ORDIN nr. 41 din 14 ianuarie 2014 privind reglementarea procedurii de raportare a unor indicatori economico-financiari de către operatorii economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deţinut direct sau indirect de autorităţile publice centrale ori locale, precum şi a procedurii de transmitere a datelor în vederea întocmirii Raportului anual conform art. 58 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Ţinând cont de condiţionalităţile cuprinse în Aranjamentul stand-by de tip preventiv încheiat cu Fondul Monetar Internaţional,
având în vedere dispoziţiile art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, precum şi dispoziţiile art. 58 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, şi ministrul delegat pentru buget emit următorul ordin:
Art. 1
Prevederile prezentului ordin se aplică operatorilor economici care sunt organizaţi şi funcţionează în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările ulterioare, şi a Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, până la radierea acestora din registrul comerţului, după cum urmează:
a)regiilor autonome înfiinţate de stat şi societăţilor/companiilor naţionale, societăţilor şi filialelor acestora la care ponderea cumulată a capitalului deţinut de stat este de peste 50% inclusiv;
b)regiilor autonome înfiinţate de unităţile administrativ - teritoriale şi societăţilor comerciale la care ponderea cumulată a capitalului deţinut de una sau mai multe unităţi administrativ - teritoriale este de peste 50% inclusiv;
c)societăţilor şi regiilor autonome la care persoanele juridice menţionate la lit. a) şi b) sau instituţiile publice centrale ori locale sunt acţionari unici sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, după caz;
d)institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare organizate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, altele decât cele care funcţionează ca instituţii publice.
Art. 2
(1)Operatorii economici prevăzuţi la art. 1 au obligaţia transmiterii periodice a indicatorilor economico - financiari cuprinşi în anexele nr. 1-7, care fac parte integrantă din prezentul ordin.
(2)Transmiterea datelor se face exclusiv utilizând formularul S1001 şi serviciile portalului e-guvernare.ro. Formularul S1001 se semnează cu semnătura electronică.
(3)Operatorii economici, prevăzuţi la art. 1, au obligaţia de a întreprinde toate demersurile necesare pentru a asigura în timp util posesia şi valabilitatea semnăturii electronice.
(4)Pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice se publică spre consultare ghidul de completare şi transmitere a formularului S1001.
Art. 3
(1)Listele operatorilor economici prevăzuţi la art. 1 se actualizează şi se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, la adresa www.mfinante.gov.ro, astfel:
a)lista A - lista operatorilor economici monitorizaţi trimestrial, care funcţionează la nivelul administraţiei publice centrale;
b)lista B - lista operatorilor economici monitorizaţi trimestrial, care funcţionează la nivelul administraţiei publice locale;
c)lista C - lista operatorilor economici monitorizaţi lunar, nominalizaţi în Memorandumul tehnic de înţelegere, operatori care funcţionează la nivelul administraţiei publice centrale;
d)lista D - lista operatorilor economici reclasificaţi în sectorul administraţiei publice. Lista D se va actualiza anual în luna septembrie, iar în cazul în care există operatori economici care apar pentru prima dată pe listă, aceştia vor efectua prima raportare pe 25 ianuarie anul următor pentru perioada de raportare 1 ianuarie-31 decembrie anul precedent.
(2)Operatorii economici, care se regăsesc în mai multe liste, vor raporta datele de fiecare dată, la termenele prevăzute la art. 4, corespunzător anexelor respective.
(3)Operatorii economici care nu se regăsesc în listele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b) dar care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 au obligaţia înştiinţării organului fiscal competent în vederea transmiterii către Ministerul Finanţelor Publice a datelor de identificare pentru actualizarea bazei de date S1001.
(4)Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi a municipiului Bucureşti, administraţiile judeţene ale finanţelor publice, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili urmăresc:
a)actualizarea listei prevăzute la alin. (1) lit. b) prin transmiterea la Ministerul Finanţelor Publice a datelor de identificare ale noilor operatori economici care urmează să aplice prezentul ordin, precum şi a modificărilor de stare a operatorilor economici deja existenţi în această listă;
b)transmiterea datelor cuprinse în anexele nr. 6 şi 7 pentru operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) lit. b).
Art. 4
(1)Anexele nr. 1-5 se raportează la Ministerul Finanţelor Publice de către operatorii economici prevăzuţi la art. 3 alin. (1) lit. d), astfel:
a)lunar, datele prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3 şi 5 - în termen de 25 de zile calendaristice de la data încheierii perioadei de raportare;
b)trimestrial, datele prevăzute în anexa nr. 4 - în termen de 25 de zile calendaristice de la data încheierii perioadei de raportare;
c)anual, date preliminate pentru anul precedent - până la 25 ianuarie anul curent;
d)anual, date revizuite - până la 5 martie anul curent, conform ultimelor informaţii privind datele contabile pentru anul precedent;
e)anual, date finale pentru anul precedent - până la 25 mai anul curent, pe baza situaţiilor financiare anuale întocmite potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Prima raportare a datelor prevăzute la alin. (1) se va efectua până la data de 25 ianuarie 2014, pentru perioada de raportare 1 ianuarie - 31 decembrie 2013.
(3)Datele revizuite, transmise conform prevederilor alin. (1) lit. d), se confruntă cu cele din situaţiile financiare anuale. În situaţia unor abateri semnificative între raportările revizuite şi cele finale, se vor transmite, în termen de 5 zile de la încheierea raportărilor finale, explicaţii privind cauzele acestor abateri.
(4)În scopul prelucrării statistice şi transmiterii, la EUROSTAT, a datelor raportate de operatorii economici prevăzuţi la art. 3 alin. (1), orice nelămurire avută asupra datelor transmise va fi clarificată ulterior, telefonic şi/sau pe cale informatică.
Art. 5
(1)Anexele nr. 6 şi 7 se raportează la Ministerul Finanţelor Publice de către operatorii economici prevăzuţi la art. 1, astfel:
a)lunar, date preliminate - în termen de 25 de zile calendaristice de la data încheierii perioadei de raportare, numai de către operatorii economici prevăzuţi la art. 3 alin. (1) lit. c);
b)trimestrial, date preliminate - în termen de 25 de zile calendaristice de la data încheierii perioadei de raportare, de către operatorii economici prevăzuţi la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b);
c)semestrul I, date finale - până la 25 august anul curent, de către operatorii economici prevăzuţi la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b).
Datele finale trebuie să fie în concordanţă cu cele din raportările contabile semestriale, întocmite potrivit Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d)anual, date finale - până la 25 mai anul curent, de către operatorii economici prevăzuţi la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b). Datele finale trebuie să fie în concordanţă cu cele din situaţiile financiare anuale întocmite potrivit Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Operatorii economici nou-înfiinţaţi transmit datele la prima raportare obligatorie după data înfiinţării.
(3)Toate raportările conţin date cumulate de la începutul anului până la sfârşitul perioadei de raportare.
(4)Prima raportare a datelor prevăzute la alin. (1) se va efectua până la data de 25 ianuarie 2014, pentru perioada de raportare 1 ianuarie - 31 decembrie 2013.
Art. 6
Nerespectarea prevederilor art. 4 şi 5 se sancţionează conform dispoziţiilor legale în vigoare.
Art. 7
(1)În vederea respectării prevederilor art. 58 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice elaborează o machetă cu indicatorii economico-financiari, care se completează de către operatorii economici prevăzuţi la art. 1.
(2)Modelul machetei prevăzute la alin. (1) se publică pe pagina proprie de internet a Ministerului Finanţelor Publice până la data de 1 aprilie a anului curent pentru raportul anului precedent.
(3)Operatorii economici prevăzuţi la art. 1 transmit datele potrivit machetei prevăzute la alin. (1), pentru centralizare, autorităţilor publice tutelare, pentru a sta la baza întocmirii rapoartelor anuale ale acestora, precum şi la baza întocmirii raportului anual de către Ministerul Finanţelor Publice.
(4)Autorităţile publice tutelare ale operatorilor economici prevăzuţi la art. 1 vor transmite către Ministerul Finanţelor Publice datele centralizate, conform alin. (3), până în data de 10 iunie a anului curent pentru raportul anului precedent.
Art. 8
(1)La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.443/2011 privind reglementarea procedurii de raportare a indicatorilor economico-financiari de către operatorii economici reclasificaţi în sectorul administraţiei publice şi de raportare a unor indicatori economico-financiari prevăzuţi în bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici cu capital sau patrimoniu integral ori majoritar de stat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 31 august 2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare, Direcţia generală de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului, Direcţia generală a tehnologiei informaţiei vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
(3)Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Viceprim-ministru,

ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

ANEXA nr. 1: DATE privind rezultatele financiare pe perioada ..................
Unitatea:
|_| Date preliminare
|_| Date revizuite
|_| Date finale

Denumirea Indicatorului

Nr. rd.

Realizările cumulate la sfârşitul perioadei

 

B

 

1.

Cifra da afaceri netă (rd.02+03-04+ 05+06)

01

 
 

Producţia vândută (ct.701+702+703+704+705+706+708]

02

 
 

Venituri din vânzarea mărfurilor (ct.707)

03

 
 

Reduceri comerciale acordate (ct.709)

04

 
 

Venituri din dobânzi înregistrate de entităţile radiate din Registrul general şi care mai au în derulare contracte de leasing (766)

05

 
 

Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri netă (ct.7411)

06

 

2.

Venituri aferente costului producţiei în curs de execuţie (ct.711+712)

  
 

Sold Creditor

07

 
 

Sold Debitor

08

 

3

Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată (ct.721+722)

09

 

4

Alte venituri din exploatare (ct.758+7417+7815)

10

 
 

din care:

  
 

- venituri din despăgubiri, amenzi şi penalităţi (contul 7581), din care:

10a

 
 

sume încasate sau de încasat de la bugetul general consolidat

10b

 
 

- venituri din donaţii primite (contul 7582)

10c

 
 

- venituri din vânzarea activelor şi alte operaţiuni de capital (contul 7583)

10d

 
 

- venituri din subvenţii pentru investiţii (contul 7584)

10e

 
 

- alte venituri din exploatare (contul 7588+ alte analitice ale contului 758 nespecificate anterior), din care:

10f

 
 

sume încasate sau de încasat de la bugetul general consolidat

10g

 
 

- venituri din subvenţii de exploatare aferente altor venituri (ct.7417)

10h

 
 

Venituri din fondul comercial negativ (ct.7815)

11

 
 

VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL
(rd.01+07-08+09+10)

12

 

5a.

Cheltuieli cu materiile prime şi materiale (ct.601+602-7412),

13

 
 

din care:

  
 

Venituri din subvenţii de exploatare pentru materii prime şi materiale consumabile (ct.7412)

13a

 
 

Alte cheltuieli materiale (ct. 603+604+606+608)

14

 

5b.

Alte cheltuieli externe (cu energia şi apa) (ct.605-7413)

15

 
 

din care:

  
 

Venituri din subvenţii de exploatare pentru alte cheltuieli externe (ct.7413)

15a

 

5c.

