

publicat in Jurnalul Oficial 8L din 2020

Decizia 27/13-ian-2020 de amânare a datei de expirare a aprobării substanţei propiconazol destinate utilizării în produsele biocide din tipul de produs 8

publicat in Jurnalul Oficial 8L din 2020

Decizia 28/27-nov-2019 privind mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene în vederea furnizării de asistenţă Greciei

publicat in Jurnalul Oficial 10L din 2020

Decizia 36/15-ian-2020 de modificare a anexei la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană şi Principatul Andorra

publicat in Jurnalul Oficial 12L din 2020

Decizie din 28-iun-2019 A CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE AL OBSERVATORULUI EUROPEAN PENTRU DROGURI ŞI TOXICOMANIE privind normele interne referitoare la restricţionarea anumitor drepturi ale persoanelor vizate în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul funcţionării OEDT

publicat in Jurnalul Oficial 12L din 2020

Decizia 33/15-ian-2020 de acordare a unei noi asistenţe macrofinanciare pentru Regatul Haşemit al Iordaniei

publicat in Jurnalul Oficial 14L din 2020

Decizia 46/20-ian-2020 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE privind măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite state membre

publicat in Jurnalul Oficial 16L din 2020

Decizia 48/21-ian-2020 de modificare a Deciziei (UE) 2019/274 privind semnarea, în numele Uniunii Europene şi al Comunităţii Europene a Energiei Atomice, a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

publicat in Jurnalul Oficial 16Lbis din 2020

Decizia 50/21-ian-2020 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2019/919 privind standardele armonizate pentru ambarcaţiunile de agrement şi motovehiculele nautice elaborate în sprijinul Directivei 2013/53/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte identificarea navelor mici, sistemul de codificare, construcţia corpului şi eşantionajul pentru nave monococi

publicat in Jurnalul Oficial 17L din 2020

Decizia 2/02-dec-2019 de înlocuire a anexei A la Acordul dintre Comunitatea Europeană şi Confederaţia Elveţiană privind cooperarea în domeniul statisticii [2020/51]

publicat in Jurnalul Oficial 17L din 2020

Decizia 95/22-ian-2020 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/2323 de stabilire a listei europene a instalaţiilor de reciclare a navelor în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1257/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 18L din 2020

Decizia 101/20-ian-2020 de numire a unui membru, propus de Republica Polonă, în cadrul Comitetului Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 20L din 2020

Decizia 113/23-ian-2020 de modificare a Deciziei 2009/11/CE privind autorizarea unor metode de clasificare a carcaselor de porc în Spania

publicat in Jurnalul Oficial 21L din 2020

Decizia 114/24-ian-2020 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/47 privind măsurile de protecţie vizând gripa aviară înalt patogenă de subtip H5N8 din anumite state membre

publicat in Jurnalul Oficial 21L din 2020

Decizia 108/23-ian-2020 de modificare a anexei la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană şi Republica San Marino

publicat in Jurnalul Oficial 19L din 2020

Decizia 109/23-ian-2020 de modificare a anexei la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană şi Sfântul Scaun - Statul Cetăţii Vaticanului

publicat in Jurnalul Oficial 19L din 2020

Decizia (PESC) 2020/117/27-ian-2020 de modificare a Deciziei 2011/72/PESC privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane şi entităţi având în vedere situaţia din Tunisia

publicat in Jurnalul Oficial 22L din 2020

Decizia (PESC) 2020/120/28-ian-2020 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei

publicat in Jurnalul Oficial 22Lbis din 2020

Decizia 122/16-ian-2020 privind încheierea unui Acord sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană şi Statele Unite Mexicane privind modificarea anexelor I şi II la Acordul între Comunitatea Europeană şi Statele Unite Mexicane privind recunoaşterea reciprocă şi protecţia denumirilor de băuturi spirtoase

publicat in Jurnalul Oficial 23L din 2020

Decizia 121/28-ian-2020 privind instituirea Grupului de lucru pentru Regatul Unit, prezidat de Secretariatul General al Consiliului, şi de abrogare a Deciziei (UE) 2017/900

