HOTĂRÂRE nr. 1050 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2014-2016, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar
În conformitate cu prevederile art. 105-110 din secţiunea VI "Dispoziţii speciale privind sectorul apicol" a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole ("Regulamentul unic OCP"), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299 din 16 noiembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu ale Deciziei Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013 de aprobare a programelor de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului şi de stabilire a contribuţiei Uniunii la aceste programe,
având în vedere prevederile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă Programul naţional apicol pentru perioada 2014-2016, denumit în continuare Program, prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 2
Se aprobă Normele de aplicare a Programului naţional apicol pentru perioada 2014-2016, prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 3
Valoarea sprijinului financiar de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, alocat pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2014-2016, este de 44.545.756,81 lei, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013 de aprobare a programelor de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului şi de stabilire a contribuţiei Uniunii la aceste programe, denumită în continuare Decizia Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013, şi distribuită astfel:
a)pentru anul 2014, 14.852.830,10 lei;
b)pentru anul 2015, 14.855.585,69 lei;
c)pentru anul 2016, 14.837.341,02 lei.
Art. 4
Taxa pe valoarea adăugată aferentă realizării sistemului informatic pentru identificarea stupilor, prevăzut la cap. II lit. a) din anexa nr. 1, reprezintă cheltuială neeligibilă a Programului şi se suportă de la bugetul de stat.
Art. 5
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlăţean

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

ANEXA nr. 1: PROGRAMUL NAŢIONAL APICOL pentru perioada 2014-2016
CAPITOLUL I: Scopul Programului naţional apicol
Scopul de bază al Programului naţional apicol pentru perioada 2014-2016, denumit în continuare Program, este realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor, sprijinirea apicultorilor pentru achiziţionarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, de mătci, roiuri pe faguri şi/sau familii de albine, de stupi în vederea reformării stupilor uzaţi în urma deplasării acestora în pastoral, precum şi pentru decontarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii.
CAPITOLUL II: Acţiunile Programului
Acţiunile cuprinse în Program sunt:
a)asistenţă tehnică pentru apicultori şi grupuri de apicultori;
b)combaterea varoozei;
c)refacerea efectivului de familii de albine;
d)raţionalizarea stupăritului pastoral;
e)asistenţă pentru laboratoarele de analiză a caracteristicilor fizico-chimice ale mierii.
CAPITOLUL III: Beneficiarii Programului
Beneficiarii Programului sunt apicultori, persoane fizice şi juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, organizate în asociaţii de crescători de albine, federaţii, uniuni apicole, cooperative agricole sau grupuri de producători recunoscute, conform legislaţiei în vigoare.
CAPITOLUL IV: Modul de finanţare
Comisia Europeană participă la finanţarea acţiunilor din Program cu 50% din cheltuielile efectuate de România pentru fiecare acţiune accesată, excluzând TVA.
Exerciţiile financiare ale Programului se stabilesc de la data de 16 octombrie a fiecărui an până la data de 15 octombrie a anului următor, iar acţiunile cuprinse în acesta se aplică anual de către beneficiari, de la data de 16 octombrie a anului în curs până la data de 31 august a anului următor. Plăţile aferente se fac în timpul exerciţiului financiar.
Contribuţia Uniunii Europene la Programul de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole este aprobată prin Decizia Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013, iar cursul euro este stabilit de Banca Centrală Europeană, la data de 31 decembrie 2012, la valoarea de 4,4445 lei, conform art. 11 din Regulamentul (CE) nr. 1.913/2006 al Comisiei din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a sistemului agromonetar al euro în sectorul agricol şi de modificare a anumitor regulamente.
CAPITOLUL V: Instituţiile publice responsabile
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este autoritatea competentă pentru elaborarea prevederilor de implementare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este autoritatea competentă pentru elaborarea ghidului solicitantului pentru acordarea sprijinului financiar în sectorul apicol, a formularisticii de solicitare a sprijinului financiar în sectorul apicol, cu înregistrarea şi centralizarea solicitărilor, cu elaborarea procedurilor de control, precum şi cu efectuarea plăţilor, conform măsurilor cuprinse în Program.
Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" este autoritatea competentă pentru activitatea de înregistrare a stupilor şi stupinelor, prin implementarea sistemului unitar de identificare şi prin gestionarea bazei de date statistice pentru sectorul apicol.