Cheltuieli privind mărfurile (ct.607)

16

 
 

Reduceri comerciale primite (ct.609)

17

 

6.

Cheltuieli cu personalul (rd.19+20), din care:

18

 

a).

Salarii şi indemnizaţii (ct.641+642+643+644-7414),

19

 
 

din care:

  
 

Venituri din subvenţii de exploatare pentru plata personalului (ct.7414)

19a

 

b).

Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială (ct.645-7415).

20

 
 

din care:

  
 

Venituri din subvenţii de exploatare pentru asigurări şi protecţie socială (ct.7415)

20a

 

7a.

Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale (rd.22-23)

21

 
 

a1) Cheltuieli (ct.6811+6813)

22

 
 

a2) Venituri (ct.7813)

23

 

7b.

Ajustarea de valoare privind activele circulante (rd.25-26)

24

 
 

b1) Cheltuieli (ct.654+6814).

25

 
 

din care:

  
 

Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea activelor circulante (ct.6814)

25a

 
 

b2) Venituri (ct.754+7814)

26

 
 

din care:

  
 

Venituri din ajustări pentru deprecierea activelor circulante
(ct. 7814)

26a

 

8.

Alte cheltuieli de exploatare (rd.28 la 31)

27

 

8.1.

Cheltuieli privind prestaţiile externe (ct.611+612+613+614+621+622+623+624+625+626+627+628- 7416)

28

 
 

din care:

  
 

Venituri din subvenţii de exploatare pentru alte cheltuieli de exploatare (ct.7416)

28a

 

8.2.

Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (ct.635)

29

 

8.3.

Alte cheltuieli (ct.652+658), din care:

30

 
 

- Despăgubiri, amenzi şi penalităţi (ct.6581), din care:

30a

 
 

sume datorate bugetului general consolidat

30b

 
 

- Cheltuieli din donaţii acordate (ct. 6582)

30c

 
 

- Cheltuieli cu activele cedate şi alte operaţii de capital (ct.6583)

30d

 
 

- Alte cheltuieli de exploatare (ct. 6588+ alte analitice ale contului 658 nespecificate anterior), din care:

30e

 
 

sume datorate bugetului general consolidat

30f

 
 

- Cheltuieli cu protecţia mediului (ct.652)

30g

 
 

Cheltuieli cu dobânzile de refinanţare înregistrate da entităţile radiate din Registrul general şi care mai au în derulare contracte de leasing (ct.666*)

31

 
 

Ajustări privind provizioanele (rd.33-34)

32

 
 

Cheltuieli (ct. 6812)

33

 
 

Venituri (ct.7812)

34

 
 

CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL (rd.13 la 16-17+18+21+24+27+32]

35

 
 

PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE

  
 

- Profit (rd.12-35)

36

 
 

- Pierdere (rd.35-12)

37

 

9.

Venituri din interese de participare (ct.7611+7613)

38

 
 

din care:

  
 

- dividende încasate

38a

 
 

- din veniturile obţinute da la entităţile afiliate

39

 

10.

Vulturi din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate (ct.763)

40

 
 

din care, din veniturile obţinute de la entităţile afiliate

41

 

11.

Venituri din dobânzi (ct.766)

42

 
 

- din veniturile obţinute de la entităţile afiliate

43

 
 

Alte venituri financiare (ct.762+764+765+767+768)

44

 
 

din care:

  
 

- dividende încasate (din ct.762)

44a

 
 

- venituri din diferenţe favorabile de curs valutar (ct.765)

44b

 
 

- venituri din diferenţe favorabile de curs valutar rezultate din elemente a căror decontare şi evaluare se face în funcţie de cursul unei valute (ct.768)

44c

 
 

VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd.38+40+42+44)

45

 

12.

Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile financiare deţinute ca active circulante (rd.47-48)

46

 
 

Cheltuieli (ct.686)

47

 
 

Venituri (ct.786)

48

 

13.

Cheltuieli privind dobânzile (ct.666-7418),

49

 
 

din care:

  
 

- venituri din subvenţii de exploatare pentru dobânda datorată (ct.7418)

49a

 
 

- cheltuieli în relaţia cu entităţile afiliate

50

 
 

Alte cheltuieli financiare (ct.663+664+665+667+668)

51

 
 

din care:

  
 

- valoarea imobilizărilor financiare scoase din activ (din ct.664)

51a

 
 

- cheltuieli din diferenţe favorabile de curs valutar (ct.665)

51b

 
 

- cheltuieli din diferenţe nefavorabile de curs valutar rezultate din elemente a căror decontare şi evaluare se face în funcţie de cursul unei valute (ct.668)

51c

 
 

CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL (rd.46+49+51)

52

 
 

PROFIT SAU PIERDERE FINANCIAR(Ă)

  
 

- Profit (rd.45-52)

53

 
 

- Pierdere (rd.52-45)

54

 

14

PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT(Ă)

  
 

- Profit (rd.12+45-35-52)

55

 
 

- Pierdere (rd.35+52-12-45)

56

 

15.

Venituri extraordinare (ct.771)

57

 

16

Cheltuieli extraordinare (ct.671)

58

 

17

PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ

  
 

- Profit (rd.57-58)

59

 
 

- Pierdere (rd.58-57)

60

 
 

VENITURI TOTALE (rd.12+45+57)

61

 
 

CHELTUIELI TOTALE (rd.35+52+58)

62

 
 

PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă)

  
 

- Profit (rd.61-62)

63

 
 

- Pierdere (rd.62-61)

64

 

18.