publicat in Jurnalul Oficial 23Lbis din 2020

Decizia 35/23-mar-2018 de modificare a anexei I (Chestiuni veterinare şi fitosanitare) la Acordul privind SEE [2020/52]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 70/23-mar-2018 de modificare a anexei XX (Mediul) la Acordul privind SEE [2020/87]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 71/23-mar-2018 de modificare a anexei XX (Mediul) la Acordul privind SEE [2020/88]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 72/23-mar-2018 de modificare a anexei XX (Mediul) la Acordul privind SEE [2020/89]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 36/23-mar-2018 de modificare a anexei I (Chestiuni veterinare şi fitosanitare) la Acordul privind SEE [2020/53]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 37/23-mar-2018 de modificare a anexei I (Chestiuni veterinare şi fitosanitare) la Acordul privind SEE [2020/54]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 38/23-mar-2018 de modificare a anexei I (Chestiuni veterinare şi fitosanitare) la Acordul privind SEE [2020/55]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 39/23-mar-2018 de modificare a anexei I (Chestiuni veterinare şi fitosanitare) şi a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/56]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 40/23-mar-2018 de modificare a anexei I (Chestiuni veterinare şi fitosanitare) şi a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/57]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 41/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/58]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 42/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/59]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 43/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/60]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 44/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/61]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 45/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/62]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 46/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/63]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 47/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/64]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 48/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/65]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 49/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/66]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 50/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/67]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 51/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/68]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 52/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/69]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 53/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/70]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 54/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/71]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 55/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/72]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 56/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/73]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 57/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/74]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 58/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/75]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 59/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/76]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 60/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/77]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 61/23-mar-2018 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări şi certificare) la Acordul privind SEE [2020/78]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 62/23-mar-2018 de modificare a anexei IX (Servicii financiare) la Acordul privind SEE [2020/79]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 63/23-mar-2018 de modificare a anexei IX (Servicii financiare) la Acordul privind SEE [2020/80]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 64/23-mar-2018 de modificare a anexei IX (Servicii financiare) la Acordul privind SEE [2020/81]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 65/23-mar-2018 de modificare a anexei XIII (Transporturile) la Acordul privind SEE [2020/82]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 66/23-mar-2018 de modificare a anexei XIII (Transporturile) la Acordul privind SEE [2020/83]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 67/23-mar-2018 de modificare a anexei XIII (Transporturile) la Acordul privind SEE [2020/84]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 68/23-mar-2018 de modificare a anexei XX (Mediul) la Acordul privind SEE [2020/85]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 69/23-mar-2018 de modificare a anexei XX (Mediul) la Acordul privind SEE [2020/86]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 73/23-mar-2018 de modificare a anexei XX (Mediul) la Acordul privind SEE [2020/90]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 74/23-mar-2018 de modificare a anexei XX (Mediul) la Acordul privind SEE [2020/91]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 75/23-mar-2018 de modificare a anexei XX (Mediul) la Acordul privind SEE [2020/92]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 76/23-mar-2018 de modificare a Protocolului 31 la Acordul privind SEE în ceea ce priveşte cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăţi [2020/93]

publicat in Jurnalul Oficial 26L din 2020

Decizia 134/30-ian-2020 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/47 privind măsurile de protecţie vizând gripa aviară înalt patogenă de subtip H5N8 din anumite state membre

publicat in Jurnalul Oficial 27L din 2020

Decizia BCE/2020/7/22-ian-2020 de modificare a Deciziei BCE/2010/29 privind emisiunea de bancnote euro ((UE) 2020/141)

publicat in Jurnalul Oficial 27Lbis din 2020

Decizia 135/30-ian-2020 referitoare la încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

