Cont nou
Autentificare
Cautare noua
Rasfoire documente
Monitoare oficiale
Istoric Judiciar
Rasfoire documente
Legislatia Uniunii Europene
2019
Jurnalul Oficial 21L din 24-ian-2019
Regulamentul 103/23-ian-2019
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1998 în ceea ce priveşte clarificarea, armonizarea şi simplificarea, precum şi consolidarea anumitor măsuri specifice de securitate a aviaţiei
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 21L din 2019
Decizia 102/25-iun-2018
privind semnarea, în numele Uniunii Europene şi al statelor membre ale acesteia, şi aplicarea cu titlu provizoriu a Protocolului la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Statul Israel, pe de altă parte, pentru a se ţine seama de aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 21L din 2019
Decizia 104/22-mai-2018
privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Consiliului mixt UE-Mexic instituit prin Acordul de parteneriat economic, de coordonare politică şi de cooperare dintre Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Statele Unite Mexicane, pe de altă parte, în ceea ce priveşte modificarea Deciziilor nr. 2/2000 şi nr. 2/2001 ale Consiliului mixt pentru a se ţine seama de aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 21L din 2019
Decizia 105/20-dec-2018
privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Consiliului de asociere înfiinţat prin Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Statul Israel, pe de altă parte, referitor la prelungirea Planului de acţiune UE-Israel
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 21L din 2019
Recomandarea 1/27-dec-2018
privind aprobarea prelungirii Planului de acţiune UE-Israel [2019/106]
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 21L din 2019
Protocol din 20-dec-2018
la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Statul Israel, pe de altă parte, pentru a se ţine seama de aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 21L din 2019