CAPITOLUL VI: Detalierea acţiunilor aprobate în Program
SECŢIUNEA 1: Asistenţă tehnică pentru apicultori şi grupuri de apicultori - Realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor
Sistemul informatic va avea ca scop evidenţa numărului de apicultori şi a numărului de familii de albine, pe judeţ, total ţară şi forme asociative prin îmbunătăţirea substanţială a Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 119/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
În vederea realizării sistemului informatic pentru identificarea stupilor, Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" achiziţionează, în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la achiziţiile publice, atât hardul, cât şi softul, părţi ce compun acest sistem informatic.
Valoarea cheltuielilor totale alocate atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetul comunitar nu va depăşi 8.000.000 lei, fără TVA.
SECŢIUNEA 2: Combaterea varoozei - Achiziţionarea de medicamente şi funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, folosite atât în apicultura convenţională, cât şi în apicultura ecologică
(1)Condiţii de eligibilitate;
a)apicultorul trebuie să fie membru al formei asociative de profil, legal constituită, la data depunerii la sediul acesteia a cererii de solicitare a ajutorului;
b)apicultorul trebuie să deţină şi să completeze carnetul de stupină, conform legislaţiei în vigoare;
c)apicultorul trebuie să aibă pregătire în domeniul apiculturii, confirmată prin adeverinţă/atestat/certificat/diplomă, conform legislaţiei în vigoare, eliberat(ă) până la termenul-limită de depunere a cererii şi a documentelor, după caz;
d)familiile de albine să fie înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, şi în registrul agricol, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar;
e)familiile de albine să fie înregistrate la direcţia pentru agricultură judeţeană privind producţia ecologică, în cazul apiculturii ecologice;
f)apicultorul trebuie să aibă stupii identificaţi de către formele asociative de profil legal constituite, prin Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 119/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
g)medicamentele achiziţionate trebuie să fie înscrise în lista produselor omologate de Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar;
h)medicamentele pentru combaterea varoozei folosite în apicultura ecologică trebuie să respecte prevederile Regulamentului (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice în ceea ce priveşte producţia ecologică, etichetarea şi controlul;
i)tratamentele familiilor de albine cu medicamente trebuie să se desfăşoare pe baza unui calendar întocmit anual de apicultor, aprobat şi urmărit de reprezentanţii formei asociative;
j)fundurile de stupi pentru control sau fundurile de stupi antivarooa trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici:
1.întreaga suprafaţă aflată sub rame trebuie să fie acoperită cu o plasă metalică în cazul apiculturii convenţionale sau cu o plasă din oţel inoxidabil în cazul apiculturii ecologice;
2.sub plasa metalică trebuie să fie amplasat un sertar, care să permită examinarea paraziţilor căzuţi din familia de albine pe acesta.
(2)Cheltuieli eligibile:
a)preţul fără TVA al medicamentelor pentru combaterea varoozei, achiziţionate pentru întregul efectiv de albine deţinut de apicultor la data depunerii cererii în vederea solicitării ajutorului financiar;
b)preţul fără TVA al medicamentelor pentru combaterea varoozei folosite pentru apicultura ecologică achiziţionate pentru întregul efectiv de albine deţinut de apicultor la data depunerii cererii în vederea solicitării ajutorului financiar, în cazul apiculturii ecologice;
c)preţul fără TVA al fundurilor de stupi pentru control sau al fundurilor de stupi antivarooa.
SECŢIUNEA 3: Refacerea efectivului de familii de albine - Achiziţionarea de mătci, roiuri pe faguri şi/sau familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică
(1)Condiţii de eligibilitate:
a)apicultorul trebuie să fie membru al formei asociative de profil, legal constituită, la data depunerii la sediul acesteia a cererii de solicitare a ajutorului;
b)apicultorul trebuie să aibă pregătire în domeniul apiculturii, confirmată prin adeverinţă/atestat/certificat/diplomă, conform legislaţiei în vigoare, eliberat(ă) până la termenul-limită de depunere a cererii şi a documentelor, după caz;
c)apicultorul trebuie să deţină minimum 50 de familii de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi în registrul agricol, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar;
d)apicultorul poate să achiziţioneze mătcile, roiurile pe faguri şi/sau familiile de albine prin Program până la data semnării oricărui contract de finanţare/decizie de finanţare pentru acordare de ajutor financiar nerambursabil din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), semnat cu o autoritate contractantă, precum şi în perioada de monitorizare a contractului;
e)apicultorul trebuie să deţină şi să completeze carnetul de stupină, conform legislaţiei în vigoare;
f)familiile de albine să fie înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi în registrul agricol la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar;
g)apicultorul trebuie să aibă stupii identificaţi de către formele asociative de profil legal constituite, prin Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 119/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
h)achiziţionarea mătcilor să se facă numai de la stupine de elită sau stupine de multiplicare autorizate de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", conform criteriilor de autorizare prevăzute în legislaţia în vigoare;
i)achiziţionarea mătcilor, a rolurilor pe faguri şi sau a familiilor de albine trebuie să se facă începând din data de 1 martie a fiecărui an şi este condiţionată de achiziţia de medicamente pentru tratarea acestora;
j)în cazul apiculturii ecologice achiziţionarea mătcilor, rolurilor pe faguri şi/sau a familiilor de albine să se facă începând din data de 1 martie al fiecărui an din stupine înregistrate la direcţia pentru agricultură judeţeană privind producţia ecologică şi este condiţionată de achiziţia medicamentelor pentru combaterea varoozei certificate pentru apicultura ecologică de către un organism de certificare şi inspecţie în agricultura ecologică, acreditat în România.
