Cont nou
Autentificare
Cautare noua
Rasfoire documente
Monitoare oficiale
Istoric Judiciar
Rasfoire documente
Legislatia Uniunii Europene
2017
Jurnalul Oficial 148L din 10-iun-2017
Regulamentul 979/02-mar-2017
de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii cu privire la lista entităţilor care beneficiază de derogare
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 148L din 2017
Regulamentul 980/07-iun-2017
de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare privind formularele, modelele şi procedurile standard pentru cooperarea în ceea ce priveşte activităţile de supraveghere, verificările la faţa locului, investigaţiile şi schimbul de informaţii între autorităţile competente efectuate în conformitate cu Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 148L din 2017
Regulamentul 981/07-iun-2017
de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare privind formulare, modele şi proceduri standard pentru consultarea altor autorităţi competente înainte de acordarea unei autorizaţii în conformitate cu Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 148L din 2017
Regulamentul 982/07-iun-2017
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 148L din 2017
Decizia 984/08-aug-2016
de notificare a Spaniei în vederea luării unor măsuri de reducere a deficitului considerate necesare pentru remedierea situaţiei de deficit excesiv
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 148L din 2017
Decizia 985/08-aug-2016
de notificare a Portugaliei în vederea adoptării unor măsuri de reducere a deficitului considerate necesare pentru remedierea situaţiei de deficit excesiv
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 148L din 2017
Decizia 986/08-iun-2017
de prelungire a mandatului unui director executiv adjunct al Europol
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 148L din 2017
Regulamentul 983/09-iun-2017
de modificare a anexelor III şi V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte limitele maxime de reziduuri pentru triciclazol din sau de pe anumite produse
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 148L din 2017