ORDIN nr. 2447 din 6 august 2013 privind desemnarea Institutului de Cercetări în Transporturi INCERTRANS - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea de funcţii specifice pentru evaluarea şi verificarea constanţei performanţei produselor pentru construcţii
Având în vedere Procesul-verbal nr. 2 din 25 iulie 2013 al Comisiei de desemnare în vederea notificării la Comisia Europeană a organismelor de evaluare a conformităţii produselor pentru construcţii şi a organismelor autorizate să elibereze agremente tehnice europene,
în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) din Procedura privind desemnarea organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi al ministrului afacerilor interne nr. 2.141/92/2013,
în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă desemnarea Institutului de Cercetări în Transporturi INCERTRANS - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea de funcţii specifice pentru evaluarea şi verificarea constanţei performanţei produselor pentru construcţii, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Direcţia generală tehnică, standarde şi reglementări va notifica Comisiei Europene organismul prevăzut la art. 1 prin înscrierea în banca de date NANDO a următoarelor date/informaţii:
a)elementele de identificare a organismului;
b)perioada de valabilitate a notificării;
c)familiile de produse/produsele, utilizările preconizate, sistemele de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi funcţiile organismului, precum şi specificaţiile tehnice aferente, pentru care organismul a fost acreditat de Asociaţia de Acreditare din România - RENAR şi evaluat.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Iulian Matache,

secretar de stat

ANEXĂ:
Denumirea organismului: Institutul de Cercetări în Transporturi INCERTRANS - S.A.
Adresă: Calea Griviţei nr. 391-393, sectorul 1, Bucureşti
Telefon:+40 (21) 316.23.37, fax:+40 (21) 316.13.70
E-mail: incertrans@incertrans.ro
Website: http://www.incertrans.ro/
Competenţa organismului a fost evaluată folosind ca referenţial şi standardul SR EN 45011:2001.
Valabilitatea notificării: nelimitată
Domenii de competenţă:

Numărul deciziei CE

Familiile de produse, produsele, utilizările preconizate

Sistemul de evaluare şi verificare a constanţei performanţei

Specificaţiile tehnice armonizate

Funcţia organismului

95/467/CE

Structuri-suport (1/1):

Structuri suport (la clădiri şi lucrări de construcţii civile la care condiţiile de suport individual sunt critice)

Sistem 1

EN 1337-3:2005

EN 1337-4:2004

EN 1337- 4:2004/AC:2007

EN 1337-5:2005

EN 1337-6:2004

EN 1337-7:2004

EN 1337-8:2007

EN 15129:2010

CP

96/579/CE

Dispozitive fixe pentru circulaţie (1/2):

Produse pentru marcarea drumurilor: stâlpi rutieri retroreflectorizanţi (pentru suprafeţele de circulaţie)

Sistem 1

EN 1463-1:2009

CP

96/579/CE

Dispozitive fixe pentru circulaţie (1/2):

Sisteme de restricţionare pentru vehicule: parapete (pentru suprafeţele de circulaţie)

Sistem 1

EN 1317-5:2007+A2:2012

CP

96/579/CE

Dispozitive fixe pentru circulaţie (1/2):

Sisteme de restricţionare pentru vehicule: bariere de trecere (pentru suprafeţele de circulaţie)

Sistem 1

EN 1317-5:2007+A2:2012

CP

96/579/CE

Dispozitive fixe pentru circulaţie (1/2):

Sisteme de restricţionare pentru vehicule: cabluri (pentru suprafeţele de circulaţie)

Sistem 1

EN 1317-5:2007+A2:2012

CP

96/579/CE

Dispozitive fixe pentru circulaţie (1/2):

Sisteme de restricţionare pentru vehicule: atenuatoare de impact (pentru suprafeţele de circulaţie)

Sistem 1

EN 1317-5:2007+A2:2012

CP

96/579/CE

Dispozitive fixe pentru circulaţie (1/2):