(2)Cheltuieli eligibile:
a)preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de mătci egal cu 50% din familiile de albine deţinute de către apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, dar nu mai mult de 100 de mătci şi pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea familiilor de albine;
b)preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de roiuri pe faguri egal cu 20% din familiile de albine deţinute de către apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, dar nu mai mult de 50 de roiuri şi pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea acestora;
c)preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de familii de albine egal cu 30% din familiile de albine deţinute de către apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, dar nu mai mult de 50 de familii şi pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea acestora.
SECŢIUNEA 4: Raţionalizarea stupăritului pastoral - Achiziţionarea de stupi în vederea reformării stupilor uzaţi în urma deplasării acestora în pastoral
(1)Condiţii de eligibilitate:
a)apicultorul trebuie să fie membru al formei asociative de profil, legal constituită, la data depunerii la sediul acesteia a cererii de solicitare a ajutorului;
b)apicultorul trebuie să aibă pregătire în domeniul apiculturii, confirmată prin adeverinţă/atestat/certificat/diplomă, conform legislaţiei în vigoare, eliberat(ă) până la termenul-limită de depunere a cererii şi a documentelor, după caz;
c)apicultorul trebuie să deţină minimum 50 de familii de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi în registrul agricol, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar;
d)apicultorul trebuie să aibă stupii identificaţi de către formele asociative de profil legal constituite, prin Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 119/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
e)apicultorul trebuie să deţină şi să completeze carnetul de stupină, conform legislaţiei în vigoare, respectiv să aibă viza formei asociative din care face parte la rubrica "deplasări în pastoral";
f)stupii trebuie să fie achiziţionaţi de la persoane juridice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care produc şi/sau comercializează stupi;
g)stupii achiziţionaţi în vederea reformării stupilor uzaţi în urma deplasării în pastoral nu trebuie să depăşească maximum 30% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii în vederea solicitării ajutorului financiar.
(2)Cheltuieli eligibile:
1.preţul fără TVA pentru achiziţia de stupi utilaţi conform tehnologiei apicole, dar nu mai mult de 30% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, excluzând materialul biologic.
SECŢIUNEA 5: Asistenţă pentru laboratoarele de analiză a caracteristicilor fizico-chimice ale mierii - decontarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii
(1)Condiţii de eligibilitate:
a)apicultorul trebuie să fie membru al formei asociative de profil, legal constituită, la data depunerii la sediul acesteia a cererii de solicitare a ajutorului;
b)apicultorul să aibă pregătire în domeniul apiculturii, confirmată prin adeverinţă/atestat/certificat/diplomă, conform legislaţiei în vigoare, eliberat(ă) până la termenul-limită de depunere a cererii şi a documentelor, după caz;
c)familiile de albine să fie înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi în registrul agricol la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar;
d)apicultorul trebuie să aibă stupii identificaţi de către formele asociative de profil legal constituite, prin Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 119/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
e)apicultorul trebuie să deţină şi să completeze carnetul de stupină, conform legislaţiei în vigoare;
f)analizele fizico-chimice ale mierii trebuie să fie făcute la un laborator autorizat sanitar-veterinar.
(2)Cheltuieli eligibile:
1.preţul fără TVA pentru setul de bază de analize fizico-chimice care să ateste calitatea mierii şi care trebuie să cuprindă:
- determinarea hidrometilfurfurolului (HMF) din miere;
- determinarea glucozei şi fructozei din miere;
- determinarea conţinutului de apă;
- examen organoleptic;
- determinarea indicelui diastazic.
