ORDIN nr. 43 din 13 martie 2015 privind aprobarea cuantumului taxei de acreditare, incluzând costurile aferente evaluării în vederea acreditării şi monitorizării încadrării unităţii spitaliceşti în nivelul de acreditare acordat, pentru o perioadă de 5 ani
Având în vedere:
- Referatul Direcţiei juridice şi relaţii internaţionale nr. 52/DJRI din data de 13 martie 2015 aprobat de preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor sub nr. 898/C.V. din data de 13 martie 2015;
- prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
- dispoziţiile art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 1.148/2008 privind componenţa, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor nr. 21/2015*) privind aprobarea metodologiei de înscriere în procedura de acreditare, planificarea evaluării spitalelor pe cicluri de acreditare, precum şi reprogramarea acreditării spitalelor până în trimestrul II 2016;
_______
*) Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor nr. 21/2015 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
- Nota de fundamentare a nivelului taxei de acreditare şi reevaluare a spitalelor, începând cu anul 2015, înregistrată sub nr. 468/C.V. din data de 17 februarie 2015;
- propunerea ministrului sănătăţii formulată prin Adresa nr. NB 1.773 din data de 9 martie 2015, înregistrată la Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor sub nr. 897/C.V. din data de 13 martie 2015,
în temeiul art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 1.148/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor emite prezentul ordin.
Art. 1
(1)Începând cu anul 2015, cuantumul taxei de acreditare, incluzând costurile aferente evaluării în vederea acreditării şi monitorizării încadrării unităţii spitaliceşti în nivelul de acreditare acordat, pentru o perioadă de 5 ani, se calculează după următoarea formulă:
Ta = Th x H,
unde:
Ta = taxa de acreditare;
Th = tariful orar, în sumă de 290 lei, aferent activităţilor de evaluare în vederea acreditării şi monitorizării unităţilor sanitare cu paturi pentru întreaga perioadă de valabilitate a certificatului de acreditare;
H = numărul orelor necesare realizării activităţilor din cadrul procesului de evaluare corespunzător fiecărei unităţi sanitare cu paturi.
(2)Plata se virează în lei, în contul Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, cod fiscal 24609370, cont virament RO60TREZ70620G160300XXXX, deschis la Trezoreria Sector 6.
(3)Dovada efectuării plăţii va fi transmisă de către spital Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor odată cu fişa de autoevaluare prevăzută la art. 4 lit. d) din Procedurile, standardele şi metodologia de acreditare a spitalelor, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 972/2010, reprezentând premisa pentru declanşarea vizitei de evaluare în vederea acreditării.
Art. 2
(1)Pentru perioada de valabilitate a acreditării unui spital, nivelul taxei de reevaluare la cerere, conform art. 177 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte având în vedere aceleaşi criterii ca în cazul taxei de acreditare, în funcţie de aspectele de calitate care vor fi supuse reevaluării.
(2)Plata se virează în lei, în contul Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, cod fiscal 24609370, cont virament RO60TREZ70620G160300XXXX, deschis la Trezoreria Sector 6.
(3)Solicitantul va transmite Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor confirmarea plăţii odată cu cererea de reevaluare, reprezentând premisa pentru declanşarea vizitei de reevaluare.
Art. 3
Netransmiterea fişei de autoevaluare şi neplata taxei de acreditare de către unităţile spitaliceşti conform programării în cadrul Planului anual de acreditare a spitalelor implică pierderea ciclului de acreditare, respectiv nesupunerea evaluării unităţii spitaliceşti respective în vederea acreditării până în trimestrul II al anului 2016, inclusiv.
Art. 4
Pentru spitalele planificate să intre în procesul de evaluare în vederea acreditării în cursul anului 2015, care au achitat taxa de acreditare conform metodologiei din Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor nr. 82/2014 privind aprobarea nivelului taxei de acreditare şi reevaluare a spitalelor aferentă anului 2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 17 martie 2014, cu modificările ulterioare, se va proceda la regularizarea nivelului taxei, conform noii metodologii de calcul.
Art. 5
Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, spitalele, solicitanţii reevaluării prevăzuţi la art. 177 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet proprie www.conas.gov.ro
-****-

Preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor,

Vasile Cepoi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 178 din data de 16 martie 2015