Stâlpi de iluminare a drumurilor (pentru suprafeţele de circulaţie)

Sistem 1

EN 40-4:2005

EN 40- 4:2005/AC:2006

EN 40-5:2002

EN 40-6:2002

EN 40-7:2002

CP

96/579/CE

Dispozitive fixe pentru circulaţie (1/2):

Indicatoare de trafic rutier şi dispozitive de control al traficului instalate permanent pentru utilizări în traficul vehiculelor şi al pietonilor: indicatoare de trafic cu semnalizare variabilă (pentru suprafeţele de circulaţie)

Sistem 1

EN 12966-1:2005+A1:2009

CP

96/579/CE

Dispozitive fixe pentru circulaţie (1/2):

Produse pentru marcarea drumurilor:

Materiale granulate (perle de sticlă, agregate antiderapante şi combinaţii ale celor două) (pentru suprafeţele de circulaţie)

Sistem 1

EN 1423:2012

CP

96/579/CE

Dispozitive fixe pentru circulaţie (1/2):

Indicatoare de trafic rutier şi dispozitive de control al traficului instalate permanent pentru utilizări în traficul vehiculelor şi al pietonilor: indicatoare de trafic permanente (pentru suprafeţele de circulaţie)

Sistem 1

EN 12899-1:2007

CP

96/579/CE

Dispozitive fixe pentru circulaţie (1/2):

Indicatoare de trafic rutier şi dispozitive de control al traficului instalate permanent pentru utilizări în traficul vehiculelor şi al pietonilor: borne de trafic (pentru suprafeţele de circulaţie)

Sistem 1

EN 12899-2:2007

CP

96/579/CE

Dispozitive fixe pentru circulaţie (1/2):

Indicatoare de trafic rutier şi dispozitive de control al traficului instalate permanent pentru utilizări în traficul vehiculelor şi al pietonilor: dispozitive de avertizare permanente şi delimitatoare (pentru suprafeţele de circulaţie)

Sistem 1

EN 12352:2006

EN 12899-3:2007

CP

96/579/CE

Dispozitive fixe pentru circulaţie (1/2):

Indicatoare de trafic rutier şi dispozitive de control al traficului instalate permanent pentru utilizări în traficul vehiculelor şi al pietonilor: semafoare şi lămpi avertizoare fixe (pentru suprafeţele de circulaţie)

Sistem 1

EN 12368:2006

CP

96/581/CE

Geotextile (1/2):

Geosintetice (membrane şi textile), geocompozite, georeţele, geomembrane şi geoplase folosite: pentru armare (la drumuri, căi ferate, fundaţii şi pereţi, sisteme de drenaj, controlul eroziunii, rezervoare şi baraje, canale, tuneluri şi structuri de metrou, evacuarea sau păstrarea deşeurilor lichide, pentru depozitarea deşeurilor solide sau evacuarea deşeurilor)

Sistem 2+

EN 13249:2000

EN 13249:2000/A1:2005

EN 13257:2000

EN 13257:2000/A1:2005

EN 13257:2000/AC:2003

EN 13265:2000

EN 13265:2000/A1:2005

EN 13265:2000/AC:2003

EN 13361:2004

EN 13361:2004/A1:2006

EN 13362:2005

EN 13491:2004

EN 13491:2004/A1:2006

EN 13492:2004

EN 13492:2004/A1:2006

EN 13493:2005

CPF

96/581/CE

Geotextile (1/2):

Geosintetice (membrane şi textile), geocompozite, georeţele, geomembrane şi geoplase folosite: ca bariere pentru fluide sau gaze (la drumuri, căi ferate, fundaţii şi pereţi, sisteme de drenaj, controlul eroziunii, rezervoare şi baraje, canale, tuneluri şi structuri de metrou, evacuarea sau păstrarea deşeurilor lichide, pentru depozitarea deşeurilor solide sau evacuarea deşeurilor)