IMPOZITUL PE PROFIT (ct.691)

65

 

19.

Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (ct.698)

66

 

20.

PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A EXERCIŢIULUI FINANCIAR:

  
 

- Profit (rd.63-64-65-66)

67

 
 

- Pierdere (rd.64+65+66-63)

68

 
ANEXA nr. 2: DATE privind stocurile şi subvenţii pentru investiţii pe perioada ......................
Unitatea:
|_| Date preliminare
|_| Date revizuite
|_| Date finale
- lei -
  

Nr. rd.

Sold la

începutul anului

sfârşitul perioadei

 

A

B

1

2

I

ACTIVE CIRCULANTE STOCURI

   
 

Materii prime şi materiale consumabile

(Ct. 301 + 3021 + 3022 + 3023 + 3024 + 3025 + 3026 + 3028 + 303 +/- 308 + 351 + 358 + 381 +/-388 - 391 - 3921 - 3922 - 3951 - 3958 - 398)

1

  
 

Producţia în curs de execuţie

(ct. 331 + 332 + 341 +/- 3481 + 3541 - 393 - 3941 - 3952)

2

  
 

Produse finite şi mărfuri

(ct. 345 + 346 +/- 3485 +/- 3486 + 3545 + 3546 + 356 + 357 + 361 +/- 368 + 371 +/- 378 - 3945 - 3946 - 3953 - 3954 - 3956 - 3957 - 396 - 397 - 4428)

3

  

TOTAL

4

  

II

Subvenţii pentru investiţii

Nr. rd.

Realizări perioada

 

Încasări efective în perioada de raportare

1

 
ANEXA nr. 3: SITUAŢIA ACTIVELOR IMOBILIZATE pe perioada .................
Unitatea:
|_| Date preliminare
|_| Date revizuite
|_| Date finale
- lei -

Denu
mirea indicatorului

Nr. crt.

Creşteri

Reduceri

Total

Achiziţii

Imobilizări necorporale şi corporale în curs recepţionate şi transferate la active imobilizate pe naturi

Reevaluări

Bunuri publice transferate cu titlu gratuit de la alte entităţi ale administraţiei locale

Bunuri publice transferate cu titlu gratuit de la alte entităţi de stat

Bunuri publice transferate între subunităţi

Achiziţii de imobilizări necorporale şi corporale în curs

Avansuri pentru imobilizări necorporale şi corporale în curs primite

Total

Vânzări

Casări

Reevaluări

Imobilizări necorporale şi corporale în curs recepţionate

Bunuri publice transferate cu titlu gratuit către alte entităţi de stat ale administraţiei locale

Bunuri publice recepţionate şi transferate cu titlu gratuit la bugetul de stat

Bunuri publice transferate între subunităţi

Avansuri pentru imobilizări necorporale şi corporale în curs justificate

1

2 = 3 + 4 + 5 + 6+7 + 8 + 9 + 10

3

4

5

6

7

8

9

10

11 =12 + 13+14 + 15+16 + 17+18 + 19

12

13

14

15

16

17

16

19

 

I. Imobilizări necorporale (P512)

 

0

        

0

        
 

Cheltuielile de constituire şi cheltuieli de dezvoltare

01

0

        

0

        
 

Alte imobilizări

02

0

        

0

        
 

Imobilizări necorporale în curs

03

0

        

0

        
 

Avansuri pentru imobilizări necorporale în curs

04

0

        

0

        
 

Total (rd 01 la 03)

05

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

II. Imobilizări corporale (P511)

 

0

        

0

        
 

Construcţii

06

0

        

0

        
 

Instalaţii tehnice şi maşini

07

0

        

0

        
 

Alte instalaţii utilaje şi mobilier

08

0

        

0

        
 

Imobilizări corporale în curs

09

0

        

0

        
 

Avansuri pentru imobilizări corporale în curs

10

0

        

0

        
 

TOTAL (rd. 06 la 9)

11

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

TOTAL P51 (Rd 05 + 11)

12

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

 

III. Terenuri

13

0

        

0

        
Notă privind modul de completare a formularului
Informaţiile care se preiau din evidenţele contabile se referă:
- la coloana 3, Achiziţii, se trec valoarea la preţ de achiziţie (fără TVA) a activelor fixe, precum şi modernizarea activelor existente. Tot aici se includ şi imobilizările achiziţionate în leasing financiar;
- la coloana 4, Achiziţii din imobilizări în curs recepţionate şi transferate la active imobilizate pe naturi (coloana 4 = coloana 15);
- la coloana 19, Avansurile justificate reprezintă avansurile raportate la coloana 10 care s-au materializat în imobilizări în curs şi active imobilizate pe naturi (inclusiv restituiri de avansuri);
- la coloana 13, Casări, se trece valoarea brută (valoarea iniţială + modernizări - reevaluări);
- la coloana 12, Vânzări, se trece valoarea de vânzare a activului (fără TVA), din factura de vânzare.
ANEXA nr. 4: DATE privind creanţele şi angajamentele financiare pe perioada ....
Unitatea:
CUI
|_| Date preliminare
|_| Date revizuite
|_| Date finale
- lei -
 

CREANŢE

Nr. rând

Sold la începutul anului

Sold la sfârşitul perioadei

 

Avansuri acordate pentru imobilizări corporale (A) ct.232

A01

  
 

- din care companii reclasificate în administraţia publică conform listei D publicate de MFP

   
 

Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale (A) ct.234

A02

  
 