publicat in Jurnalul Oficial 29L din 2020

Decizia 142/21-ian-2020 privind încheierea Protocolului între Uniunea Europeană, Confederaţia Elveţiană şi Principatul Liechtenstein la Acordul dintre Comunitatea Europeană şi Confederaţia Elveţiană cu privire la criteriile şi mecanismele de determinare a statului responsabil de examinarea unei cereri de azil introdusă într-un stat membru sau în Elveţia în ceea ce priveşte accesul la Eurodac în scopul asigurării respectării legii

publicat in Jurnalul Oficial 32L din 2020

Decizia 143/28-ian-2020 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului de gestiune pentru Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR în ceea ce priveşte modificarea convenţiei

publicat in Jurnalul Oficial 32L din 2020

Decizia 144/03-feb-2020 de numire a membrilor şi a supleanţilor în cadrul Comitetului Regiunilor pentru perioada 26 ianuarie 2020-25 ianuarie 2025

publicat in Jurnalul Oficial 32L din 2020

Decizia 153/03-feb-2020 prin care i se interzice Lituaniei să repete acordarea de autorizaţii în temeiul articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 pentru produsele de protecţie a plantelor care conţin substanţa activă tiametoxam pentru utilizare pe rapiţa de primăvară împotriva Phyllotreta spp. şi/sau Psilliodes spp.

publicat in Jurnalul Oficial 33L din 2020

Decizia 152/03-feb-2020 prin care se interzice României să repete acordarea de autorizaţii în temeiul articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 pentru produsele de protecţie a plantelor care conţin substanţa activă clotianidin sau imidacloprid pentru utilizare pe Brassica napus împotriva Phyllotreta spp. sau Psilliodes spp.

publicat in Jurnalul Oficial 33L din 2020

Decizia (PESC) 2020/155/24-oct-2019 privind semnarea şi încheierea, în numele Uniunii, a Acordului dintre Uniunea Europeană şi Republica Federală Somalia privind statutul misiunii Uniunii Europene de consolidare a capacităţilor în Somalia (EUCAP Somalia)

publicat in Jurnalul Oficial 34L din 2020

Decizia (PESC) 2020/170/06-feb-2020 de modificare a Deciziei 2010/231/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Somaliei

publicat in Jurnalul Oficial 36L din 2020

Decizia 1/23-ian-2020 A COMITETULUI DE ASOCIERE UE-REPUBLICA MOLDOVA REUNIT ÎN CONFIGURAŢIA COMERŢ privind actualizarea anexei XV (Eliminarea taxelor vamale) la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte [2020/168]

publicat in Jurnalul Oficial 34L din 2020

Decizia 175/06-feb-2020 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/47 privind măsuri de protecţie vizând gripa aviară înalt patogenă de subtip H5N8 din anumite state membre

publicat in Jurnalul Oficial 35L din 2020

Decizie din 21-nov-2019 CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE AL AGENŢIEI UNIUNII EUROPENE PENTRU SECURITATE CIBERNETICĂ privind normele interne referitoare la restricţionarea anumitor drepturi ale persoanelor vizate în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul funcţionării ENISA

publicat in Jurnalul Oficial 37L din 2020

Decizie din 09-dec-2019 CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE AL ÎNTREPRINDERII COMUNE FUSION FOR ENERGY privind normele interne referitoare la restricţionarea anumitor drepturi ale persoanelor vizate în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul funcţionării Fusion for Energy

publicat in Jurnalul Oficial 37L din 2020

Decizia (PESC) 2020/190/12-feb-2020 privind punerea în aplicare a Deciziei 2010/788/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Republicii Democratice Congo

publicat in Jurnalul Oficial 40Lbis din 2020

Decizia 201/12-feb-2020 de excludere de la finanţarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) şi al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)

publicat in Jurnalul Oficial 42L din 2020

Decizia 181/07-feb-2020 privind anumite măsuri provizorii de protecţie vizând pesta porcină africană în Grecia

publicat in Jurnalul Oficial 37L din 2020

Decizia 209/14-feb-2020 privind anumite măsuri de protecţie vizând pesta porcină africană în Grecia