Sistem 2+

EN 13249:2000

EN 13249:2000/A1:2005

EN 13257:2000

EN 13257:2000/A1:2005

EN 13257:2000/AC:2003

EN 13265:2000

EN 13265:2000/A1:2005

EN 13265:2000/AC:2003

EN 13361:2004

EN 13361:2004/A1:2006

EN 13362:2005

EN 13491:2004

EN 13491:2004/A1:2006

EN 13492:2004

EN 13492:2004/A1:2006

EN 13493:2005

CPF

96/581/CE

Geotextile (1/2):

Geosintetice (membrane şi textile), geocompozite, georeţele, geomembrane şi geoplase folosite: pentru drenaj şi filtrare (la drumuri, căi ferate, fundaţii şi pereţi, sisteme de drenaj, controlul eroziunii, rezervoare şi baraje, canale, tuneluri şi structuri de metrou, evacuarea sau păstrarea deşeurilor lichide, pentru depozitarea deşeurilor solide sau evacuarea deşeurilor)

Sistem 2+

EN 13249:2000

EN 13249:2000/A1:2005

EN 13250:2000

EN 13250:2000/A1:2005

EN 13251:2000

EN 13251:2000/A1:2005

EN 13252:2000

EN 13252:2000/A1:2005

EN 13253:2000

EN 13253:2000/A1:2005

EN 13257:2000

EN 13257:2000/A1:2005

EN 13257:2000/AC:2003

EN 13265:2000

EN 13265:2000/A1:2005

EN 13265:2000/AC:2003

EN 13361:2004

EN 13361:2004/A1:2006

EN 13362:2005

EN 13491:2004

EN 13491:2004/A1:2006

EN 13492:2004

EN 13492:2004/A1:2006

EN 13493:2005

CPF

96/581/CE

Geotextile (1/2):

Geosintetice (membrane şi textile), geocompozite, georeţele, geomembrane şi geoplase folosite: ca strat de protecţie (la drumuri, căi ferate, fundaţii şi pereţi, sisteme de drenaj, controlul eroziunii, rezervoare şi baraje, canale, tuneluri şi structuri de metrou, evacuarea sau păstrarea deşeurilor lichide, pentru depozitarea deşeurilor solide sau evacuarea deşeurilor)

Sistem 2+

EN 13249:2000

EN 13249:2000/A1:2005

EN 13250:2000

EN 13250:2000/A1:2005

EN 13251:2000

EN 13251:2000/A1:2005

EN 13252:2000

EN 13252:2000/A1:2005

EN 13253:2000

EN 13253:2000/A1:2005

EN 13254:2000

EN 13254:2000/A1:2005

EN 13254:2000/AC:2003

EN 13255:2000

EN 13255:2000/A1:2005

EN 13255:2000/AC:2003

EN 13256:2000

EN 13256:2000/A1:2005

EN 13256:2000/AC:2003

EN 13257:2000

EN 13257:2000/A1:2005

EN 13257:2000/AC:2003

EN 13265:2000

EN 13265:2000/A1:2005

EN 13265:2000/AC:2003

EN 13361:2004

EN 13361:2004/A1:2006

EN 13362:2005

EN 13491:2004

EN 13491:2004/A1:2006

EN 13492:2004

EN 13492:2004/A1:2006

EN 13493:2005

CPF

97/740/CE

Produse de bază şi auxiliare pentru zidărie (1/3):

Mortare industriale de zidărie, cu performanţe indicate (ziduri, coloane şi pereţi interiori)

Sistem 2+

EN 998-2:2010

CPF

97/740/CE

Produse de bază şi auxiliare pentru zidărie (1/3):

Elemente de zidărie categoria I (ziduri, coloane şi pereţi interiori)

Sistem 2+

EN 771-1:2011

EN 771-2:2011

EN 771-3:2011

EN 771-4:2011

EN 771-5:2011

EN 771-6:2011

CPF

97/808/CE

Pardoseli (2/2):