Acţiuni deţinute la entităţi afiliate (A) ct. 261

A03

  
 

Interese de participare (A) ct.263

A04

  
 

Alte titluri imobilizate (A) ct.265

A05

  
 

Sume datorate de entităţile afiliate (A) ct. 2671

A06

  
 

Dobânda aferentă sumelor datorate de entităţile afiliate (A) ct. 2672

A07

  
 

Creanţe legate de interesele de participare (A) ct. 2673

A08

  
 

Dobânda aferentă creanţelor legate de interesele de participare (A) ct. 2674

A09

  
 

Împrumuturi acordate pe termen lung (A) ct.2675

A10

  
 

Dobânda aferentă împrumuturilor acordate pe termen lung (A) ct.2676

A11

  
 

Alte creanţe imobilizate (A) ct.2678

A12

  
 

Dobânzi aferente altor creanţe imobilitate (A) ct.2679

A13

  
 

Furnizori de imobilizări (P) ct. 404*

A14

  
 

Sume plătite în avans pentru stocuri (A) ct. 4091

A15

  
 

Furnizori - debitori pentru prestări de servicii (A) ct. 4092

A16

  
 

Clienţi (A) ct. 411

A17

  
 

- din care companii reclasificate în administraţia publică conform listei D publicate de MFP

   
 

- din care instituţii publice aflate în administraţia publică (ministere, gospodării, centrale, autorităţi ale statului etc.)

   
 

Efecte de primit de la clienţi (A) ct. 413

A18

  
 

Clienţi - facturi de întocmit (A) ct. 418

A19

  
 

- din care companii reclasificate în administraţia publică conform listei D publicate de MFP

   
 

- din care instituţii publice aflate în administraţia publică (ministere, gospodării, centrale, autorităţi ale statului etc.)

   
 

Avansuri acordate personalului (A) ct. 425

A20

  
 

Alte creanţe în legătură cu personalul (A) ct. 4282

A21

  
 

Asigurări sociale (P) ct. 431*

A22

  
 

Asigurări sociale de şomaj (P) ct. 437*

A23

  
 

Alte creanţe sociale (A) ct. 4382

A24

  
 

Impozitul pe profit/venit (P) ct. 441 *

A25

  
 

Taxa pe valoarea adăugată de recuperat (A) ct. 4424

A26

  
 

Taxa pe valoarea adăugată neexigibilă (A/P) ct. 4428

A27

  
 

Impozit pe venitul din salarii şi din alte drepturi (P) ct. 444 *

A28

  
 

Împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenţii (A) ct. 4452

A29

  
 

Alte sume primite cu caracter de subvenţii (A) ct. 4458

A30

  
 

Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (P) ct. 446 *

A31

  
 

Fonduri speciale - taxe şi vărsăminte asimilate (P) ct. 447 *

A32

  
 

Alte creanţe privind bugetul statului (A) ct. 4482

A33

  
 

Decontări între entităţile afiliate (A/P) ct. 451

A34

  
 

Decontări privind interesele de participare (A/P) ct.453

A35

  
 

Decontări din operaţii în participare (A/P) ct. 4582

A36

  
 

Debitori diverşi (A) ct. 461

A37

  
 

- din care companii reclasificate în administraţia publică conform listei D publicate de MFP

   
 

- din care instituţii publice aflate în administraţia publică (ministere, gospodării, centrale, autorităţi ale statului etc.)

   
 

Cheltuieli înregistrate în avans (ct.47l)

A38

  
 

Decontări din operaţii în curs de clarificare (A/P) ct. 473

A39

  
 

- din care operaţii care nu sunt de natură financiară (preluări de active, plusuri/minusuri de gestiune etc.)

   
 

Acţiuni deţinute la entităţile afiliate (A) ct. 501

A40

  
 

Obligaţiuni emise şi răscumpărate (A) ct. 505

A41

  
 

Obligaţiuni (A) ct. 506

A42

  
 

Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate (A) ct. 508

A43

  
 

Cecuri de încasat (A) ct. 5112

A44

  
 

Efecte de încasat (A) ct. 5113

A45

  
 

Efecte remise spre scontare (A) ct. 5114

A46

  
 

Conturi curente la bănci (A) ct. 512

A47

  
 

Conturi la bănci în lei (A) ct. 5121

A48

  
 

- din care, la Trezoreria Statului

   
 

Conturi la bănci în valută (A) ct. 5124

A49

  
 

Sume în curs de decontare (A) ct. 5125

A50

  
 

Dobânzi de încasat (A) ct. 5187

A51

  
 

Casa (A) ct. 531

A52

  
 

Casa în lei (A) ct. 5311

A53

  
 

Casa în valută (A) ct. 5314

A54

  
 

Alte valori (A) ct 532

A55

  
 

Acreditive (A) ct. 541

A56

  
 

Acreditive în lei (A) ct. 5411

A57

  
 

Acreditive în valută (A) ct. 5412

A58

  
 

Avansuri de trezorerie (A) ct. 542

A59

  
 

ANGAJAMENTE

Nr.`
rând

Sold la începutul anului

Sold la sfârşitul perioadei

 

Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni (P) ct.161

P01

  
 

Datorii faţă de entităţile afiliate (P) ct.1661

P02

  
 

Datorii faţă de entităţile de care compania este legată prin interese de participare (P) ct. 1663

P03

  
 

Alte împrumuturi şi datorii asimilate (P) ct. 167

P04

  
 

Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni (P) ct. 1681

P05

  
 

Dobânzi aferente datoriilor faţă de entităţile afiliate (P) ct. 1685

P06

  
 

Dobânzi aferente datoriilor faţă de entităţile de care compania este legată prin interese de participare (P) ct.1686

P07

  
 

Dobânzi aferente altor împrumuturi şi datorii asimilate (P) ct. 1687

P08

  
 

Vărsăminte de efectuat privind acţiunile deţinute la entităţile afiliate (P) ct. 2691

P09

  
 

Vărsăminte de efectuat privind interesele de participare (P) ct.2692

P10

  
 

Vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare (P) ct. 2693

P11

  
 

Furnizori (P) ct. 401

P12

  
 

- din care companii reclasificate în administraţia publică conform listei D publicate de MFP

   
 

- din care instituţii publice aflate în administraţia publică (ministere, gospodării, centrale, autorităţi ale statului etc.)