publicat in Jurnalul Oficial 43L din 2020

Decizia 210/14-feb-2020 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/47 privind măsurile de protecţie vizând gripa aviară înalt patogenă de subtip H5N8 din anumite state membre

publicat in Jurnalul Oficial 43L din 2020

Decizia (PESC) 2020/212/17-feb-2020 privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei

publicat in Jurnalul Oficial 43Lbis din 2020

Decizia 220/17-feb-2020 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE privind măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite state membre

publicat in Jurnalul Oficial 44L din 2020

Decizia (PESC) 2020/214/17-feb-2020 de modificare a Deciziei 2012/642/PESC privind măsuri restrictive împotriva Belarus

publicat in Jurnalul Oficial 45L din 2020

Decizia 216/17-feb-2020 privind numirea vicepreşedintelui şi a altor doi membri deplini ai Comitetului unic de rezoluţie

publicat in Jurnalul Oficial 45L din 2020

Decizia 67/05-feb-2020 A COMITETULUI MIXT INSTITUIT PRIN ACORDUL DE RECUNOAŞTERE RECIPROCĂ ÎNTRE COMUNITATEA EUROPEANĂ ŞI STATELE UNITE ALE AMERICII referitoare la includerea unor organisme de evaluare a conformităţii în anexa sectorială privind compatibilitatea electromagnetică [2020/222]

publicat in Jurnalul Oficial 46L din 2020

Decizia 68/05-feb-2020 A COMITETULUI MIXT INSTITUIT PRIN ACORDUL DE RECUNOAŞTERE RECIPROCĂ ÎNTRE COMUNITATEA EUROPEANĂ ŞI STATELE UNITE ALE AMERICII referitoare la includerea unor organisme de evaluare a conformităţii în anexa sectorială privind compatibilitatea electromagnetică [2020/223]

publicat in Jurnalul Oficial 46L din 2020

Decizia 69/05-feb-2020 A COMITETULUI MIXT INSTITUIT PRIN ACORDUL DE RECUNOAŞTERE RECIPROCĂ ÎNTRE COMUNITATEA EUROPEANĂ ŞI STATELE UNITE ALE AMERICII referitoare la includerea unor organisme de evaluare a conformităţii în anexa sectorială privind compatibilitatea electromagnetică [2020/224]

publicat in Jurnalul Oficial 46L din 2020

Decizia 70/05-feb-2020 A COMITETULUI MIXT INSTITUIT PRIN ACORDUL DE RECUNOAŞTERE RECIPROCĂ ÎNTRE COMUNITATEA EUROPEANĂ ŞI STATELE UNITE ALE AMERICII referitoare la includerea unor organisme de evaluare a conformităţii în anexa sectorială privind compatibilitatea electromagnetică [2020/225]

publicat in Jurnalul Oficial 46L din 2020

Decizia 71/05-feb-2020 A COMITETULUI MIXT INSTITUIT PRIN ACORDUL DE RECUNOAŞTERE RECIPROCĂ ÎNTRE COMUNITATEA EUROPEANĂ ŞI STATELE UNITE ALE AMERICII referitoare la includerea unor organisme de evaluare a conformităţii în anexa sectorială privind compatibilitatea electromagnetică [2020/226]

publicat in Jurnalul Oficial 46L din 2020

Decizia (PESC) 2020/118/27-ian-2020 privind punerea în aplicare a Deciziei (PESC) 2017/1775 privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Mali

publicat in Jurnalul Oficial 22L din 2020

Decizia (UE, Euratom) 2020/232/17-feb-2020 de numire a unui membru, propus de Regatul Danemarcei, în cadrul Comitetului Economic şi Social European

publicat in Jurnalul Oficial 47Lbis din 2020

Decizia (UE, Euratom) 2020/233/17-feb-2020 de numire a unui membru, propus de Republica Franceză, în cadrul Comitetului Economic şi Social European

publicat in Jurnalul Oficial 47Lbis din 2020

Decizia 234/17-feb-2020 de numire a unui supleant, propus de Regatul Danemarcei, în cadrul Comitetului Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 47Lbis din 2020