Produse pentru şapă (pentru utilizări la interior)

Sistem 1

EN 13454-1:2004

EN 13813:2002

CP

98/598/CE

Agregate pentru utilizări ce necesită un înalt grad de securitate (2/2):

Balast feroviar (pentru lucrări feroviare)

Sistem 2+

EN 12620:2002+A1:2008

EN 13043:2002

EN 13043:2002/AC:2004

EN 13055-1:2002

EN 13055-1:2002/AC:2004

EN 13055-2:2004

EN 13139:2002

EN 13139:2002/AC:2004

EN 13242:2002+A1:2007

EN 13383-1:2002

EN 13383-1:2002/AC:2004

EN 13450:2002

EN 13450:2002/AC:2004

CPF

98/598/CE

Agregate pentru utilizări ce necesită un înalt grad de securitate (2/2):

Blocuri de piatră pentru protecţie (pentru structuri hidraulice şi alte lucrări de construcţii civile)

Sistem 2+

EN 12620:2002+A1:2008

EN 13043:2002

EN 13043:2002/AC:2004

EN 13055-1:2002

EN 13055-1:2002/AC:2004

EN 13055-2:2004

EN 13139:2002

EN 13139:2002/AC:2004

EN 13242:2002+A1:2007

EN 13383-1:2002

EN 13383-1:2002/AC:2004

EN 13450:2002

EN 13450:2002/AC:2004

CPF

98/598/CE

Agregate pentru utilizări ce necesită un înalt grad de securitate (2/2):

Agregate şi filere pentru mortar şi mortar subţire (la clădiri, drumuri şi alte lucrări de construcţii civile)

Sistem 2+

EN 12620:2002+A1:2008

EN 13043:2002

EN 13043:2002/AC:2004

EN 13055-1:2002

EN 13055-1:2002/AC:2004

EN 13055-2:2004

EN 13139:2002

EN 13139:2002/AC:2004

EN 13242:2002+A1:2007

EN 13383-1:2002

EN 13383-1:2002/AC:2004

EN 13450:2002

EN 13450:2002/AC:2004

CPF

98/598/CE

Agregate pentru utilizări ce necesită un înalt grad de securitate (2/2):

Agregate pentru mixturi de bitum şi tratamente de suprafaţă (pentru drumuri şi alte lucrări de construcţii civile)

Sistem 2+

EN 12620:2002+A1:2008

EN 13043:2002

EN 13043:2002/AC:2004

EN 13055-1:2002

EN 13055-1:2002/AC:2004

EN 13055-2:2004

EN 13139:2002

EN 13139:2002/AC:2004

EN 13242:2002+A1:2007

EN 13383-1:2002

EN 13383-1:2002/AC:2004

EN 13450:2002

EN 13450:2002/AC:2004

CPF

98/598/CE

Agregate pentru utilizări ce necesită un înalt grad de securitate (2/2):

Agregate pentru mixturi inerte sau cu liant hidraulic (pentru drumuri şi alte lucrări de construcţii civile)

Sistem 2+

EN 12620:2002+A1:2008

EN 13043:2002

EN 13043:2002/AC:2004

EN 13055-1:2002

EN 13055-1:2002/AC:2004

EN 13055-2:2004

EN 13139:2002

EN 13139:2002/AC:2004

EN 13242:2002+A1:2007

EN 13383-1:2002

EN 13383-1:2002/AC:2004

EN 13450:2002

EN 13450:2002/AC:2004

CPF

98/598/CE

Agregate pentru utilizări ce necesită un înalt grad de securitate (2/2):

Filer pentru mixturi de bitum şi tratamente de suprafaţă (pentru drumuri şi alte lucrări de construcţii civile)