   
 

Efecte de plătit (P) ct. 403

P13

  
 

Furnizori de imobilizări (P) ct. 404

P14

  
 

Efecte de plătit pentru imobilizări (P) ct. 405

P15

  
 

Furnizori - facturi nesosite (P) ct. 408

P16

  
 

- din care companii reclasificate în administraţia publică conform listei D publicate de MFP

   
 

- din care instituţii publice aflate în administraţia publică (ministere, gospodării, centrale, autorităţi ale statului etc.)

   
 

Clienţi - creditori (P) ct.419

P17

  
 

Personal - salarii datorate (P) ct. 421

P18

  
 

Personal - ajutoare materiale datorate (P) ct. 423

P19

  
 

Prime reprezentând participarea personalului la profit (P) ct. 424

P20

  
 

Drepturi de personal neridicate ( P) ct. 426

P21

  
 

Reţineri din salarii datorate terţilor (P) ct. 427

P22

  
 

Alte datorii în legătură cu personalul (P) ct. 4281

P23

  
 

Asigurări sociale (P) ct. 431

P24

  
 

Ajutor de şomaj (P) ct. 437

P25

  
 

Alte datorii sociale (P) ct. 4381

P26

  
 

Impozitul pe profit/venit (P) ct. 441

P27

  
 

Taxa pe valoare adăugată de plată (P) ct. 4423

P28

  
 

Taxa pe valoarea adăugată neexigibilă (A/P) ct. 4428

P29

  
 

Impozit pe venituri de natura salariilor (P) ct. 444

P30

  
 

Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (P) ct. 446

P31

  
 

Fonduri speciale - taxe vărsăminte asimilate (P) ct. 447

P32

  
 

Alte datorii faţă de buget (P) ct. 4481

P33

  
 

Decontări între entităţile afiliate (A/P) ct. 451

P34

  
 

Decontări privind interesele de participare (A/P) ct. 453

P35

  
 

Sume datorate acţionarilor/asociaţilor (P) ct. 455

P36

  
 

Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul (A/P) ct. 456

P37

  
 

Dividende de plată (P) ct. 457

P38

  
 

Decontări din operaţii în participaţie - pasiv (P) ct. 4581

P39

  
 

Creditori diverşi (P) ct. 462

P40

  
 

- din care companii reclasificate în administraţia publică conform listei D publicate de MFP

   
 

- din care instituţii publice aflate în administraţia publică (ministere, gospodării, centrale, autorităţi ale statului etc.)

   
 

- din constituirea fondului de risc (garanţii pentru credite externe)

   
 

Venituri înregistrate în avans (P) ct. 472

P41

  
 

Venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienţi (P) ct.478

   
 

Decontări din operaţii în curs de clarificare (A/P) ct. 473

P42

  
 

- din care operaţii care nu sunt de natură financiară (preluări de active, plusuri/minusuri de gestiune etc.)

   
 

Vărsăminte de efectuat pentru investiţiile pe termen scurt (P) ct. 509

P43

  
 

Dobânzi de plătit (P) ct. 5186

P44

  
 

Capital subscris vărsat (P) ct.1012

P45

  
 

- cu aport bănesc

   
 

- fără aport bănesc

   
 

Capital subscris nevărsat (P) ct. 1011

P46

  
 

Patrimoniul regiei (P) ct. 1015

P47

  
 

Capitaluri proprii **

P48

  
__
*) Solduri debitoare ale conturilor respective.
**) Capitalurile proprii sc calculează conform formulei din bilanţul contabil.
ANEXA nr. 5: SITUAŢIA împrumuturilor contractate în nume propriu pe perioada .............
Unitatea:
|_| Date preliminare w
|_| Date revizuite
|_| Date finale
- lei -

Nr. crt.

Indicatori

Denumirea creditorului

Valuta împrumutului

Valoarea împrumutului

Data contractării

Data rambursării finale

Tip rată de dobândă

Rata dobândă fixă sau marjă
(%)

Sold împrumut la începutul lunii de raportare

Tragere în luna

Data tragerii

Rambursări rate în luna

Data rambursării de rate

Plăţi de dobânzi în luna

Data plăţii dobânzii

Sold împrumut la sfârşitul lunii da raportare

Soldul creditelor comerciale reclasificate în împrumuturi

în valuta contract

în echivalent lei

în valuta contract

în valuta contract

în valuta contract

în valuta contract

în echivalent lei

0

1

2

3

4

5

6

7a

7b

8

9

10

11

12

13

14

15

16 = 8 + 10-12

17

18

1.

Emisiuni de titluri, inclusiv titlurile de credit (de ex. bilete la ordin, trate ş.a.)

- pe termen scurt (< = 1 an)

- pe termen mediu şi lung (>1 an)

                  

2.

