DECIZIE nr. 540 din 14 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Patricia Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, excepţie ridicată de Vladimir Toma în dosarul nr. 39.413/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 962D/2015.
2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei. Lipseşte partea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale - Comisia de contestaţii. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, în acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 24 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 39.413/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Excepţia a fost ridicată de Vladimir Toma cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de stabilirea a pensiei.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate au un caracter abuziv, îndreptat împotriva beneficiarilor repunerii în plată a cuantumului legal cuvenit al pensiei, interzicându-le dreptul la creşterea acestuia pe o perioadă incertă, fără a li se imputa nicio culpă. Mai arată că menţinerea în plată a cuantumului pensiei avut înainte de recalcularea pensiilor de serviciu "presupune continuitate şi majorare în perioada 01.01.2011-01.10.2013 şi nu este identică cu menţinerea statuată la alin. (4) din Legea nr. 241/2013, la care nu se poate valida un punctaj mediu anual viciat/decăzut din legalitate, care aşteaptă să sporească cuantumul viciat." În schimb consideră că "s-ar putea mai degrabă valida punctajul mediu anual rezultat în urma revizuirii, ca fiind favorabil, în scopul conservării drepturilor câştigate a marii majorităţi."
7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că nu se creează discriminări între pensionarii aflaţi în aceeaşi situaţie, iar legea nu poate prevedea cuantumul pensiei pentru o perioadă anterioară intrării ei în vigoare, ci numai pentru viitor.
8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013, cu modificările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora: "Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin. (1), se menţine în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010."
12. Deşi autorul excepţiei nu indică în motivarea acesteia care sunt prevederile constituţionale pretins a fi încălcate de textul de lege criticat, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale arată în încheierea de sesizare că se invocă un tratament juridic discriminator, fiind astfel incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 au mai fost supuse analizei de neconstituţionalitate prin prisma unor critici asemănătoare. Astfel, prin Decizia nr. 479 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 12 noiembrie 2014, Decizia nr. 651 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2015, ori Decizia nr. 711 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2015, Curtea a reţinut că, potrivit celor arătate în expunerea de motive a Legii nr. 241/2013, scopul acestui act normativ este acela de a înlătura o serie de inechităţi suferite de pensionarii proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, inechităţi cauzate de imposibilitatea identificării documentelor care dovedesc veniturile obţinute în activitatea profesională cu prilejul recalculării pensiei potrivit Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, respectiv a revizuirii pensiilor potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 81 din 31 ianuarie 2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 19 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, pentru cei în cazul cărora nu s-au putut prezenta acte care să dovedească veniturile obţinute, în funcţie de care s-a recalculat pensia de serviciu, la stabilirea pensiei s-a luat în calcul salariul mediu brut pe economie sau cuantumul soldelor de grad şi al soldelor de funcţie minime, corespunzător gradului militar deţinut în acea perioadă, rezultând un cuantum al pensiei semnificativ redus în raport cu cel obţinut legal în baza legislaţiei anterioare privind pensiile militare de stat. Prin urmare, pentru aceste persoane legiuitorul a prevăzut revenirea la cuantumul pensiei avut înaintea recalculării, astfel încât să fie înlăturate aceste inechităţi, cauzate de motive obiective, independente de voinţa pensionarilor.
14. Dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 prevăd menţinerea în plată a cuantumului pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010 până când cuantumul pensiei rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
15. Referitor la invocarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a apreciat că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, deoarece acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Or, având în vedere dispoziţiile speciale ale Legii nr. 241/2013, Curtea a considerat că situaţia acestor pensionari este diferită de cea a pensionarilor ale căror pensii au fost stabilite potrivit principiului contributivităţii, astfel încât instituirea unui tratament juridic diferenţiat nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
16. De asemenea, Curtea a mai reţinut că dispoziţiile de lege criticate nu au încălcat sau restrâns un drept sau o libertate fundamentală, iar conţinutul normativ al art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 este clar, accesibil şi previzibil.
17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vladimir Toma în Dosarul nr. 39.413/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 14 iulie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 644 din data de 25 august 2015