Sistem 2+

EN 12620:2002+A1:2008

EN 13043:2002

EN 13043:2002/AC:2004

EN 13055-1:2002

EN 13055-1:2002/AC:2004

EN 13055-2:2004

EN 13139:2002

EN 13139:2002/AC:2004

EN 13242:2002+A1:2007

EN 13383-1:2002

EN 13383-1:2002/AC:2004

EN 13450:2002

EN 13450:2002/AC:2004

CPF

98/601/CE

Produse pentru construcţia drumurilor (1/2):

Produse şi ansambluri pentru şapele de etanşare ale tablierelor de poduri (utilizate pentru tabliere de poduri)

Sistem 2+

EN 14695:2010

CPF

98/601/CE

Produse pentru construcţia drumurilor (1/2):

Amestecuri bituminoase (utilizate la construcţia şi tratarea la suprafaţă a drumurilor)

Sistem 2+

EN 13108-1:2006

EN 13108-1:2006/AC:2008

EN 13108-2:2006

EN 13108-2:2006/AC:2008

EN 13108-3:2006

EN 13108-3:2006/AC:2008

EN 13108-4:2006

EN 13108-4:2006/AC:2008

EN 13108-5:2006

EN 13108-5:2006/AC:2008

EN 13108-6:2006

EN 13108-6:2006/AC:2008

EN 13108-7:2006

EN 13108-7:2006/AC:2008

CPF

98/601/CE

Produse pentru construcţia drumurilor (1/2):

Bitumuri (utilizate la construcţia şi tratarea la suprafaţă a drumurilor)

Sistem 2+

EN 12591:2009

EN 13808:2005

EN 13924:2006

EN 13924:2006/AC:2006

EN 14023:2010

EN 15322:2009

CPF

98/601/CE

Produse pentru construcţia drumurilor (1/2):

Tratamente de suprafaţă (utilizate la tratamentul de suprafaţă al drumurilor)

Sistem 2+

EN 12271:2006

EN 12273:2008

CPF

99/94/CE

Produse prefabricate din beton normal, din beton uşor sau din beton celular autoclavizat (1/1):

Produse prefabricate din beton normal, din beton uşor sau din beton celular autoclavizat (cu rol structural)

Sistem 2+

EN 1168:2005+A3:2011

EN 1520:2011

EN 12737:2004+A1:2007

EN 12794:2005+A1:2007

EN 12794:2005+A1:2007/AC:2008

EN 12843:2004

EN 13224:2011

EN 13225:2004

EN 13225:2004/AC:2006

EN 13693:2004+A1:2009

EN 13747:2005+A2:2010

EN 13978-1:2005

EN 14843:2007

EN 14844:2006+A2:2011

EN 14991:2007

EN 14992:2007+A1:2012

EN 15050:2007+A1:2012

EN 15037-1:2008

EN 15037-4:2010

EN 15258:2008

CPF

99/469/CE

Produse pentru beton, mortar şi pastă de ciment (1/2):

Adaosuri (tip I) (pentru beton, mortar şi pastă de ciment)

Sistem 2+

EN 12878:2005

EN 12878:2005/AC:2006

CPF

99/469/CE

Produse pentru beton, mortar şi pastă de ciment (1/2):

Aditivi (pentru beton, mortar şi pastă de ciment)

Sistem 2+

EN 934-2:2009+A1:2012

EN 934-3:2009+A1:2012

EN 934-4:2009

EN 934-5:2007

CPF

99/469/CE

Produse pentru beton, mortar şi pastă de ciment (1/2):

Produse de protecţie şi de reparare a betonului (pentru alte utilizări în clădiri şi în lucrări de inginerie civilă)

Sistem 2+

EN 1504-2:2004

EN 1504-3:2005

EN 1504-4:2004

EN 1504-5:2004

EN 1504-6:2006

EN 1504-7:2006

CPF

NOTĂ:
CP = funcţia de certificare produs.
CPF = funcţia de certificare control producţie în fabrică.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 524 din data de 21 august 2013