Împrumuturi, inclusiv contracte de leasing financiar şi credite furnizor

- pe termen scurt (< = 1 an)

- pe termen mediu şi lung (> 1 an)

                  

3.

Credite comerciale reclasificate ca împrumuturi

                  
Modul de completare a anexei:
Situaţia se va raporta lunar pentru împrumuturile în nume propriu, detaliat pe fiecare împrumut în parte, cu prezentarea informaţiilor pentru fiecare valută în care este denominat împrumutul.
Pentru calculul echivalentului în lei al soldului se va folosi cursul de schimb al Băncii Naţionale a României de la sfârşitul lunii de raportare.
Rata dobânzii împrumutului se va raporta astfel: rata de dobândă fixă (de exemplu, 4,5%) sau rata de dobândă variabilă (de exemplu, Euribor/Libor 3/6 luni +/-0,5 % reprezentând marja aferentă).
Informaţiile privind soldul împrumutului la începutul lunii de raportare vor coincide cu cele raportate la sfârşitul lunii anterioare.
În cadrul acestei anexe nu se vor raporta: împrumuturile contractate direct de stat şi subîmprumutate companiei, împrumuturile pentru care a fost acordată garanţia de stat prin Ministerul Finanţelor Publice sau garanţia acordată de unităţile administrativ-teritoriale. Însă prin această anexă se vor raporta informaţiile privind împrumuturile contractate în nume propriu pentru care s-au emis de Guvernul României scrisori de confort.
La poziţia "Soldul creditelor comerciale reclasificate în împrumuturi" potrivit Deciziei Eurostat din iunie 2012, compania reclasificată (considerată pentru acest scop unitate a administraţiei publice) se raportează creditele comerciale ale companiei reclasificate în următoarele situaţii:
1.În cazul în care furnizorul de bunuri şi servicii al entităţii guvernamentale (compania reclasificată în administraţie publică) efectuează o refinanţare fără regres a unei creanţe pe care o deţine asupra unei unităţi a administraţiei publice (compania reclasificată)
În cazul în care un furnizor de bunuri şi servicii, care deţine o creanţă asupra unei unităţi a administraţiei publice (compania reclasificată) rezultată dintr-un credit comercial, transferă în totalitate şi în mod irevocabil creanţa sa către o instituţie financiară, unitatea administraţiei publice (compania reclasificată) reclasifică şi raportează datoria comercială iniţială ca împrumut dacă se îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
a)unitatea administraţiei publice (compania reclasificată) nu mai are nicio obligaţie de plată către furnizorul de bunuri şi servicii, şi
b)instituţia financiară nu are drept de regres (reprezintă acţiunea îndreptată de către o instituţie financiară faţă de furnizorul de bunuri şi servicii pentru recuperarea unei sume plătite), direct sau indirect, asupra furnizorului de bunuri şi servicii în cazul în care unitatea administraţiei publice (compania reclasificată) nu-şi poate îndeplini obligaţiile de plată la scadenţă
2.În cazul restructurării creditelor comerciale
Datoria comercială a unei unităţi a administraţiei publice (compania reclasificată) se reclasifică şi se raportează ca un împrumut dacă, în urma negocierilor, unitatea administraţiei publice (compania reclasificată) şi furnizorul de bunuri şi servicii sunt de acord cu modificarea principalelor caracteristici ale contractului, respectiv dacă se aplică o rată de dobândă şi/sau se introduce un grafic de plată în rate a datoriei. Nu se reclasifică datoria comercială dacă se modifică doar termenul de plată a datoriei (de exemplu, se modifică termenul de plată a datoriei de la o lună la 3 luni).
NOTĂ:
Se transmite lunar până la data de 25 a lunii următoare.
ANEXA nr. 6: MONITORIZARE FMI - DATORII
Operatorul economic

Nr. crt.

Denumirea indicatorului economic

U.M.

Valoarea

1

DATORII TOTALE (1 = 2 + 3) (1 = 7 + 31) din care:

lei

 

2

curente (2 = 8 + 32)

lei

 

3

plăţi restante (3 =4 + 5 + 6) (3=9 + 33) din care:

lei

 

4

principal (4 = 10 + 34 + 35 + 36 + 39a)

lei

 

5

dobânzi (5 = 11+ 37)

lei

 

6

penalităţi (6 = 12 + 34a + 35a + 38 + 39b)

lei

 

7

Buget general consolidat (7 = 8 + 9) (7=13 + 19 + 25) din care:

lei

 

8

curente (8 = 14 + 20 + 26)

lei

 

9

plăţi restante (9 = 10 + 11 + 12) (9 = 15 + 21 + 27) din care:

lei

 

10

principal (10 = 16 + 22 + 28)

lei

 

11

dobânzi (11 = 17 + 23 + 29)

lei

 

12

penalităţi (12 = 18 + 24 + 30)

lei

 

13

Buget de stat (13 = 14 + 15) din care:

lei

 

14

curente

lei

 

15

plăţi restante (15 = 16 + 17 + 18) din care:

lei

 

16

principal

lei

 

17

dobânzi

lei

 

18

penalităţi

lei

 

19

Buget local (19 = 20 + 21) din care:

lei

 

20

curente

lei

 

21

plăţi restante (21 = 22 + 23 + 24) din care:

lei

 

22

principal

lei

 

23

dobânzi

lei

 

24

penalităţi

lei

 

25

Buget asigurări sociale (25 = 26 + 27) din care:

lei

 

26

curente

lei

 

27

plăţi restante (27 = 28 + 29 + 30) din care:

lei

 