ANEXA nr. 2: NORME de aplicare a Programului naţional apicol pentru perioada 2014-2016
Art. 1
(1)Beneficiarii Programului naţional apicol pentru perioada 2014-2016, denumit în continuare Program, astfel cum sunt definiţi la cap. III din anexa nr. 1 la hotărâre, pentru acţiunile prevăzute în cap. II lit. b)-e) din anexa nr. 1 la hotărâre, achiziţionează direct sau prin intermediul formei asociative produsele, solicită anual ajutorul financiar prin intermediul formei asociative legal constituite din care fac parte, conform legislaţiei în vigoare, şi depun la sediul acesteia următoarele documente justificative:
a)cerere pe baza căreia solicită accesarea o singură dată a măsurilor prevăzute în Program, în care menţionează şi acordul de derulare a sprijinului prin intermediul aceleiaşi forme asociative;
b)declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că aceştia nu au mai solicitat sprijin financiar prin intermediul altei forme asociative, că achiziţionează mâtcile, roiurile pe faguri şi/sau familiile de albine prin Program până la data semnării oricărui contract de finanţare/oricărei decizii de finanţare pentru acordare de ajutor financiar nerambursabil din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), semnat cu o autoritate contractantă sau în perioada de monitorizare aferentă contractului, precum şi că, în cazul în care au loc modificări asupra statutului lor juridic, informează forma asociativă din care fac parte în termen de 5 zile lucrătoare de la survenirea acestor modificări;
c)copia actului de identificare - B.I./C.I., în cazul persoanelor fizice;
d)copia certificatului de înregistrare de la oficiul registrului comerţului/a certificatului de înregistrare fiscală, după caz, iar toate documentele vor fi eliberate pe forma de organizare;
e)copia adeverinţei care să ateste proprietatea şi numărul familiilor de albine înscrise în registrul agricol, la data solicitării acesteia, eliberată de consiliul local;
f)copia adeverinţei/atestatului/certificatului/diplomei care să confirme pregătirea apicultorului în domeniul apicol, conform legislaţiei în vigoare, eliberată/eliberat până la termenul-limită de depunere a cererii şi a documentelor, după caz;
g)copia documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară, eliberat înainte de depunerea cererii de solicitare la sediul formei asociative de către direcţia judeţeană sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, respectiv a municipiului Bucureşti, pe raza căreia îşi desfăşoară permanent activitatea exploataţia/unitatea;
h)copia autorizaţiei stupinei de elită sau a stupinei de multiplicare, eliberată anual de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", conform criteriilor de autorizare prevăzute în legislaţia în vigoare;
i)copia certificatului de origine, care atestă provenienţa mătcilor din stupine de elită autorizate de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" şi autorizate sanitar-veterinar;
j)copia declaraţiei de conformitate, care atestă provenienţa mătcilor din stupine de multiplicare autorizate de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G, K, Constantinescu" şi autorizate sanitar-veterinar;
k)copia ordinului de deplasare eliberat de forma asociativă din care face parte apicultorul, din care să rezulte că acesta a efectuat deplasarea în pastoral, avizat şi datat de către consiliul local;
l)copia buletinului de efectuare a analizelor fizico-chimice ale mierii şi copia documentelor fiscale de efectuare a plăţii analizelor fizico-chimice ale mierii;
m)copia facturii fiscale de achiziţie a medicamentelor şi a fundurilor de stupi pentru control sau a fundurilor de stupi antivarooa pentru combaterea varoozei, a mătcilor, roiurilor pe faguri sau familiilor de albine şi a stupilor;
n)copia facturii fiscale de efectuare a analizelor fizico-chimice ale mierii;
o)copia documentelor fiscale de efectuare a plăţii medicamentelor şi a fundurilor de stupi pentru control sau a fundurilor de stupi antivarooa pentru combaterea varoozei, a mătcilor, roiurilor pe faguri sau familiilor de albine şi a stupilor.