28

principal

lei

 

29

dobânzi

lei

 

30

penalităţi

lei

 

31

Alţi creditori (31 = 32 + 33) din care:

lei

 

32

curente (32 = 32a + 32b + 32c + 32d), din care:

lei

 

32a

companii de stat

lei

 

32b

companii private

lei

 

32c

bănci

lei

 

32d

alţii

lei

 

33

plăţi restante (33 = 34 + 34a + 35 + 35a + 36 + 37 + 38 + 39a + 39b), din care:

lei

 

34

companii de stat doar principal

lei

 

34a

companii de stat doar penalităţi

lei

 

35

companii private doar principal

lei

 

35a

companii private doar penalităţi

lei

 

36

bănci doar principal

lei

 

37

bănci doar dobânzi

lei

 

38

bănci doar penalităţi

lei

 

39a

alţii principal

lei

 

39b

alţii penalităţi

lei

 

40

Creanţe totale din care:

lei

 

40a

creanţe restante

lei

 
Datorii curente - sume datorate şi neachitate care sunt în termenul de plată prevăzut de acte normative, contract/factură sau alt temei.
Plăţi restante - sume datorate şi neachitate de operatorii economici care au depăşit termenul de plată prevăzut de actele normative, de contract/Factură sau termenul prevăzut de alt temei.
Creanţe totale - total sume de încasat conform documentelor comerciale şi/sau actelor normative.
Creanţe restante - total sume neîncasate la termenele prevăzute în documentele comerciale şi/sau în actele normative.
ANEXA nr. 7: MONITORIZARE FMI - VENITURI ŞI CHELTUIELI
1.Operatorul economic

Nr. crt.

Denumirea indicatorului economic

U.M.

Valoarea

2

CHELTUIELI CU PERSONALUL 2=(3+4+5+6+7+8) din care:

lei

 

3

SALARII DE BAZĂ

lei

 

4

CREŞTERI SALARIALE

lei

 

5

BONIFICAŢII (conform contractului colectiv de muncă, de exemplu, sporuri, prime)

lei

 

6

BONUSURI ACORDATE (participare la profit, tichete de masă, tichete de vacanţă, tichete de creşă etc.)

lei

 

7

REMUNERAŢIE DIRECTOR GENERAL/DIRECTOR (cf. contract de mandat)

lei

 

8

INDEMNIZAŢII AGA, CA CENZORI

lei

 

9

NUMĂR MEDIU LUNAR DE PERSONAL

persoane

 

9a

NUMĂR EFECTIV DE PERSONAL la sfârşitul perioadei de raportare

persoane

 

10

CÂŞTIG MEDIU BRUT LUNAR PE PERSOANĂ

lei/pers.

 

11

CÂŞTIG MEDIU NET LUNAR PE PERSOANĂ

lei/pers.

 

12

INVESTIŢII TOTALE 12=(13+14+15+18) din care:

lei

 

13

INVESTIŢII DIN SURSE PROPRII

lei

 

14

INVESTIŢII DIN SURSE BUGETARE

lei

 

15

CREDITE BANCARE 15=(16+17) din care:

lei

 

16

CREDITE BANCARE INTERNE

lei

 

17

CREDITE BANCARE EXTERNE

lei

 

18

INVESTIŢII DIN ALTE SURSE

lei

 

19

TOTAL VENITURI, din care:

lei

 

20

VENITURI DIN EXPLOATARE (fără subvenţii şi transferuri)

lei

 

21

SUBVENŢII ŞI TRANSFERURI

lei

 

22

TOTAL CHELTUIELI, din care:

lei

 

23

CHELTUIELI DE EXPLOATARE

lei

 

24

REZULTAT BRUT (profit/pierdere +/-) 24=(19-22)

lei

 

25

Rezultat brut operaţional 25=(24-21)

lei

 
Salarii de bază - salariile aferente personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, neinfluenţate cu alte creşteri salariale, bonificaţii sau bonusuri.
Creşteri salariale - creşteri de salarii acordate în baza unor acte normative şi/sau administrative.
Bonificaţii - drepturi băneşti, de natură salarială, acordate personalului angajat potrivit prevederilor din Contractul colectiv de muncă şi în baza prevederilor legale în vigoare, respectiv: sporuri, prime, alte sume de natura acestora etc.
Bonusuri acordate - avantaje materiale acordate personalului angajat, potrivit prevederilor Contractului colectiv de muncă, respectiv: cheltuieli sociale prevăzute prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (tichete de creşă, tichete cadou), contravaloarea tichetelor de masă şi tichetelor de vacanţă, stabilite şi acordate potrivit prevederilor legale în vigoare; participarea salariaţilor la profit.
Remuneraţie director general, director - remuneraţia directorului general/director conform Contractului de mandat - drepturile băneşti cuvenite conducătorului operatorului economic pe baza Contractului de mandat încheiat în baza art. 152 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Indemnizaţii AGA, CA, cenzori-drepturile băneşti cuvenite membrilor AGA, CA, comisiilor de cenzori, stabilite şi acordate în baza prevederilor legale în vigoare.
Număr mediu tunar de personal - numărul mediu calculat la sfârşitul fiecărei perioade de raportare pentru întregul personal, incluzând: personalul angajat cu contract individual de muncă, directorul general, directorul.
Investiţie - cheltuială care duce la o creştere a valorii activelor, care nu sunt consumate imediat, ci care sunt folosite ulterior pentru producţia viitoare a bunurilor şi serviciilor.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 40 din data de 17 ianuarie 2014