(2)Beneficiarii Programului care sunt crescători de albine în sistem ecologic solicită anual sprijinul financiar prin intermediul formei asociative legal constituite din care fac parte, conform legislaţiei în vigoare, şi depun la sediul acesteia, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1), următoarele:
a)copia fişei de înregistrare a producătorului în agricultura ecologică, aprobată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
b)copia contractului producătorului ecologic, încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Art. 2
(1)Forma asociativă legal constituită are obligaţia de a păstra la sediul acesteia următoarele:
a)documentele prevăzute la art. 1;
b)procesul-verbal sau factura fiscală din care să reiasă că membrii formei asociative au primit de la aceasta medicamentele, fondurile de stupi pentru control sau fundurile de stupi antivarooa în vederea combaterii varoozei, mătcile, roiurilor la pachet, familiile de albine solicitate, precum şi stupii, în cazul achiziţionării acestora prin intermediul formei asociative;
c)calendarul tratamentelor, întocmit şi urmărit de forma asociativă;
d)lista cu furnizorii de familii de albine şi roiuri pe faguri, care fac dovada că au stupinele înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi în registrul agricol;
e)copia documentului din dare să reiasă capacitatea furnizorului de a produce material biologic, semnat de acesta şi avizat de reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu";
f)registrul membrilor care au solicitat sprijin financiar.
(2)Documentele prevăzute la alin. (1) se arhivează conform legislaţiei în vigoare şi sunt puse la dispoziţia reprezentanţilor compartimentului de inspecţie din cadrul centrelor judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi a reprezentanţilor altor instituţii de control abilitate.
Art. 3
(1)Pentru acţiunea prevăzută în cap. II lit. a) din anexa nr. 1 la hotărâre, Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" depune anual la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, sediul central, o cerere însoţită de documente justificative privind realizarea acestei acţiuni.
(2)Pentru acţiunile prevăzute în cap. II lit. b)-e) din anexa nr. 1 la hotărâre, forma asociativă legal constituită, pe baza cererilor şi a documentelor depuse de beneficiari, depune la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza căruia îşi are sediul înregistrat în actele de constituire, următoarele documente:
a)cererea de solicitare a sprijinului financiar pentru fiecare acţiune în parte;
b)copia documentului din care să rezulte că forma asociativă are membrii cu stupi identificaţi de către aceasta, prin Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 119/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
c)centralizatorul membrilor formei asociative legal constituite care solicită ajutor financiar pentru fiecare acţiune în parte;
d)copii ale actelor de constituire ale formei asociative legal constituite;
e)documentul de identitate bancară al formei asociative legal constituite;
f)copia facturii fiscale de achiziţie a medicamentelor şi a fundurilor de stupi pentru control sau a fundurilor de stupi antivarooa pentru combaterea varoozei, copia facturii fiscale de achiziţie a mătcilor, roiurilor pe faguri sau familiilor de albine, copia facturii fiscale de achiziţie a stupilor;
g)copia facturii fiscale de efectuare a analizelor;
h)copia documentelor fiscale de efectuare a plăţii medicamentelor şi a fundurilor de stupi pentru control sau a fundurilor de stupi antivarooa pentru combaterea varoozei, copia documentelor fiscale de efectuare a plăţii mătcilor, roiurilor pe faguri sau familiilor de albine, copia documentului fiscal de efectuare a plăţii stupilor, copia documentului fiscal al apicultorului de efectuare a plăţii analizelor fizico-chimice ale mierii;
i)copia certificatului de origine, care atestă provenienţa mătcilor din stupine de elită autorizate de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" şi autorizate sanitar-veterinar;
j)copia declaraţiei de conformitate, care atestă provenienţa mătcilor din stupine de multiplicare autorizate de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" şi autorizate sanitar-veterinar.
(3)Documentele prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să fie în limba română sau însoţite de traduceri legalizate ale acestora, după caz.
Art. 4
Fundurile de stupi pentru control sau fundurile de stupi antivarooa, precum şi stupii achiziţionaţi prin Program trebuie să respecte cerinţele tehnice prevăzute în Ghidul de bune practici pentru apicultură, avizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Art. 5
Pentru acţiunile prevăzute în Program, termenul-limită de depunere a cererii şi a documentelor care o însoţesc este data de 1 august a fiecărui an.
Art. 6
(1)După finalizarea procesului de înregistrare şi verificare a cererilor depuse de formele asociative legal constituite, centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti întocmesc şi transmit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură centralizatorul cu solicitările sprijinului financiar pentru fiecare acţiune în parte, în vederea stabilirii nivelului ajutorului financiar, în limita sumei aprobate prin Decizia Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013.
(2)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură transmite centrelor sale judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti nivelul sprijinului financiar în cadrul fiecărei acţiuni prevăzute în Program.
Art. 7
(1)Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, după centralizarea şi antecalculaţia sumelor aferente cererilor, întocmesc şi transmit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură o situaţie centralizatoare a sumelor solicitate pentru plata sprijinului financiar.
(2)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, după aprobarea sumelor solicitate, întocmeşte şi transmite Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale o situaţie centralizatoare a sumelor solicitate pentru plata sprijinului financiar.
Art. 8
În baza situaţiilor centralizatoare ale sumelor solicitate pentru plata sprijinului financiar, transmise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanţelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, însoţită de situaţia centralizatoare a sumelor solicitate pentru plata sprijinului financiar.
Art. 9
După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanţelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alimentează contul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, care, pe baza cererilor aprobate, virează sumele cuvenite în conturile solicitanţilor sprijinului financiar, conform legislaţiei în vigoare.
Art. 10
(1)În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.050/2013 pentru aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2014-2016, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură elaborează formularistica necesară implementării prezentelor norme, procedurile detaliate de operare, de verificare a cererilor şi a condiţiilor de eligibilitate pentru fiecare dintre acţiunile din Program, precum şi procedura de control, care se aprobă prin decizie a directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
(2)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură elaborează Ghidul solicitantului pentru acordarea sprijinului financiar în sectorul apicol, care se avizează de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi este adus la cunoştinţa beneficiarilor prin afişare pe site-ul oficial al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
(3)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin centrele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, pune la dispoziţia solicitanţilor formularistica şi documentaţia necesare realizării acţiunilor cuprinse în Program.
(4)Forma asociativă legal constituită va anunţa orice modificare privind identificarea ei la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, în termen de 5 de zile lucrătoare de la respectiva modificare.
Art. 11
(1)În cazul în care suma solicitată de beneficiari prin intermediul formei asociative legal constituite şi aprobată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură se încadrează în limita sumei aprobate prin Decizia Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013, nivelul sprijinului financiar se stabileşte la valoarea de achiziţie, fără TVA, a medicamentelor şi fundurilor de stupi pentru control sau a fundurilor de stupi antivarooa din apicultura convenţională/ecologică, a mătcilor, a roiurilor pe faguri, a familiilor de albine şi a stupilor, precum şi la valoarea, fără TVA, a setului de bază de analize fizico-chimice care să ateste calitatea mierii, conform facturii.
(2)În cazul în care suma solicitată de beneficiari prin intermediul formei asociative legal constituite şi aprobată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură depăşeşte suma aprobată prin Decizia Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură stabileşte nivelul sprijinului financiar la valoarea cea mai mică de achiziţie, fără TVA, a medicamentelor şi fundurilor de stupi pentru control sau fundurilor de stupi antivarooa din apicultura convenţională/ecologică, a mătcilor, a roiurilor pe faguri, a familiilor de albine şi a stupilor, precum şi la valoarea cea mai mică, fără TVA, a setului de bază de analize fizico-chimice care să ateste calitatea mierii, conform facturii, pentru toţi beneficiarii.
(3)În cazul în care după aplicarea prevederilor alin. (2) nu se depăşeşte suma aprobată prin Decizia Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură stabileşte procentual nivelul sprijinului financiar pentru beneficiarii care au valoarea de achiziţie, fără TVA, a medicamentelor şi fundurilor de stupi pentru control sau a fundurilor de stupi antivarooa din apicultura convenţională/ecologică, a mătcilor, a roiurilor pe faguri, a familiilor de albine, a stupilor sau a setului de bază de analize fizico-chimice care să ateste calitatea mierii mai mare decât valoarea minimă de achiziţie, fără TVA, fără a se depăşi valoarea de achiziţie, fără TVA, din factură, până la limita sumei aprobate.
(4)În cazul în care şi după aplicarea prevederilor alin. (2) se depăşeşte suma aprobată prin Decizia Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură stabileşte nivelul sprijinului financiar ca procentaj din valoarea cea mai mică de achiziţie, fără TVA, a medicamentelor şi fundurilor de stupi pentru control sau fundurilor de stupi antivarooa din apicultura convenţională/ecologică, a mătcilor, a roiurilor pe faguri, a familiilor de albine şi a stupilor, precum şi din valoarea cea mai mică, fără TVA, a setului de bază de analize fizico-chimice care să ateste calitatea mierii, conform facturii, pentru toţi beneficiarii, până la limita sumei aprobate.
(5)În cazul în care în urma controlului efectuat de reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură se identifică neconcordanţe între informaţiile furnizate în cererea de plată, documentele justificative şi situaţia de la faţa locului, beneficiarilor li se aplică o reducere a ajutorului cuvenit cu 20%.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 811 din data de 20 decembrie 2013